marți, 31 octombrie 2017

† Toți Sfinții: Sfinții – oameni ai fericirilor [miercuri, 1 noiembrie 2017]


Toți Sfinții - de Johann Koenig.
Sfinții – oameni ai fericirilor 
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (miercuri, 1 noiembrie 2017)

Lecturi: Apocalipsul 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a.

Omilie

Celebrăm cu întreaga Biserică pe Toţi Sfinţii: sunt prieteni ai lui Dumnezeu care au trăit în credință, speranță și iubire și acum se află cu Domnul. Este comuniunea tuturor sfinților din cer şi de pe pământ: aceia pe care i-a sărbătorit deja în cursul anului şi pe aceia pe care nu i-a sărbătorit niciodată, pentru că nu au ştiut cine sunt şi cum îi cheamă şi pe care numai Domnul îi ştie împreună cu Biserica sa triumfătoare din cer. Îi sărbătorim pe aceşti sfinţi necunoscuţi pentru că ceilalţi şi-au avut deja sărbătorile lor. Această solemnitate ne invită să creștem în credință orientându-ne spre bunurile viitoare în speranța că în casa Tatălui sunt promise și pentru noi. 

luni, 30 octombrie 2017

„Imensa procesiune a tuturor sfinților” [Toți Sfinții - miercuri, 01.11.2017]



Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Omilie

Astăzi este sărbătoarea tuturor acelora care sunt în bucuria lui Dumnezeu. În prima lectură, autorul Apocalipsei a făcut un tablou entuziast și extraordinar. El ne arată că sfinţenia nu este ceva rezervat câtorva persoane privilegiate. Este un har pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru o mulțime nenumărată. Dumnezeu îl propune la toți; suntem cu toţii chemaţi la sfinţenie. Din nenorocire, unii rezista şi nu primesc acest har prea prețios al lui Dumnezeu.

Autorul cărţii Apocalipsei ne vorbește despre 144 000 de persoane care provin din toate triburile lui Israel. Aceasta cifră reprezintă numărul foarte mare de credincioşi care formează noul popor al lui Dumnezeu. Această mulţime imensă pe care nimeni nu poate să o numere vine din toate orizonturile, din lumea evreiască dar și din cea păgână. Dincolo de încercări şi persecuţii, ei îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu „care ridică păcatul lumii”. Cu el, răul nu va avea ultimul cuvânt de spus căci Iubirea este mai puternică decât orice. Victoria lor este deja a noastră. Aşteptăm triumful definitiv al lui Cristos asupra răului.

sâmbătă, 28 octombrie 2017

† Duminica a 30-a de peste an (A): Este unica iubire cu două fețe [29 octombrie 2017]

Dumnezeu și aproapele - de James Tissot (1836-1902)

Este unica iubire cu două fețe 
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (29 octombrie 2017)

Lecturi: Exodului 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40.

Omilie


Venim la Liturghie; celebrăm Euharistia. Tot ce ne face știm este mai mult teorie. Dar Cristos vrea să experimentăm credința noastră și nu doar recitarea frazelor credinței: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele. Putem să iubim pe frații și surorile noastre! Nu este o frază de citit, ci e trăire!  Căci suntem o comunitate de credință, iubire și speranță (rugăciunea zilei).

În prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 22,20-26) se citește din codul alianței (Ex 20,22-23,19). Sunt trei clase privilegiate reprezentând pe străin sau emigrant, pe văduvă și orfan, pe cel nevoiaș lipsit de „apărător”. Dar Dumnezeu însuși a hotărât să-i ocrotească și de aceea comunitatea trebuie să îi ia sub grija sa. „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (v. 20); „Să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului! (v. 21); „Dacă împrumuţi bani celui sărman din poporul meu, să nu te comporţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri dobândă de la el!” (v. 24). Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile care depind de bunăvoința altora. Cartea Exodului vine să amintească că alianța cu Dumnezeu trece prin iubirea fraţilor şi în special al celor slabi. Dacă îi uităm pe ei, viaţa noastră va deveni falsă. Tot omul devine frate de iubit în Dumnezeu.

vineri, 27 octombrie 2017

„Nimeni nu este străin pe acest pământ” [XXX TPA (A) - duminica, 29.10.2017]

Cele două porunci.

Evanghelia Matei 22,34-40: În acel timp, auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Omilie


„Nu există un străin pe acest pământ”. Această formulă al Comitetului pentru mișcări de evacuați [CIMADE – Comité inter mouvements auprès des évacués – Comitetul internațional cu mișcări de evacuați – asociație înființată din 1939] vrea să ne provoace. Într-o limbă foarte actuală, cartea Exodul (din prima lectură) ne dă însemnări foarte concrete: „Să nu faci rău celui străin [emigrantului] şi să nu-l asupreşti; să nu pui zălog pe haina aproapelui tău: căci este singura lui învelitoare când se face frig”. Astfel Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile ce depind de bunăvoința altora. Se delimitează de acţiunile vinovate declarând că va răspunde la strigătul celor umili.

joi, 26 octombrie 2017

În ceasul morții Isus este acolo, lângă noi



„În ceasul morții,
chiar dacă nu este niciunul
care să amintească de noi,
Isus este acolo, lângă noi”
(papa Francisc).


(sursă: https://twitter.com/TV2000it/status/923096844779114496).


miercuri, 25 octombrie 2017

Frumusețea care râmâne


Anna Frank (1929-1945) - Jurnal.

„Nu cred în toată mizeria aceasta,
dar în frumusețea care rămâne încă”.

„În ciuda tuturor eu încă mai cred
că oamenii sunt buni în inima lor”. 

Anne Frank


Anne Frank (1929-1945) a fost o fată evreică germană, care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial, în martie 1945 la Bergen-Belsen. A izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care, se pare, că a omorât 17.000 de prizonieri. Printre ele s-au aflat și Anne și sora sa Margot Frank.

Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, a fost considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

marți, 24 octombrie 2017

Nimic să nu te tulbure


Sfânta Tereza de Avila (1515-1582).

Nimic să nu te tulbure,
nimic să nu te sperie;
totul trece, 
Dumnezeu nu se schimbă;
răbdarea obține totul; 
cine îl posedă pe Dumnezeu
nu-i lipsește nimic.
Singur Dumnezeu îi ajunge.


Sfânta Tereza de Avila.