Credință în Dumnezeul vieții
pr. Isidor Chinez (25 august 2024)
Lecturi biblice: Iosue 24,1-2a.15-17.18b; Efeseni 5,21-32; Evanghelia Ioan 6,60-69; lecturi biblice
Omilie
Este ultima duminică dedicată misterului Euharistiei. Liturgia Cuvântului ne propune dificilele alegeri pe care fiecarie din noi este chemat să le facă în viață. Prima lectură descrie adunarea de la Sihem unde Iosue strânge la un loc toate triburile spre a da mărturie de fidelitate față de Dumnezeul lui Israel: „alegeţi pentru voi astăzi pe cine să slujiţi” […]; „noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru” (Ios 24,15.18). E fragmentul dintre cele mai cunoscute din Vechiul Testament. Isus este „pâinea vie” oferită tuturor, fără distincți. Textul relatează ultimul discurs al Domnului în sinagoga din Cafernaum. Pasajul se referă la apostolii care, într-un moment de criză profundă se confruntă cu alternativa de a rămâne cu Cristos sau de a pleca. Încheierea este mărturisirea de credință a apostolului Petru, pronunțată în numele celorlalți: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!” (In 6,68-69). Scrisoarea către Efeseni dezvoltă tema fidelității conjugale, la care se modelează, pentru cei botezați, în alianța dintre Cristos și Biserică: „De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va uni cu soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup. Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică” (Ef 5,31-32). Este tema învățăturii de astăzi – mărturie de credință în Dumnezeul vieții! E Domnul și Biserica în care trăim!
În prima lectură (Ios 24,1-2a.15-17.18b) se relatează că Iosue îmbătrânise [„Iosue devenise bătrân” (Ios 23,1)] și înainte de a muri adună tot poporul lui Israel la Sihem, și le cere să reînnoiască alianța cu Dumnezeu încheiată deja la poalele muntelui Sinai. Exodul se încheiase. Domnul și-a ținut promisiunile cu minuni mari. Acum cei care sub conducerea lui Iosue au intrat în „țara promisă” trebuie să ia propria decizie, să devină conștienți de semnificația alianței. Iosue, după Moise, a condus poporul și știe că nu se poate lăuda cu vreun merit: toată lucrarea care aparține lui Dumnezeu. El pune cele douăsprezece triburi în fața alegerii: la ce divinitate voiește să slujească și să o urmeze: fie Domnul Dumnezeu care i-a condus, i-a scos din Egipt și le-a dat o țară sau altor zei? Este o alternativă radicală, care nu permite compromisuri. Aceasta implică acceptarea în viață a unui „codice de comportament” – e Decalogul – în care sunt enumerate drepturile lui Dumnezeu și drepturile aproapelui. La Sihem, Iosue îi face pe oameni să-și reînnoiască angajamentul de a sluji numai lui Dumnezeu. A-l alege pe Domnul înseamnă a spune „nu” altor zei. Nu este suficient să mergi înainte prin inerție sau tradiție. Fiecare trebuie să decidă în care parte se află: „eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul” (v. 15); dar și poporul: „și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru” (v. 18).
În lectura a doua, sfântul Paul scrie efesenilor (Ef 5,21-32) concentrându-se pe relațiile dintre soți: „fiţi supuşi unii altora în teama lui Cristos! Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este capul femeii aşa cum şi Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor şi este!” (v. 22-23). Este o afirmație foarte importantă: soții trebuie să-și modeleze relația pe ceea ce îi unește – Cristos și Biserica. Cu alte cuvinte, aplică soților principiul fundamental al unei adevărate comunități creștine, în care aceștia trebuie să fie supuși unii altora. Apostolul ne spune „fiți supuși unii altora” nu înseamnă „să ascultați ca niște sclavi”, ci „fiți sprijin unii altora”. Această calitate a relației își are izvorul în felul în care Isus a mers până la a se oferi pe sine în totalitate pentru frații și surorile. Cu Domnul soții își găsesc puterea de a iubi ca el și cu el. Acest lucru va fi posibil doar dacă vor alege să-l urmeze și să se atașeze de cuvintele sale: „misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică” (v. 32). Lumea noastră are nevoie de martori adevărați ai iubirii care este în Dumnezeu. Sfântul Paul ne oferă astăzi marele simbolism al căsătoriei, care plasează soții ca semn și sacrament al „marelui mister” al iubirii lui Cristos pentru Biserica sa. Este credința în Dumnezeul vieții!
În Evanghelia după Ioan (In 6,60-69), îi aduce în prim-plan pe adevărații interlocutori ai catehezei lui Isus: ei sunt discipolii. Nu sunt numai evreii care murmură, ci și cei doisprezece apostoli, care împărtășesc dificultăți, dar care au și ei îndoieli. Acest text este o capodopera pentru credința creștină. Unii dintre discipoli, după ce au înțeles ce cere Domnul – să intri în comuniune cu el și să se facă un „dar” pentru alții – se îndepărtează de el. În fața tuturor oamenilor care vin cu tot felul de probleme și intenții să-l asculte, „mulţi dintre discipolii lui Isus au zis: «Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?»” (v. 60). Mulţi, auzind cuvântul despre „pâinea vieții” murmură, „au plecat şi nu mai mergeau cu el” (v. 66). Ei cred că cuvântul este dur: cine-l poate asculta? Domnul conduce istoria, cea a poporului său și cea a lumii, într-un mod pe care nu-l înțelegem, dar pe care el îl cunoaște și îl călăuzește de la început [„Isus ştia de la început” (v. 64)] și știa ce este în inima omului (cf. In 2,25).
„Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: «Vă scandalizează acest lucru?»” (v. 61). Putem înțelege ce înseamnă scandalul?... Domnul scandalizează cu discursurile și alegerile sale… Termenul „scandal” [skandalon, în greacă] indică un „obstacol” în care cineva riscă să se împiedice și să cadă. Este scandalul pe care discipolii l-au suferit în momentul morții lui Isus: Mesia să moară în chip mizerabil pe cruce? Este un șoc enorm! Niciunul dintre ei nu a fost dispus să accepte că drumul spre mântuire vine prin cruce! Ei aveau propria lor schemă despre modul în care Mesia urma să-și salveze poporul, iar această schemă nu intra sub cruce… „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (v. 60). E reacția finală a oamenilor la cel mai frumos discurs pe care îl face Isus în evanghelii. El a vorbit despre el însuși ca despre pâinea dată de Tatăl, adică despre viața divină pentru lume. S-a oferit pe sine însuși ca trup și sânge, adică jertfă concretă, sacramentală, în gratuitate, ce ne face să trăim veșnic. Isus se descoperă astfel ca marele dătător al Duhului Sfânt. Este însăși viața lui Dumnezeu. Totuși, la aceste cuvinte, „mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau cu el” (v. 66). Este un abandon aproape total! Ioan arată că, din acel moment, mulți s-au retras și nu mai voiau să fie discipoli. Este un epilog amar! Dar Domnul nu se retrage. Îi întreabă pe cei doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” (v. 67). Este o întrebare extremă, înaintea căreia fiecare este chemat să se „cântărească”. Răspunsul lui Petru reprezintă mărturisirea de credință în Dumnezeul vieții: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!” (v. 68-69). În discursul său Isus a pronunțat „Eu sunt”, iar Petru proclamă cu entuziasm că „tu ești” – „tu ai cuvintele vieţii veşnice”: adică noi am crezut şi cunoscut că tu eşti „Sfântul lui Dumnezeu”. Două verbe – a crede și a cunoaște – pe care evanghelistul Ioan face să fie cuprinsă sinteza vieții creștine: e o legătură profundă între Dumnezeu, Isus și discipoli. Este credința pronunțată de Petru în numele celorlalți și a tuturor celor care, la fel ca ei, aleg să rămână cu „Dumnezeului vieţii”!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu