Ziua Mondiala a Misiunilor - Mesajul sfântului părinte papa Francisc [2015]

Ziua Mondiala a Misiunilor (2015)
(sursa: http://cmdiasi.ro/mesajul-sfantului-parinte-francisc-pentru-a-89-a-zi-mondiala-a-misiunilor-2015/).

Iubiţi fraţi şi surori,

Ziua Misionară Mondială 2015 are loc pe fundalul Anului Vieţii Consacrate şi primeşte un stimulent pentru rugăciune şi reflecţie. De fapt, dacă fiecare botezat este chemat să dea mărturie despre Domnul Isus vestind credinţa primită în dar, acest lucru este valabil în mod deosebit pentru persoana consacrată, pentru că între viaţa consacrată şi misiune subzistă o legătură puternică. Urmarea lui Isus, care a determinat apariţia vieţii consacrate în Biserică, răspunde la chemarea de a lua crucea şi de a merge în urma Lui, de a imita dedicarea sa Tatălui şi gesturile sale de slujire şi de iubire, de a pierde viaţa pentru a o regăsi. Şi pentru că toată existenţa lui Cristos are caracter misionar, bărbaţii şi femeile care-l urmează mai îndeaproape asumă pe deplin acelaşi caracter.

Dimensiunea misionară, aparţinând însăşi naturii Bisericii, este intrinsecă şi oricărei forme de viaţă consacrată şi nu poate să fie neglijată fără a lăsa un gol care desfigurează carisma. Misiunea nu este prozelitism sau simplă strategie; misiunea face parte din „gramatica” credinţei, este ceva de care nu poate face abstracţie acelea care se pune în ascultarea Duhului care şopteşte „vino” şi „mergi”. Cel care-l urmează pe Cristos nu poate decât să devină misionar şi ştie că Isus „merge cu el, vorbeşte cu el, respiră cu el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 266).

Misiunea este pasiune pentru Isus Cristos şi în acelaşi timp pasiune pentru oameni. Când rămânem în rugăciune în faţa lui Isus răstignit, recunoaştem măreţia iubirii sale care ne dă demnitate şi ne susţine; şi în acelaşi timp percepem că acea iubire care porneşte din inima sa străpunsă se extinde la tot poporul lui Dumnezeu şi la întreaga omenire; şi tocmai aşa simţim şi că El vrea să se folosească de noi pentru a ajunge tot mai aproape de poporul său iubit (cf. ibid., 268) şi de toţi cei care îl caută cu inimă sinceră. În porunca lui Isus: „mergeţi” sunt prezente scenariile şi provocările mereu noi ale misiunii evanghelizatoare ale Bisericii. În ea toţi sunt chemaţi să vestească Evanghelia cu mărturia vieţii; şi în mod special le este cerut celor consacraţi să asculte glasul Duhului care îi cheamă spre marile periferii ale misiunii, printre oamenii la care încă n-a ajuns Evanghelia.

† Duminica a 29-a de peste an (B): Putere, slujire [omilie]



Servire și dăruire a vieții... de Bernardette Lopez



Evanghelia Marcu 10,35-45: În acel timp, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: „Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem”. El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?” Atunci ei i-au spus: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!” Dar Isus le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” Ei i-au spus: „Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi.  Însă a sta la dreapta sau la stânga mea nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit”. Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

 

 

Omilie

 

 

Prima lectură este luată din Cartea lui Isaia. Profetul se adresează unui popor de deportați într-o țară străină. Ne face să înțelegem că eliberarea sa nu poate veni de la un războinic puternic cu puterea sa militară.  Nu poate veni doar de la un om capabil să dezorienteze inima omului agățând tot felul de iluziile. Acest text este un mesaj de speranță pentru noi toți. El ne spune că Dumnezeu nu abandonează poporul său. Profetul vorbește despre un servitor care „va justifica pe mulți”.

 

Acest poem al slujitorul suferind, Isus și l-a însușit el însuși. L-a făcut programul misiunii sale de răscumpărător. Astăzi vrea să ne asociem toți la această misiune. El ne trimite spre alții, în special la cei greu încercați de suferință, de boală și de excludere. Acesta implică vizite, gesturi de primire, împărțire și prietenie. A merge spre cel care nu e moral, spre cel care suferă, este o modalitate de a participa la misiunea lui Cristos servitorul. Când vom merge la ei cu Isus și Maria, vizitele noastre devin ca „vizitele” lor.

 

Scrisoarea către Evrei ne arată pe Cristos, marele preot, care a împărtășit încercările noastre. El este acela care a binevoit să ne obțină milostivirea. El a făcut legătura între pământ și cer. El vorbește oamenilor despre Dumnezeu și de Dumnezeu oamenilor. El mijlocește pentru mântuirea lor. Toți suntem chemați să participăm la preoția lui Cristos. Misiunea noastră este de a arăta milostivirea, de a iertă, de a primi pe toți cei care vin pe cale noastră. Și mai ales de a-i purta în rugăciunea noastră. Astfel devenim martori credincioși ai Evangheliei.

 

Dar tentația de a merge înapoi este întotdeauna prezentă. Duminica trecută Evanghelia ne-a vorbit despre avere și pericolele sale. Astăzi, abordează problema puterii. Sunt mulți cei care caută locurile bune din profesie, politică națională sau internațională. Acest lucru ne conduce la o societate bazată pe raporturi de putere care pot duce doar la violență și nedreptate .

 

Evanghelia ne arată pe discipolii Iacob și Ioan care pretindeau a fi la dreapta și la stânga lui Isus în Împărăția sa. Ceilalți ucenici sunt supărați împotriva celor care voiau să se „împingă”. Acest lucru este normal, căci își spuneau: „De ce nu noi?” Dar Isus nu este indignat. El știe ce este în inima omului. Dacă intervine, este pentru a veni și a schimba perspectiva. El denunță raporturile de putere și de superioritate. Puterea de a strivi pe alții nu ar trebui să fie printre discipoli.  

 

Gloria lui Cristos se manifestă pe cruce. La dreapta și stânga sa, îi vom găsi pe doi tâlhari. Paharul pe care îl bea va fi cel al pătimirii care îl va introduce în Împărăție. Acolo, toate relațiile vor fi transformate. Fiecare va descoperi că locul său este un dar al lui Dumnezeu. Astfel, Isus a desființat legea celui mai puternic. A fost înlocuită cu slujire. Este o convertire în fiecare zi că vom obține contemplând și primind pe „Isus servitor”. El este cel care „ne-a iubit cum nu ne-a iubit niciodată”.

 

Este foarte important pentru noi astăzi. Lumea noastră judecă un creştinism prin cei care îl practică, adică prin noi. Prima îndatorire a noastră este să ne lăsăm umpluți de Duhul Sfânt pentru a nu falsifica mesajul Evangheliei. Munca noastră este de a continua misiunea lui Cristos; de a anunța veste cea bună a iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre copiii săi. Dar în lumea noastră, doi oameni din trei nu se cunosc. Acesta este un motiv în plus pentru a da o mărturie la timp potrivit și la timp nepotrivit despre vestea cea bună a Evangheliei.

 

Pentru această zi a misiunilor, papa Francisc ne amintește că Evanghelia trebuie să fie proclamată la toate popoarele mai ales la acelea care nu au auzit vreodată. Acești oameni care au nevoie de anunțul Evangheliei sunt și în mijlocul nostru, în marile orașe sau zone rurale. Cel care îl urmează pe Cristos nu poate fi decât un misionar. El este trimis să vestească Evanghelia care este sursă de bucurie.

 

În concluzie vom face proprii cuvintele acestui cântec:

„Merge-ți în piețele lumii

și în piețele din fața bisericii!

Merge-ți în piețele lumii,

Aici căutați-mi prietenii,

pe toți copii luminii

care trăiesc în întuneric.

Merge-ți în piețele lumii

Și fiți martorii mei în fiecare zi!” Amin.

 

[Allez vous en sur les places

et sur les parvis!
Allez vous en sur les places,

y chercher tous mes amis,
tous mes enfants de lumière

qui vivent dans la nuit.
Allez vous en sur les places
Et soyez mes témoins chaque jour].

 

 

(pr. Jean Compazieu [10.10.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5487-homelie-du-29e-dimanche-du-temps-ordinaire/).

 

 

 

Gândul zilei [durerea]

 

„În mica noastră lume, vedeţi,

durerea este Bunul Dumnezeu”,

spune Chevance.

„Durerea este pâinea pe care Dumnezeu

o împarte cu omul.

Este imaginea temporală a binelui divin

la care suntem chemaţi”, 

sau,

este „realul, pozitivul vieţii,

această oglindă adâncă a durerii,

care pe neaşteptate vine la suprafaţă,

ca apa dintr-un fluviu subteran”

(Bernanos G., Le crépuscule des vieux, 19; 20).

Gândul zilei [adevăr]

 

Adevărul vă va elibera,

spune Evanghelia.

Adevărul divin nu-i retrage libertatea

celui care îl vizitează;

el i-o aduce, învăţându-l că

este o singură adevărată libertate,

aceea care, după exemplul libertăţii lui Dumnezeu,

ne desprinde de noi înşine

pentru dragostea de altul, sau de alţii.

Este, oare, posibil să nu ştie creştinii

că Dumnezeu este dragoste,

că dragostea este darul său,

că ea este ipso facto eliberatoare

și că libertatea nu reprezintă –

pentru a mă exprima astfel –

decât numele de război al carităţii?

 

(Frossard André, Dumnezeu există, eu l-am întâlnit,

Editura Universal Dalsi 1993, trad. Alex. Ştefănescu).

† Duminica a 28-a de peste an (B): „Un moment crucial” (omilie)

Isus și tânărul bogat...

Evanghelia Marcu 10,17-30: În timp ce Isus pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. Cunoşti poruncile: «Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!»” Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” Întristat de acest cuvânt, el a plecat abătut, pentru că avea multe bogăţii. Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!” Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: „Copii, cât de greu este să se intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: „Atunci, cine se poate mântui?” Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”. Petru a început să-i spună: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat!” Isus i-a zis: „Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă sau fraţi sau surori, sau mamă sau tată sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică”.

Omilie

Prima lectură ne vorbește despre o perla de mare premiu: înțelepciunea biblică. Este participarea la înțelepciunea lui Dumnezeu. Acesta constă în a-l primi pe Duhul Sfânt care vrea să locuiască în inima celui botezat. Îl putem dobândi dacă ne lăsăm impregnați de Evanghelie. Duhul Sfânt invită de a acționa din inimă. El ne ajută să discernem ce-i mai bun. Așteaptă un singurul lucru: să ne deschidem inima. Înțelepciunea aduce cu sine schimbarea privirii noastre despre Dumnezeu și despre lume. Averea din această lume nu are nici o valoare.

 

După această elogiere a înțelepciunii, avem cuvântul lui Dumnezeu. Avem un fragment din Scrisoarea către Evrei, la lectura a doua. Este un cuvânt care nu doar ne instruiește. Ne descoperă ceea ce vede că face Dumnezeu. Deosebește ceea ce este cel mai intim în inima fiecărui om. Ia în serios, pentru că vine de la Dumnezeu. Într-adevăr Dumnezeu ne vorbește și ne îmbucură în tot ceea ce trăim. Dacă vom rămâne la suprafață, dacă suntem prea aglomerați sau retras în noi înșine, nu vom putea auzi pe cel care va bate la ușa noastră. Dacă îl vom primi, el va ilumina viața noastră. Ne va da putere și curaj pentru a merge mai departe pe calea iubirii.

În Evanghelia descoperim pe Cristos care se prezintă ca înțelepciune și cuvânt a lui Dumnezeu. Ne arată un om care vine să vadă pe Isus. Ia pus o întrebarea la inima: „Bunule învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus îi amintește poruncile, acea a iubirii lui Dumnezeu și acea a iubirii față de aproapele. Omul răspunde că a respectat toate acestea din tinerețe.

Evanghelia ne spune apoi că Isus privindu-l, l-a îndrăgit. Această atitudine a lui Isus, o găsim foarte des în Evanghelii. Amintiți-vă de chemarea lui Petru. Modul în care Isus l-a privit presupune un chemare. Când Isus chemă un ucenic, fixează privirea asupra lui. Radiază în el aceeași iubire a lui Dumnezeu. Acest fel de iubire iese din Inima lui Isus; privirea sa și iubirea sa sunt pentru noi un chemare.

Apelând la acest om care vine spre el, Isus pune degetul peste ceea ce este greșit în viața sa: având o viață corectă nu este suficient. Aceasta este diferența între o viață ireproșabilă și o viață plină de iubire. Isus ne invită să trecem de la o viață mărginită de porunci la o viață locuită de iubire. Această iubire nu poate fi satisfăcută strict de datorie. Merge mult mai departe. A iubi este a dărui totul, este a dărui acelui care vrea să fie singurul nostru păstor. Cu el nu-ți lipsește nimic. Tereza a spus-o: „Din moment ce am devenit liber faţă de bunuri omenești, sunt complet fericită”.

Dar omul despre care ne vorbește Evanghelie nu a făcut acest pas. El nu a voit să renunțe la bogățiile sale. A preferat să le țină pentru el decât să primească ceea ce Isus i-a oferit. Atașamentul său față de gunoaie l-a împiedicat să primească singur tezaur care i-ar putea umple inima. Această convertire n-a fost acceptat​ă, pe care alții au trăit-o. Ne gândim la sfântul Francisc de Assisi. El a dat hainele de lux. A plecat cu toată bucuria și total liber pentru a-l urma pe Cristos.

Ce ne-am propus, este a ne lăsa invadați de această privire și această iubire a lui Cristos. În ziua botezului nostru am fost cufundați în acest ocean de iubire care este în el. Dacă rămânem în comuniune cu el, vom înțelege că exigențele sale nu sunt o amenințare, ci o chemare de a trăi deplin.

Această Evanghelie este o chemare la a nu prinde strâns ca într-un clește bunurile noastre, ci a le pune în slujba răniților vieții. Acesta este prețul martorilor Evangheliei lui Cristos. La sfârșitul vieții noastre, vom fi judecați după iubire. Chiar dacă am face greșeli, noi nu trebuie să încetăm să iubim. Aceasta este singura modalitate de a moșteni viața veșnică.

Cuvântul tău, Doamne, ne frământă și ne trezește. El pune în lumină umbrele noastre. Te rugăm: deschide inimile și urechile noastre. Cuvântul tău să traseze în viața noastră o cale de lumină și de pace. Amin.

 

(pr. Jean Compazieu [2 octombrie 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5474-homelie-du-28eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

Euharistia, Biserica și lumea dupa „Gaudium et spes” [conferință – 2000]

Cina cea de Taină.

 

Dacă vreți să știți mai multe dați clic:

https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/10/09/euharistia-biserica-si-lumea-dupa-gaudium-et-spes-conferinta-2000/

 

Euharistia, Biserica și lumea după Gaudium et spes
 

pr. Isidor Chinez – conferință – Traian (NT) [5 aprilie 2000]

 

1. Fuga de lume. Sunt mai multe cauzele care au provocat această atitudine a Bisericii față de lume în antichitatea creștină.

 

Mai întâi, Biserica primară avea conștiința că este comunitate de mântuire: de aici acea atitudine de rupere de lume – lumea fiind simțită nu numai ca o realitate diferită, dar ca o amenințare dușmănoasă ce-și află expresia în persecuții.

 

Apoi este influenÛa curentelor de gândire platonice și neoplatonice, pentru care întâlnirea cu Dumnezeu și propria perfecțiune sunt obstaculate de contactul cu lumea sensibilă: unica atitudine posibilă fiind aceea de „a căuta să fugi de pe pământ acolo sus, atât cât este posibil” (Teeteto, 71,a).

 

În fața unei societăți cu moravuri decăzute, este tentantă această distanțare, care se amplificată pe plan etic și spiritual prin acea asceză de separare propusă mai ales din partea ambientului monastic, a eremiților care se retrăgeau din lume pentru a trăi „separați” viața lor în Cristos.

 

 [...]

 

 

Personalismul nu este doar o reacție la abstracțiile idealismului kanțian; el vrea să depășească pesimismul existențialist (sintetizat în renumita frază a lui J.P. Sartre „infernul sunt ceilalți”) și viziunea despre omul condamnat la faliment și la lipsa de semnificație. În același timp vrea să salveze valoarea individului împotriva tendințelor absurde și ipocrite de colectivizare care, absolutizând dimensiunea socială, tind să-l respingă pe omul luat în parte într-un anonimat în care se pierde valoarea absolută a existenței personale. În general personaliștii sunt gânditori credincioși (catolici cum sunt: Charles Renouvier [1815-1903], Emmanuel Mounier [1905-1950], Romano Guardini [1885-1968]; protestanÛi ca Paul Ricoeur [n. 1913]; evrei ca Martin Buber [1878-1950], Emmanuel Levinas [n. 1906]). Aceasta explică faptul că discursul lor personalistic se deschide în mod necesar dimensiunii religioase și lui Dumnezeu. 

 

[...]

 

„Odată – scrie Teihard de Chardin pentru a explica adevărata natură a ofertoriului – se purta în templul vostru primele roade și primii născuți ai turmelor. Ofranda pe care voi o așteptați acum, aceea de care aveți nevoie în mod misterios în fiecare zi pentru a astâmpăra foamea voastră, pentru a potoli setea voastră, este cu nimic mai puțin decât creșterea Lumii purtată de universul în devenire. Primește, Doamne, această hostie totală pe care Creația, transformată prin atracția ta, ți-o prezintă în zorile celei noi. Această pâine – efortul nostru –  nu este de la sine, eu o știu, decât o dezagregare imensă. Acest vin – durerea noastră – nu este nici el decât o băutură care se dizolvă. Dar în adâncul acestei mase informe, ai pus – eu sunt sigur de aceasta, pentru că o simt – o dorință irezistibilă și sfințitoare care ne face să strigăm, de la cel necredincios la cel credincios: «Doamne, fă-ne una!»” (Chardin, P. T. de, Hymne de l’Univers, Seuil, Paris 1961, 23).

 

[...] 

 

(Aflați mai multe... 

https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/10/09/euharistia-biserica-si-lumea-dupa-gaudium-et-spes-conferinta-2000/).

 

Gândul zilei

Jeanne d'Arc - by François Chifflart

„Ce să fac ca să mor?
Niciodată nu voi şti să mor!”
Aşa trebuie să fi gândit Ioana d'Arc
în dimineaţa de 30 mai 1429.
Ceea ce ne uimeşte sufletul
în acest cuvânt de copil,
este exact faptul că nu sfidează moartea,
dar dimpotrivă o primeşte cu amabilitate,
un fel de timiditate discretă
şi ca şi cum teama i-ar displace.
[...]
Ce contează că este un cuvânt de copil!
La astfel de cuvinte de copil se scoală oamenii noştri...

(G. Bernanos, Lettre aux Anglais, EEC II, 25).