pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 noiembrie 2021)
Lecturi: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi biblice
Omilie
Lunga serie de duminici din „timpul de peste an” se încheie cu solemnitatea lui Cristos Regele universului. Este încoronare a anului liturgic. Biserica nu ne propune relatarea unei teofanii strălucitoare, ci scena sfâșietoarelor pătimii după sfântul evanghelist Ioan, în care Isus este umilit și înlănțuit în fața lui Pilat, reprezentantul imperiului roman. Ceea ce contează este dialogul celor doi oameni, Pilat și Isus. „Tu eşti regele iudeilor?”, îi sune Pilat. Domnul încearcă să intre în relație cu el și îi răspunde: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?” Însă, pentru a evita neclaritățile și îndoielile, adaugă imediat: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta!” Totul se schimbă cu aceste cuvinte. Este necesar să stabilim în ce constă această regalitate? Care sunt obiectivele sale? Prin ce mijloace ar trebui instaurată şi exercitată regalitatea? Trebuie să o înțelegem și să afirmăm sensul limpede și clar. Contează adevărul: a slujit adevărul, a mărturisit despre adevăr, despre Tatăl, despre viața veșnică, despre moarte. Lecturile din această duminică au ca temă căutarea adevărului, ca expresie a regalității lui Isus.
În prima lectură (Dan 7,13-14) autorul sacru vrea să încurajeze pe compatrioții săi să reziste în încercări: după împărății devastatoare pe care le descriu sub trăsăturile fiarelor sălbatice rele, iată, Fiul Omului. Bestiile reprezintă regii violenți: cel babilonian care cunoaște leul înaripat, cel din Media – este ursul ce devorează Babilonia, cel persan – este leopardul, care face aluzie la cei patru regi: Cirus, Darius, Xerxes și Artaxerxes și imperiul grec instaurat de Alexandrul cel Mare: o „fiară înfricoșătoare, înspăimântătoare și foarte puternică. Avea dinți mari de fier, mânca și sfârâma și călca în picioare” (Dan 7,7), împreună cu Antihoc Epifanul, persecutorul evreilor. Dar iată o figură a unui om – chip glorios – Fiul Omului: este salvatorul, mult așteptat! Vine pe norii cerului, adică din lumea divină și lui „i s-a dat putere, gloria și împărăția şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (v. 14). Toate popoarele [aspectul etnic], naţiunile [aspectul politic] şi oamenii de toate limbile [aspectul cultural] trebuie să-i slujească. Dumnezeu dăruiește acestui „Fiu al Omului” putere. E o ființă umană. E un salvator investit cu puterile divine. Expresia „fiul omului”, în ebraică, vrea să spună simplu om. E o persoană care aparține rasei umane. Îi este conferită împărăția lui Dumnezeu. El este omul prin care Dumnezeu învinge puterile răului. Viziunea apocaliptică îi descrie glorificarea, prezentat drept „Fiu al Omului”. Isus este numit de evanghelii „Fiul Omului” cu reîntoarcerea sa în glorie. Referința la această ființă vine din cer: „stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă” (v. 37). Tot Noul Testament confirmă această interpetare.
A doua lectură (Ap 1,5-8) susține curajul creștinilor pesecutați. Sfântul Ioan le arată în Apocalips că Isus Cristos este suveran și rege al universului, care adună pe toți oamenii pentru a face poporul lui Dumnezeu. Vorbește despre o regalitate conferită întregii comunități creștine, a discipolilor lui Isus. Ei trebuie să o exercite, așa cum a făcut-o Domnul care „ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său” (v. 5-6). Este preoția care aparține tuturor credincioșilor ca o comunitate care dă glorie lui Dumnezeu nu prin rituri sau ceremonii religioase, ci prin practicarea dreptății între oameni; nu prin mijloacele puterii folosite de democrațiile moderne, ci prin mărturia vieţii. Este preoțiea regească consacrată spre lauda Domnului. Aceasta este viziune măreață a Apocalipsului în care este descrisă gloria lui Isus, alfa și omega întregii omenirii. El vine pe norii cerului. Fiecare își va bate pieptul, chiar și cei care l-au răstignit. La sfârșitul timpului, va domni cu maiestate și măreție. Este Domnul [în greacă e Kyrios], regele universului: „cel care este, care era şi care vine, Atotputernicul” (v. 8). Lui să-i fie gloria în vecii vecilor! Amin.
În Evanghelia după Ioan (In 18,33-37), Isus este acuzat de iudei că vrea să devină regele lor. Cu un ton derizoriu, Pilat se întoarce către Domnul și-l întrebă: „Tu eşti regele iudeilor?” (v. 33). Este periculos un titlu politic, folosit de oameni din afara iudaismului, căci Pilat este guvernatorul Romei: este un titlul obișnuit „regele lui Israel”. Doi regi: Isus și Pilat! Domnul îi face cunoscut gândirea sa: el este rege, într-adevăr, dar „împărăţia sa nu este din lumea aceasta”, adică nu este conform puterii, forței, care ajung inevitabil la război; nu după chipul regilor de pe acest pământ. Regalitatea nu constă în a extinde autoritatea peste teritorii străine, dar „a da mărturie despre adevăr” (v. 37).
Pentru a obține condamnarea la moarte, evreii îl duc pe Cristos în fața lui Pilat, a tribunalului său, acuzându-l că ridică poporul împotriva autorității romane pentru a se face rege. Era singura modalitate prin care putea să fie executat ca rebel și revoluționar politic. „Mi te-au dat! Vor să te omoare!” Este posibil ca acest galilean cu privirea limpede și dreaptă să fie în fruntea unei revolte pericol pentru Roma? Nu, cel fără ajutor nu este un pericol nici pentru Sinedriu, nici pentru jocurile politicienilor. În realitate, conducătorii poporului vedeau în el nu atât pe rebelul politic, ci pe profetul religios care subestima principiile pe care se bazază religia lor de secole.
Ce a făcut Isus? Se apără: împărăția nu este din lumea aceasta. El a venit să descopere oamenilor adevărul despre Dumnezeu, adică planul de iubire asupra lor. Cristos dă cea mai clară afirmație a identității sale regale: „Eu sunt rege”, spune el. Mesia. Are demnitate regală. În fața lui Pilat, a declarat în mod explicit: împărăția mea nu este din lumea aceasta care se luptă, se înșeală. În împărăția mea nu există legiuni, nici săbii. De fapt, regatele acestei lumi se caracterizează prin violența cu care impun ordinea socială în favoarea unei mici minorități de privilegiați. Pentru a evita orice risc sau neînțelegeri, Isus afirmă că împărăția lui constă în a da mărturie despre adevăr: „Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr” (v. 37). „Mărturie despre adevăr” – este scopul unic al întrupării Cuvântului. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să „învețe” adevărul, ci să dea mărturie despre el, adică să scoată la iveală „împărăția”, adevărul regatului său și împlinirea istoriei. Isus este „adevărul” în sine. Pentru evrei adevărul – emet, în ebraică – este fidelitatea lui Dumnezeu, aderarea la cuvântul dat, jurământul Domnului. „Ce este adevărul?”, se întreabă guvernatorul. Pur și simplu, Pilat este străin față de mărturia lui Isus despre adevăr. Pentru greci și romani adevărul este o întrebare filosofică, care constă în „a fi”. În limbajul biblic acesta e echivalentul fidelității cu care Dumnezeu se raportează la întreaga omenire. A fi martor al adevărului înseamnă a arăta fidelitatea lui Dumnezeu față de această lume. Domnul este martor al adevărului nu numai în cuvinte, ci și prin fapte, până la moarte. El ne orientează nu ca „profesor” al adevărului, dar ne călăuzește la întreg adevărul, unde istoria își va găsi împlinirea!
Iată ce înseamnă a fii regele universului: să intri în adevăr și să dai mărturie despre el. Toți discipolii lui Isus sunt chemați să se împărtășească de regalitatea a sa „ascultându-i glasul” (v. 37). Este regele care ne-a eliberat: „adevărul vă va elibera!” (In 8,32). Cel care acceptă adevărul devine liber în faţa sa și a universului, participând la regalitatea Domnului, îmbrăţişând universul!... Vie împărăţia ta!...
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu