Tinerii, speranța misiunii

Tinerii sunt speranța misiunii. Persoana lui Isus și Vestea Bună proclamată de El continuă să-i fascineze pe mulți tineri. Ei caută parcursuri în care să realizeze curajul și elanurile inimii în slujba omenirii. „Sunt mulți tinerii care își oferă ajutorul lor solidar în fața relelor din lume și întreprind diferite forme de militare și de voluntariat […]. Ce frumos e ca tinerii să fie «călători ai credinței», fericiți să-l ducă pe Isus pe orice stradă, în orice piață, în orice colț al pământului!” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 106). Următoarea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care se va celebra în 2018 cu tema „Tinerii, credința și discernământul vocațional”, se prezintă ca ocazie providențială pentru a-i implica pe tineri în responsabilitatea misionară comună care are nevoie de bogata lor imaginație și creativitate.

[Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2017), nr. 8].

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2017)

Misiunea în inima credinței creștine

Iubiți frați și surori,

Și în acest an, Ziua Mondială a Misiunilor ne convoacă în jurul persoanei lui Isus, „primul și cel mai mare evanghelizator” (Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 7), care încontinuu ne invită să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt. Această zi ne invită să reflectăm din nou asupra misiunii în inima credinței creștine. De fapt, Biserica este misionară prin natură; dacă n-ar fi așa, n-ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociație între multe altele, care foarte repede s-ar termina cu epuizarea propriului scop și cu dispariția. De aceea, suntem invitați să ne punem câteva întrebări care ating însăși identitatea noastră creștină și responsabilitățile noastre de credincioși, într-o lume învălmășită de atâtea iluzii, rănită de mari frustrări și sfâșiată de numeroase războaie fratricide care pe nedrept îi lovesc în special pe nevinovați. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Misiunea și puterea transformatoare a Evangheliei lui Cristos, Cale, Adevăr și Viață

1. Misiunea Bisericii, destinată tuturor oamenilor de bunăvoință, este întemeiată pe puterea transformatoare a Evangheliei. Evanghelia este o Veste Bună care poartă în sine o bucurie contagioasă deoarece conține și oferă o viață nouă: aceea a lui Cristos înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viață, devine Cale, Adevăr și Viață pentru noi (cf. In 14,6). Este Cale care ne invită să-l urmăm cu încredere și curaj. Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul și primim Viața sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism și este izvor de creativitate în iubire.

† Duminica a 29-a de peste an (A): Lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu [22 octombrie 2017]

Lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (22 octombrie 2017)

Lecturi: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21. 

Omilie

În această duminică auzim textele biblice care ne cer răspuns. Ele amintesc despre importanţa pe care noi o avem în ochii lui Dumnezeu și a celorlalți oameni, adică societatea și Statul. Suntem toți invitați la reflexia asupra ființei noastre creștine de discipoli ai Domnului.

În prima lectură luată din cartea lui Isaia (Is 45,1.4-6) – mai bine zis din cartea lui deutero-Isaia [Is 40-55] cum spun exegeții: o scriere a unui profet necunoscut  –  care este o revelație din partea lui Dumnezeu despre Cirus, noul rege al Persiei (557-529 î. C.); cucerind Babilonul anexează toate posesiunile regelui caldeu (Siria, Fenicia și țara Israelului) și prin edictul său [din 538 î. C.] dă libertate la toate popoarele inclusiv evreilor. Dumnezeu nu acționează direct în istorie, ca mai înainte, ci se ascunde în spatele instrumentelor sale, ca Cirus; însă rămâne eliberatorul poporului său. „De dragul slujitorului meu Iacob şi al lui Israel, alesul meu, te-am chemat pe nume, ţi-am dat un titlu de cinste când tu nu mă cunoşteai” (v. 4). Cirus a devenit omul providenţial care va permite poporului lui Israel să se întoarcă în țara sa. „Te-am chemat pe nume. Ți-am dat un titlu; eu sunt Domnul şi nu este altul”. Rege păgân, care nu cunoștea pe Dumnezeu (v. 4), este chemat „ales” [uns] – termenul „uns” este dat lui Mesia, titlu rezervat regelui lui Israel. Oracolul regal este de o îndrăzneală incredibilă. Domnul l-a ridicat pe Cirus ca Mesia, adică mântuitor al poporului lui Israel. Acest popor distrus şi umilit își va regăsi demnitatea şi strălucirea sa. Este extraordinar că Dumnezeu se servește de un rege păgân pentru a realiza proiectul său de mântuire. Inițiativa aparține Domnului care lucrează în toată libertatea, dincolo de orice inițiativă umană. Dumnezeu se descoperă prin Cirus ca supremul stăpân absolut al istoriei și al timpului.

Ziua Mondială a Misiunilor [XXIX TPA (A) - duminica, 22.10.2017]

Daţi-i Cezarului... 

Evanghelia Matei 22,15-21: În acel timp, fariseii s-au dus să ţină sfat, ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi moneda tributului!” Iar ei i-au adus un dinar. El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” I-au zis: „Ale Cezarului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”

Omilie

În această duminică a 29-a din timpul de peste an auzim textele biblice care ne cer un răspuns. Ele amintesc de importanţa pe care noi o avem în ochii lui Dumnezeu şi rolul pe care îl au ceilalţi. Acestea sunt cuvintele din prima lectură: „Te-am chemat pe nume. Ți-am dat un titlu; eu sunt Domnul şi nu este altul”.  Această veste bună a fost anunţată unui popor care tocmai a petrecut 50 de ani de exil într-o ţară străină. Acest popor distrus şi umilit va putea regăsi demnitatea şi strălucirea sa. Ceea ce este extraordinar, este că Dumnezeu se slujește de un rege păgân pentru a realiza proiectul său de mântuire. Este vorba despre Cyrus, regele Persiei, care a devenit omul providenţial care va permite poporului lui Israel să se întoarcă în țara sa. 

Prin acest text al profetului, noi întrevedem un alt eliberator: Isus Cristos. Cu el, nu numai Israelul este salvat. El a venit pentru toate popoarele lumii. Ne vede cufundați în păcatul nostru, departe de Dumnezeu. Și-a dat Trupul și Sângele său vărsat pentru noi, şi pentru mulţi. El vrea să ne asocieze pe toți oamenii la victoria sa asupra morţii şi a păcatului. Ziua misionară este aici pentru a ne reaminti că suntem misionari.

Omul contemporan îi ascultă pe martori

Fericitul Paul al VI-lea (1897-1978).

„Omul contemporan îi ascultă cu mai mare plăcere

pe martori decât pe învățători,

tocmai pentru că ei sunt martori.

Omul contempotan dovedește de fapt o repulsie instinctivă

pentru tot ce poate părea mistificare, fațadă, compromis.

Într-un astfel de context,

înțelegem importanța unei vieți ce rezonează

într-adevăr cu evanghelia”.

(Paul al VI-lea  [2 actombrie 1974], Doc. Cath., [20.11.1974], 852).

Sfântul Luca, evanghelist

Cine este sfântul Luca? Tradiţia creştină, până la sfântul Irineu, i-a dat un nume: Luca, „medicul drag” (Col 4,14), discipol şi tovarăş al lui Paul în călătoriile sale apostolice, fidel lui până la ultima încarcerare în închisoarea romană (2Tim 4,11).

Luca, în opera sa, s-a folosit de toate izvoarele scrise şi orale care circulau deja în comunităţile creştine şi le-a compus într-o unitate.

Caracteristicile lucane. Unele caracteristici ale evangheliei sale au făcut-o foarte atrăgătoare. Înainte de toate, ea pune în evidenţă iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, mai presus de toate, faţă de păcătoşi, cum sunt publicanii şi prostituatele, şi cei care nu au ce mânca şi cu ce se îmbrăca, cum este Lazăr cel sărac. Celebre în această privinţă sunt parabolele fiului risipitor şi a bogatului lacom. Se poate spune, de asemenea, că Luca avea un profund sens al socialului. El avea la inimă un nou tip de societate, bazată pe iubirea fraternă, până la împărţirea bunurilor, cum se poate vedea în parabola samariteanului milostiv şi în descrierea primei comunităţi din Ierusalim.

Pentru Luca, cel care îşi dorea să intre în comunitatea creştină trebuia să-şi asume, în mod liber, obligaţia de a se lepăda de sine şi de stilul de viaţă de mai înainte, renunţând la bunurile proprii şi fiind disponibil să-şi ia în fiecare zi propria cruce pentru a merge cu hotărâre pe urmele învățătorului.

Un alt aspect tipic lui Luca este absenţa discriminării între bărbat şi femeie. „Femeia îşi dobândeşte personalitatea, îndeosebi în evanghelia copilăriei (Maria, Elisabeta, Ana); de asemenea, nu trebuie uitată importanţa pe care Luca o atribuie femeii în Biserica primară. Lui îi place să unească episoade care pun în scenă bărbatul şi femeia cu evidenta intenţie de a afirma egalitatea dintre sexe, sau, mai bine, iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, fără discriminare: astfel, cântării lui Simeon îi urmează laudele profetesei Ana, primei minuni, care se referă la un posedat (la Cafarnaum), îi urmează vindecarea soacrei lui Petru, vindecării slujitorului centurionului îi urmează învierea fiului văduvei din Naim etc. Acest fapt trebuie atribuit, în parte, sensibilităţii elenistice a lui Luca; dar, mai presus de toate, trebuie spus că el a luat cu adevărat în serios învăţătura şi comportamentul lui Isus cu privire la femeie, ca, de altfel, şi faţă de alte tipuri de persoane emarginate, ca păcătoşi, samariteni; el se adresează umanităţii omului considerat persoană iubită de Dumnezeu dincolo de barierele religioase, morale, sociale sau de sex” (Gérard Rossé, Evanghelia după Luca, Cittá Nuova, Roma 1992, p. 13).

Protector al medicilor şi pictorilor. Nu se ştie nimic sigur în privinţa morţii evanghelistului. Mulţi cred că el, în tinereţe, a fost un slujitor itinerant al cuvântului şi că, la o vârstă înaintată, s-a oprit într-o comunitate din Ahaia, unde, bogat în sfinţenie, experienţă şi în materialele adunate în anii precedenţi, ar fi scris opera sa.

Medicii l-au ales ca patron, dar şi pictorii l-au vrut ca protector, deoarece, conform unei legende, el ar fi pictat pentru prima dată un portret al sfintei Fecioare. Chiar dacă este dificil a demonstra din punct de vedere istoric că a fost şi un artist al penelului, nu se poate nega că el, cu pana sa, ne-a lăsat imaginea cea mai desăvârşită a Mamei lui Isus. 

(sursă: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/3298/SF-LUCA-ev.aspx).

Uite, Doamne, mâinile mele...

Îmi vine în minte visul apostolului leproşilor, Raoul Follereau, care a spus: „Am visat că am ajuns în cer şi arătam mâinile mele Domnului. I-am spus: «Uite, Doamne, la mâinile mele: sunt frumoase. Sunt curate!”. „Văd, văd – mi-a răspuns Domnul – . Dar sunt goale»!”.