.jpg)
pr. Isidor Chinez (15 august 2024)
Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturi biblice
Omilie
Solemnitatea de astăzi, Adormirea Maicii Domnului, este sărbătoarea bucuriei, pentru că este „împlinirea” Mariei: e biruință asupra morții; e participarea la învierea Fiului ei, Isus Cristos şi o anticipare a învierii noastre. Este semn de speranţă şi de mângâiere pentru poporul peregrin pe pământ. Maria ridicată la cer este metafora destinului creștinului: ceea ce se întâmplă cu ea ne afectează pe toți. Rugăciunea zilei – „colecta” – este ca o introducere în Liturgia Cuvântului care sintetizează sensul sărbătorii, invitându-ne să-i cerem lui „Dumnezeu atotputernic şi veşnic să ne dea harul, ca, tinzând pururi la cele de sus, să ne învrednicim a fi părtaşi de gloria ei”. Cuvinte care recapitulează atitudinea creștină menită să nu se lase întemnițată de lucrurile acestei lumii și să nu rămână sclavul acestuia. Iubind intens pe toți, dar fără a depinde de nimeni, creștinii sunt locuitori ai cerului. Credința că trupul Mariei nu a suferit corupția mormântului și a fost ridicat la cer datează din primele secole creștine. După un apocrif iudeo-creștin din secolele al II-lea sau al III-lea, Dormitio Mariae, exprimă credința bisericii, destul de densă teologic, în Adormirea Maicii Domnului. Sfântul Ioan Damaschin citea că înălțarea Mariei „lângă tronul regesc al Fiului său” este o binecuvântare a întregului univers: „pentru este bucuria care nu poate fi exprimată în cuvinte; pentru patriarhi e o desfătare nesfârșită; pentru cei drepți, bucurie de nespus; pentru profeți, tresăltare de bucurie care durează veșnic”. Pentru noi toți e o mare sărbătoare: „Paştele” Maicii Domnului!
Prima lectură este luată din Apocalips (Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab) și propune două „semne”: femeia și dragonul. Semnul, în limbajul lui Ioan, este o realitate care se manifestă într-un mod de a vorbi despre misterul lui Dumnezeu și planul său de mântuire, care altfel ar fi de neînțeles. Semnele nu sunt date spre a fi privite, dar pentru a fi citite și interpretate. Femeia și balaurul sunt două modele, de tip inițial care călăuzește pe cineva. Deja le găsim în Bibliei, în Genezei, unde femeia se lasă înșelată pe șarpele antic. Umanitatea este reprezentată de Eva, femeia mamă, care dă naștere copiilor. Dușmanul prin excelență este diavolul care în toate modurile vrea să distrugă ființa umană, „sămânța” femeii. Este o confruntare dramatică dintre omenire și dușmanul pusă în cartea Genezei și în Apocalips. Conflictul este o constantă care se repetă mereu în istorie, niciodată la fel, dar întotdeauna decisiv și ucigător. Nu se realizează fără luptă. Istoria biblică o dovedește. Femeia dă naștere unui fiu. Monstrul vrea să-l devoreze copilul. Cum să nu vezi în acest limbaj mitic structură fundamentală a istoriei mântuirii? Așa este în scrierile apocaliptice: mântuirea vine prin intervenția lui Dumnezeu care salvează copilul născut de femeie și o conduce în siguranță în refugiu pregătit ei de Dumnezeu în pustiu. Este Mesia născut de femeie. În Apocalips se citește soarta Mesei și mamei lui în condiția umană și eclesială. Omul ar ceda în lupta împotriva puterilor răului care devastează universul dar o femeie și fiul său sunt în siguranță în fața răului și luptă în numele lui Dumnezeu și a vieții. Un copil este simbolul viu al posibilităților viitoare și o femeie – cu puterea ei creatoare – ajută lumea copiilor de mâine. Misiunea noastră este să facem să încolţească spiritul dreptăţii şi al adevărului. Sfârșitul nu ne aparține încă. Depinde de noi să mergem și să luptăm și cu certitudinea că noi nu vom rămâne niciodată singuri: cu noi este Dumnezeu!
Creștinii din Corint – în a doua lectură (1Cor 15,20-27) – erau ferm convinși că Isus a înviat, însă unii dintre ei aveau mari dificultăți în a admite învierea morților. Acești oameni îndoielnici se adresează lui Paul: „dacă nu există înviere din morţi – spun ei – nici Cristos nu a înviat!” (1Cor 15,13). Argumentul este simplu: dacă Isus nu a reușit să-l învingă complet pe cel mai teribil dintre adversarii săi moartea, atunci el nu este „Domnul” [în greacă Kyrios], Domnul universului! Moartea este cea care se impune. În acest moment, lectura noastră începe cu o afirmație solemnă: învierea lui Isus este „primiția” unei abundente „recolte” care este reprezentată de întreaga umanitate – „Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi” (v. 20). Domnul nu a eliminat moartea biologică: organismul omului se uzează și ajunge să fie consumat. Dar el a învins moartea privându-o de „înțepătura” letală: „Moartea a fost înghiţită de biruință. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?” (1Cor 15,54-55). Este transformea într-o nouă naștere! Aceasta este biruința pe care o cântăm în noaptea de Paști! Astăzi celebrăm eliberarea morții adusă de Domnul în sfânta Fecioară Maria, ridicată cu trupul și sufletul la cer. Sărbătorim pentru că în ea contemplăm zorii noii omeniri, deoarece Dumnezeu a realizat în ea „destinul” care ne așteaptă pe noi toți.
În Evanghelia după Luca (Lc 1,39-56) este textul vizitei Mariei la verișoara sa Elisabeta și conține viziunea istoriei mântuirii în armonie cu discursul tocmai ascultat din Apocalips. Elisabeta o salută pe Maria ca fiind mama lui Mesia și îi face cel mai semnificativ elogiu adus mamei lui Isus: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (v. 45). Maria este femeia „credincioasă” din Nazaret. Cuvântul lui Dumnezeu – care i-a fost vestit prin înger – a devenit pentru Maria referință fundamentală a existenței ei. Aceasta este marea sa credință! A avea credință nu înseamnă a se apăra în fața pericolului și a luptei. Viitorul nu-l cunoaștem și nu ne aparține. A avea credință înseamnă a te angaja într-o relație care dă sens vieții izbânzii și eșecurilui, preocupărilor și falimentelor, bucuriilor și lacrimilor. Este credința care dă sens istoriei.
Cântecul Magnificat [„preamărește”, în română] este celebrarea plină de bucurie și rezumatul întregii istorii a mântuirii care în Maria se împlinește în situațiile sale umane condusă de Dumnezeu fără întrerupere într-o iubire milostivă spre exaltarea celor umili și săraci. În textul exprimat apare doi termenii – milostivirea sau îndurarea: „milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el” (v. 50); „amintindu-şi de îndurarea sa” (v. 54). În limbajul biblic milostivire [eleos, în greacă], nu este doar un sentiment, ci o decizie, o alegere, o acțiune. Dumnezeul îndurător este Domnul care aduce mântuirea. Drumul omului devine manifestare a fidelității şi milostivirii lui Dumnezeu care aduce alianța. Istoria salvării pe care o cântă Maria în Magnificat nu este altceva decât expresia credinței sale totale în Dumnezeul care conduce lumea spre scopul final.
Maria ne reprezintă: este figura și ceea ce a lucrat în ea Dumnezeu și se lărgește spre cei săraci și umili, spre cei flămânzi și nevoiaşi. Acest lucru ne permite să reflectăm la două aspecte ale credinței noastre. Primul lucru: datorită milostivirii care l-a purtat pe Dumnezeu să se întrupeze istoria omului a devenit istoria lui Dumnezeu. În sânul Mariei, Dumnezeu a luat umanitatea și a devenit istoria lui Dumnezeu legată în mod indisolubil de om. Al doilea lucru: prin Maria, Domnul ne-a descoperit sensul său și planul salvator, ne-a dat „cheia” pentru a trăi viața de zi cu zi, prin recunoștință și uimire, căci pentru a explica acest mister este nevoie de „uimirea”: a tresăltat, a fost umplută de bucurie! Așa s-a întâmplat cu Maria! Așa se întâmplă și cu noi, prin milostivirea lui Dumnezeu! Este „Paștele” Mariei – victoria asupra morții!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu