sâmbătă, 31 august 2024

† Duminica a 22-a de peste an [B]: Ascultând Cuvântul și păstrându-l în inima ta [1 septembrie 2024]


Isus cu fariseii și poporul.

Ascultând Cuvântul și păstrându-l în inima ta

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (1 septembrie 2024) 

Lecturi biblice: Deuteronom 4,1-2.6-8; Iacob 1,17-18.21b-22.27;  Evanghelia Marcu 7,1-8.14-15.21-23; lecturi biblice

Omilie

Liturgia din această duminică evidențiază exigența unei relații cu Dumnezeu care să pornească din inimă și nu din nevoia de a îndeplini anumite rituri sau porunci. Toți știm cât de necesare sunt legea și tradițiile pentru conviețuirea umană; fără ele lipsește viața socială și personală. Cunoaștem abaterile pe care le poate provoca un legalism exagerat, lipit de viața și fără speranţă. O temă complexă, dar centrală atât în ​​Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Poporul lui Israel a fost constituit ca popor în jurul Torei, ce înseamnă învățătură sau lege, primită, acceptată și purtată la împlinire de către Domnul. Prima lectură conține explicit îndemnul de a nu adăuga sau elimina din legile și normele divine: „nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu!” (Dt 4,2). Evanghelia relatează o dispută între Isus și farisei, acuzați că au înlocuit legea lui Dumnezeu cu tradițiile lor: „lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor” (Mc 7,8). A doua lectură este un îndemn ce ne invită să acceptăm cu cumințenie cuvântul: „Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! Căutaţi să împliniţi cuvântul!” (Iac 1,21-22). Este a asculta Cuvântul și a-l păstra în inima ta!

Deportații din Babilon nu au nici templu și nici „țara promisă”. Autorul Deuteronomului – nu este Moise, ci un israelit pios din secolul al V-lea î.C. – îi încurajează, invitându-i să-și centreze viața religioasă pe Lege, ce își are origine pe Dumnezeu însuși și trebuie respectată, pentru că ea constituie adevărata mândrie a lui Israel înaintea celor mai puternice națiuni și aduce viață. În prima lectură (Dt 4,1-2.6-8), înțelepciunea poporului constă în faptul de a-l avea pe Dumnezeu aproape și de a cunoaște legea sa: „Moise a vorbit către popor: «Acum, Israel, ascultă hotărârile şi judecăţile pe care te învăţ să le împliniţi pentru ca să trăiţi, să ajungeţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri! Nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu!»” (v. 1-2). Acest lucru în Deuteronom îmbrățișează atâtea prescripții care sunt de origine umană, dar, imediat după aceea, se afirmă la baza întregii legi – este Decalogul – este porunca care prescrie să-l iubești pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toate forțele. Prin urmare, nici un precept nu este valabil dacă practicarea sa nu este în slujba iubirii Domnului ce presupune căutarea dreptății și solidarității față de toți oamenii.

În lectura a doua luată din Scrisoarea lui Iacob (Iac 1,17-18.21b-22.27), legea lui Dumnezeu constă în cuvântul semănat în inimile creștinilor ce trebuie să le transforme în dispoziții interioare: „Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă” (v. 21-22). Fiți aceea care pun în practică cuvântul! Timp de cinci duminici sfântul Iacob ne va instrui despre respectarea noii legii pe care a adus-o Domnul. Gesturile exterioare au valoare doar în măsura în care sunt puse în slujba relației cu celălalt: „religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume” (v. 27). Celor care confundă religia inimii cu formalismele și executarea meticuloasă a ritualurilor, sfântul Iacob le dă criteriul să stabilească dacă se practică adevărata religie care constă în vizitarea orfanilor și a văduvelor… Cine vrea să ajungă la mântuire trebuie să știe că totul pleacă de la ascultarea Cuvântului, strâns legat de angajamentul de a-l pune în practică.

În Evanghelia după Marcu (Mc 7,1-8.14-15.21-23), rabinii adăugaseră la Legea dată de Dumnezeu preceptele oamenilor, în baza cărora stabileau ce era „curat” și, prin urmare, se putea apropia de Domnul și ce era „impur” căci trebuia exclus din orice practică religioasă: „fariseii şi unii dintre cărturarii veniţi de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate – căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile din bătrâni, iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică” (v. 1-4). Marcu îl prezintă pe Isus ca eliberator de orice sclavie ritualică și ipocrizie. Este un învățător autentic, care indică criteriu adevătat de examinare în fața lui Dumnezeu – curăția inimii: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor». Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor” (v. 6-8). E clar: comportamentul cărturarilor și fariseilor nu era plăcut în fața lui Dumnezeu; ei se ghidează asupra practicării prescripțiilor individuale, indiferent de efectele pe care le aveau asupra relațiilor interumane.

Domnul „chemând din nou mulţimea, le-a spus: «Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. […] Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea»” (v. 14-15.21-22). Adevărata impuritate vine din inima omului, nu din încălcarea unor norme care privesc doar exteriorul persoanei. Isus îi invită să fie cu adevărat discipolii săi și nu împlinirea de gesturi religioase, ci practicarea iubirii. Pe iubirea noastră vom fi judecați!

Pentru Isus, voința lui Dumnezeu constă să se angajeze pentru ca fiecare om să aibă ce i se cuvine. „Poruncile” Domnului nu sunt constrângeri date pentru ca oamenii să trăiasă ca sclavii. În ebraică termenul este debar, adică „cuvânt”, „vorbă” „rostire” dar și „poruncă” sau „fapte” [parashat devarim – „acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustiu” (Dt 1,1)][1], pentru a exprima capacitatea pe care o are Cuvântul de a împlini și a aduce roade în cei care îl ascultă cu atenție. Este: a asculta Cuvântul! 

Suntem adesea condiționați de mentalitatea fariseică, potrivit căreia se consideră credința în Dumnezeu este împlinirea unor ritualuri și în aderarea la credințe care sunt de origine umană, fără a fi atent la adevăratul lor scop. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este o atitudine a inimii care se manifestă în solidaritate față de orice categorie de necăjiți: săracii sau cei fără adăpost care ne bat la ușă în căutarea unui viitor mai bun pentru ei înșiși și cei dragi lor.

Să ne lăsăm călăuziți de înțelepciunea inimii, adică de conștiința formată în lumina evangheliei. Aceasta este a asculta Cuvântul și a-l păstra în inima ta!



[1] Termenul ebraic pentru cuvânt este debar, așa că expresia corectă pentru „Zece Porunci” ar trebui să fie „Zece Cuvinte”; în greacă, ele sunt numite Decalog, adică „zece cuvinte”.


Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/;    Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu