%20-%20de%20Antonio%20Guzm%C3%A1n%20Capel%20(n.%201960)..jpg)
Dăruirea de sine – „pâine frântă”
pr. Isidor Chinez (4 august 2024)
Lecturi biblice: Exod 16,2-4.12-15; Efeseni 4,17.20-24; Evanghelia Ioan 6,24-35; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi tratează despre misterul Euharistiei: pâinea și vinul devin trupul și sângele Domnului – e comuniunea cu Isus. „Semnul” este să mănânci și să bei din ea. Din acest motiv evanghelistul Ioan unește strâns credința și Euharistia. Nu este suficient „să te împărtășești”, dar este necesar să fii în comuniune cu Domnul și aceasta se întâmplă cu credința și iubirea frățească. Prima lectură relatează darul „manei”, hrană necunoscută israeliților, primită pe drum în deșert: Man hu, în ebraică – „«Ce este aceasta?», căci nu ştiau ce era” (Ex 16,15). Textul evanghelic raportează discursul lui Isus ținut în sinagoga din Cafarnaum, oferind o nouă interpretare a „manei” căzute din cer în timpul lui Moise. Domnul spune: „Eu sunt pâinea vieţii” (In 6,35). Este dăruirea de sine pentru oameni – „pâine frântă!” A doua lectură prezintă viața creștină ca o renaștere care înlocuiește omul vechi cu omul nou: „să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor. […] Înnoiţi-vă spiritul minţii voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou” (Ef 4,19.23-24). Să-i cerem ajutorul de a înţelege că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4) – este aclamaţia de la evanghelia zilei.
În lectura întâia (Ex 16,2-4.12-15), israeliții uită minunile săvârșite de Dumnezeu. Murmurul poporului împotriva lui Moise și Aaron, îl lovesc direct pe Domnul. Este deja nostalgie pentru condiția de sclav: „De-am fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate!” (v. 3). Dumnezeu nu se mânie, ci satisface necesitățile poporului, uitând ofensa: „veţi mânca diseară carne şi dimineaţă vă veţi sătura cu pâine; veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (v. 12). Deșertul ne sperie pentru că ne amintim că ființa noastră este goliciune. În viața unui beduin, care trăiește acolo, pustiul este o luptă pentru supraviețuire și o truda zilnică. „Mana” – pâinea lui Dumnezeu – este dată gratuit poporului în deșert, dar numai atât cât este suficient pentru o zi, fără a avea posibilitate de a strânge sau a înmagazina cu lăcomie. Deșertul îi amintește omului de esențial, adică de ce poate face cu adevărat. Când nu mai există cârje pentru mers sau bibelouri pentru a te amăgi, atunci omul autentic își pune întrebările serioase care rămân zi de zi. Misiunea deșertului este tocmai aceasta. Avem nevoie să descoperim adevărul, fără simulări. Când vocile și zgomotele tac, când se eliberează „singuratatea” în care trăim cu toții, se creează suficient spațiu, pustiul devine introducere pentru ceea ce contează cu adevărat: „ce este aceasta?”… În Noul Testament, mana devine simbolul Euharistiei și în literatura rabinică, este hrana celor aleşi în timpurile mesianice.
În a doua lectura luată din Scrisoarea către Efeseni (Ef 4,17.20-24) unde Paul a stat trei ani, știm puține. Apostolul știe că cei botezați pot să fie
tentați să se întoarcă la viața păgână. Știe acest lucru. După ce și-a adus
aminte de păcatele păgânilor, în textul de astăzi îi imploră pe frații săi,
efeseni, să trăiască conform evangheliei: „vă spun aceasta şi dau mărturie în
Domnul: să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor. […] lăsaţi deoparte purtarea
de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii […]. Înnoiţi-vă duhul minţii
voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou” (v. 19.22-24). Odată cu botezul am
devenit oameni noi: deci nu trebuie să se întoarcă înapoi. Textul propus este definit ca „parenetic”, adică
moralizator [care îndeamnă la virtutre]: este fragmentul cu privire la comportamente
concrete. Paul
ilustrase duminica trecută exigențele unității credincioșilor (cf. Ef 4,1-16). Acum trece la o serie de
îndemnuri. Este interesant vocabularul evanghelizării: a da mărturie, a
învăța, a cunoaște, a asculta, a instrui (cf. Ef 4,20-21). Invitația de a nu se mai comporta „ca „păgânii,
în deşertăciunea minţii lor” (v. 19), este
o stimulare la a se converti de la idoli. Apostolul anunță: „dacă l-aţi
ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, lăsaţi
deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii” (v. 21-22). Tema „adevărului” este centrală în acest final de
scrisoare, deoarece apare de șase ori (cf. Ef
4,15.21.24.25; 5,9; 6,14). În acest text apare de două ori: „după
adevărul care este în Isus” (v. 21) și „în sfinţenia adevărului” (v. 24). Rezultatul este întâlnirea cu Domnul
– e
dobândirea unui veșmânt nou. Spre deosebire de Adam care a trebuit să îmbrace
în pielea animalelor moarte [„Domnul Dumnezeu a făcut omului şi femei sale
veşminte de piele şi i-a îmbrăcat” (Gen 3,21)], creștinul este chemat să
se îmbrăce în omul nou: „înnoiţi-vă duhul minţii voastre şi
îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în
dreptate şi în sfinţenia adevărului!” (v. 23-24). Este imaginea care se referă la botez. Etica creștină
este arătarea faței lui Dumnezeu și să o facă accesibilă oamenilor din timpul
nostru.
În Evanghelia după Ioan după ce a săvârșit „semnul” pâinilor, „Isus s-a retras din nou pe munte, el singur” (In 6,15) în timp ce apostolii „când s-a înserat […] au coborât la mare şi, urcându-se într-o barcă, s-au îndreptat spre Cafarnaum, pe ţărmul celălalt al mării” (In 6,16-17). După „semnul” pâinii și trecerea lacului, începe marele discurs despre pâinea vieții (In 6,24-35), începe un dialog strâns între Isus și mulțime: „mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului” (v. 26-27). Mulțimea, cinci mii de bărbați fără a număra femeile și copiii, este atrasă de Isus și îl urmează până seara, aproape uitând până și să mănânce. Evanghelistul subliniază aici încercarea Domnului de a muta atenția de la pâinea materială la pâinea vieții veșnice: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii” (v. 32-33). Domnul se împotrivește instrumentalizării acțiunilor sale. Ne invită să trecem de la nivelul așteptărilor imediate la o altă dimensiune: pâinile distribuite sunt un semn. Ele se referă la însuși sensul vieții lui Isus – „pâinea frântă”. A mânca pâine este posibilitatea unei vieți noi ce izvorăște din acea întâlnire. Ca și înmulțirea celor cinci pâini de orz, Euharistia susține credința, hrănind-o și întărind-o. Apostolul Ioan subliniază ambiguitatea căutării pâinii: pâinea unește și divide, creează comuniune și rivalitate, în funcție de faptul că este pâine „împărțită” sau risipită [„adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se piardă nimic” (In 6,12)]. Adesea Dumnezeu este căutat pentru a obține răspunsuri la problemele vieții. Evanghelia este clară: oamenilor care – după miracolul pâinii – cred că au găsit soluția „chinurilor” lor, Domnul le răspunde fugind: „aşadar, cunoscând că au de gând să vină şi să-l ia cu forţa ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur” (In 6,15). Isus se retrage din fața așteptărilor oamenilor care cred într-un Dumnezeu „umplutură”! Este un drumul lung de a te lăsa schimbat descoperind sensul profund al propriei vieții. Pentru a ajunge la recunoașterea prezenței vii a Domnului trebuie să răspundem la așteptările cele mai radicale ale inimii umane: „ce să facem ca să săvârşim operele lui Dumnezeu?” (v. 28). Isus răspunde: „aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el” (v. 29). Este credința în mărturia Domnului care arătă iubirea ca dăruire de sine. Verbul „a dărui” este viața lui Isus: constă în „dăruirea” și „dăruirea de sine” – „pâine frântă!”
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu