Darul de a asculta cuvântul
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (8 septembrie 2024)
Lecturi biblice: Isaia 35,4-7a; Iacob 2,1-5; Evanghelia Marcu 7,31-37; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi tratează tema milostivirii lui Dumnezeu față de suferința umană fie prin boală sau sărăcie. Este scopul iubirii predilecte a Domnului prin slujirea lui Mesia. Prima lectura se deschide cu un strigăt de bucurie destinat să zdruncine toropeala sau amorțiala și neîncrederea în cei pierduți cu inima: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! […] El vine şi vă va mântui” (Is 35,4). Domnul este pe cale să schimbe soarta umanității umilite. Evanghelia prezintă miracolul vindecarii unui surdomut. Lumea se umple de uimire: „Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: éffata, care înseamnă «deschide-te!» […] Și, peste măsură de uluiţi” (Mc 7,33-34.37). Este darul de a asculta cuvântul și de a-l proclama cu vocea. A doua lectură reafirmă că Dumnezeu, în Isus Cristos, a luat partea săracilor: „Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc?” (Iac 2,5). Comunitatea creștină trebuie să-i primească pe cei mici într-un gest de iubire fraternă!
În prima lectură (Is 35,4-7a) se vorbește despre surzi care aud și muți care se bucură vorbind: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa. Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie” (v. 5-6). Profetul aduce vestea mântuirii, folosind imagini despre vindecarea celor care nu pot să vadă, să audă, să vorbească, să alerge. Acest miracol, împreună cu alte vindecări, este o imagine care indică reînnoirea interioară a evreilor deportați în Babilon, care se confruntă în deșertul arzător cu o cale de reîntoarcere pe pământul lor: „Căci vor ţâşni ape în pustiu şi râuri în stepă. Ţinutul uscat va deveni un lac, iar pământul însetat, izvoare de apă” (v. 6-7). Textul celebrează întoarcerea poporului ales din exilul babilonic. Drumul este greu, deșertul este perfid, dar Domnul îi încurajează și îi asigură de frumusețea întoarcerii și a reconstrucției țării. Însuși Dumnezeu este garantul care consolează pentru ceea ce au avut de suferit în exil. Acest lucru este posibil după ce a fost refăcut dialogul cu Dumnezeul prin ascultare și rugăciune. „Nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! […] El vine şi vă va mântui!” (v. 4). Expresia „nu vă temeți” o găsim la profetul Isaia, dar apare de peste o sută de ori în Scriptură. Domnul parcă ar spune că ne cunoaște temerile, ne știe că ne e frică, continuu, și ne invită să avem curaj. Dumnezeu ne face să ascultăm vocea caldă și încurajatoare: „fiţi tari şi nu vă temeţi!” (v. 4). Nu înlătură dificultățile, dar ne dă capacitatea de a primi cu adevărat limitele noastre, nu de a le trăi ca o înfrângere, dar sperând și așteptând ca lumea nouă să poată trăi un „mâine” divers și diferit, nu în condamnare la violențe. Ei sunt cei care cred în Domnul și în cuvântul său!
În a doua lectură luată din Scrisoarea sfântului Iacob (Iac 2,1-5), autorul stigmatizează discriminarea împotriva săracilor ce are loc chiar în comunitatea creștină: „dacă ar intra în adunarea voastră un om cu inel de aur, cu haine luxoase, şi ar intra şi un sărac cu haine ponosite, iar voi v-aţi uita la cel care poartă hainele luxoase şi i-aţi spune: «Luaţi loc aici», iar celui sărac i-aţi spune: «Tu stai acolo!» sau: «Stai jos, la picioarele mele!», nu aţi judeca în mintea voastră şi nu aţi deveni judecători cu gânduri perverse?” (v. 2-4). În astfel fel, zidurile despărțirii dărâmate de Isus se întorc. Excluderea săracilor nu are loc doar atunci când sunt închise în cele mai umile locuri, dar mai ales când nu comunicăm cu ei și îi împiedicăm să vorbească. În lume există discriminare și favoritisme de care beneficiază cei puternici și bogați. Apostolul ne invită să luăm în considerare comportamentul Domnului; el i-a ales pe cei mici: „oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc?” (v. 5). Biserica trebuie să facă același lucru. Iacob, cu sinceritate, îi îndeamnă pe creștini să evite favoritismul și să aleagă pe cei săraci în ochii lumii, dar predilecții în ochii lui Dumnezeu și moștenitorii ai împărăției sale. Comunitatea creștină nu poate să-i disprețuiască pe cei săraci, dar trebuie să-i țină în mare stimă, după cuvântul Domnului!
Evanghelia după Marcu (Mc 7,31-37) relatează vindecarea a unui surdomut de către Isus. Această vindecare indică actualizarea mântuirii. Dumnezeu vorbește israeliților și ei îl ascultă și își dau acordul. Isus vorbește discipolilor și interacționează cu el și între ei. Marcu povestește un miracol săvârșit de Domnul într-o țară străină, în ţinutul Decapolis [„cele zece cetăți”, în latină, printre care Gerasa, Gadara, Pella, Diun, Rafana, Hippos, Filadelfia, Damasc], între coasta Tirului, a Sidonului și a Galileei, într-o zonă neevreiască. Astăzi îl vedem pe teritoriul păgân și nu pe cel israelian. Misiunea lui nu este rezervată unui singur popor. Sunt chemate toate neamurile, chiar și păgânii. Aici va vindeca un om care reprezintă păgânii închiși la cuvântul lui Dumnezeu. Sunt incapabili să proclame minunile Creatorului. Sunt surzi la vestea evangheliei. Întâlnirea cu Isus a fost extraordinară. Un cuvânt rezumă toată acțiunea Domnului: éffata – în aramaică – „deschide-te!”. Dumnezeu vine să ne deschidă urechea și vocea înaintea Domnului și a tuturor celorlalți. Isus se comportă ca un vindecător în gesturile sale. Miracolul are loc la oamenii copleșiți de bucurie: erau uluiţi și spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească” (v. 37). Pentru evanghelist, această minune, săvârșită într-un pământ străin, indică împlinirea profeției lui Isaia: „Iată Dumnezeul vostru! […] El vine şi vă va mântui!”, din lectura întâia (Is 35,4). Isus deschide urechile și limbile păgânilor, pentru ca fiecare să-i asculte cuvântul și să-l răspândească în întreaga lume.
Domnul acționează întotdeauna cu discreție. Nu vrea să impresioneze pe oamenii. Nu caută popularitate sau succes, ci vrea doar să facă bine. Cu această atitudine, el ne învață că binele trebuie făcut fără larmă, fără etalare, fără a suna din trâmbiță, în tăcere. Sfântul Marcu notează că Isus „luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba; apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: éffata, care înseamnă «deschide-te!»” (v. 33-34). Îndată i s-au deschis urechile, i s-a deslegat limba și a vorbit corect. Iată sensul istoric, literal, al acestui cuvânt: datorită intervenției Domnului asupra surdomutului „s-a deschis”. Înainte era închis, izolat, foarte greu să comunici. Vindecarea a fost o „deschidere” spre toți ceilalți și spre lume și spre Dumnezeu. Pornind de la auz și de la vorbire, i-a implicat întreaga sa persoană și viață: putea să comunice, să relaționeze într-un mod nou. Acest dialog – „deschide-te” – izvorăște din iubire și solidaritate reciprocă. Comunicarea este baza comunității, în care ființa umană își găsește cea mai deplină împlinire. Fără dialog nu există comunitate. Desigur, comunicarea se poate împlini în diferite moduri non-verbale, precum gesturi, semne, ritualuri, dar numai prin cuvinte ființele umane comunică pe deplin, relaționează între ele, schimbă sentimente, proiecte, idei. De remarcat, că minunea relatată a avut loc într-un teritoriu străin, al Decapolei. Aceasta înseamnă că mântuirea adusă de Isus este oferită nu numai israeliților, ci întregii omeniri!
Să-l rugăm pe Domnul să ne dea darul de a asculta cuvântul său și de a-l proclama cu vocea!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu