„Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie!” (Mc 13,26).
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 noiembrie 2021)
Lecturi: Daniel 12,1-3; Evrei 10,11-14.18; Evanghelia Marcu 13,24-32; lecturi biblice
Omilie
Încheierea anului liturgic scoate la lumină teme de natură escatologică [eschaton, în greacă, este sfârșit, final, ultim], apelând la speranță. Suntem în escatologia creștină. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și al timpului. Creștinismul nu ne inspiră teamă ci ne menține încrederea în viitor. Nu suntem discipolii lui Isus? Unde este lumina și viața? Cei care ascultă știu. Cine îl urmează pe Cristos nu se pierde. Astăzi îl ascultăm: ne invită să depășim frica și să pregătim ziua întoarcerii sale. El se va reîntoarce în glorie să-i adune pe aleșii săi și să instaureze cu ei o împărăție a dreptății și a păcii: este împărăția veșnică a iubirii. Prima lectură descrie vestirea învierii trupurilor morților și judecata: „mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic”. Evanghelia prezintă discursului escatologic al lui Isus, în care este prezisă întoarcerea Fiului Omului: „atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie”. A doua lectură mută atenția asupra lui Cristos glorificat care a început și va purta până la capăt victoria asupra vrăjmașilor. Caracterul escatologic al primei lecturi și al Evangheliei este evident chiar și în ochii cititorului mai puțin atent.
În prima lectură (Dan 12,1-3) este viziunea profetului de consolare a poporul evreu care este asuprit și o invitație de a rămâne credincios în încercări: „va fi un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când există un popor şi până în acel timp” (v. 1). Prezentă o perioadă de mare suferință nemaiîntâlnită până acum. Antioh al IV-lea Epifanul a fost regele elenistic greco-macedonean al Imperiului Siriei Seleucide între anii 175-164 î.C. Este referința la persecuția lui Antioh, cu un secol și jumătate înainte de Cristos, când evreii au fost supuși presiunilor și violenței de a-și abandona religia. În acest context, se afirmă curentul apocaliptic [în grecește apocalips (apokalypsis) este revelație asupra sfârșitului lumii, în viziune biblică], care prevestește judecata lui Dumnezeu. Va fi un timp de strâmtorare, dar persecuția se va sfârși și judecata Domnului va fi realizată. Conform profetului, în cele din urmă, numai cei scriși în cartea lui Dumnezeu vor fi mântuiți: ei rămân credincioși. Atunci cei care au murit pentru credința lor vor fi înviați pentru a se împărtăși de glorie: „mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic” (v. 2). Este Dumnezeu căruia îi va fi atribuită misiunea de judecător escatologic, adică la sfârșitului lumii și a omului. Profetul îndreaptă spre poporul ales un mesaj de speranță: Domnul va interveni în numele poporului său. Mântuirea va veni numai de la Dumnezeu. El singur este capabil să-i readucă la viață pe cei care dorm în moarte. Aceștia strălucesc ca stelele. Să ne deschidem ochii. Domnul invită pe toți să se lase conduși de înțelepciune. El ridică pe arhanghelul „Mihael, marele conducător care stă peste fiii poporului” (v. 1). Acesta este Dumnezeu!
În Scrisoarea către Evrei (Evr 10,11-14.18) rămâne discursul tot la preoția lui Cristos și la superioritatea preoției din vechea alianță. Continuă să ne explice în ce sens am fost sfințiți. Marele preot oferea sacrificii de mai multe ori, pentru că nu era în stare să elimine păcatul, în timp ce Isus ne-a mântuit de păcate oferindu-se o singură dată pe cruce și nu este necesar să fie reînnoit. „Pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi” (v. 14). „Unica ofertă”, adică sacrificiul de sine însuși ce a purtat la perfecțiune pe cei care au fost sfințiți. Mântuirea din partea lui Dumnezeu este definitivă, completă, nu mai este de adăugat nimic. Dumnezeu a făcut totul. Aceasta este important. „Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate” (v. 18). Autorul ne spune: nu este nevoie de sacrificiul. Dacă iertarea ne-a venit prin sângele lui Cristos, tu nu ai nevoie de ofertă pentru a o cumpăra. Atunci nu mai e de adăugat nimic, în sensul că trebuie să cumperi sau să-ți dobândești această iertare. Deja ți-a fost dată. Trebuie să încetăm cu ideea de a cuceri sfințenia, a ajunge la sfințenie cu forțele proprii, să merit viața veșnică, să câștig paradisul! Nu câștigăm paradisul! Este o frază folosită, dar teologic este greșită. Deci: nu cucerim raiul, nu-l câștigăm! Trebuie să avem curajul să proclamăm Evanghelia imediat. Suntem aici pentru a primi o persoană, pe Cristos, pentru a trăi din iubirea gratuită care ne-a fost dăruită. Aceasta este sfințenia; nu servește jertfa pentru a obține ceva după. Deja există. Trebuie acceptată. Deci situația noastră este aceea a unor persoane care primesc un dar al harului, intră într-o dimensiune a iubirii, a comuniunii cu Cristos, cu Dumnezeu. Isus este cauza mântuirii noastre. În timp ce constatăm evenimente ce ne tulbură şi marchează drumul istoriei, trebuie să fim siguri că Domnul se apropie de noi cu puterea milostivirii sale mântuitoare, mijlocește pentru toți oamenii iertarea păcatelor. Domnul este milostiv! Astfel putem spune că Isus ne introduce într-o religie întemeiată pe iubire și nu pe teamă. Să-i încredințăm lui Cristos viața noastră ca s-o ducă în glorie…
În Evanghelia după Marcu (Mc 13,24-32), Isus anunță, cu ajutorul unor imaginii, întoarcerea sa glorioasă la sfârșitul timpurilor: totul se va sfârși cu reunirea într-o cetate veșnică, în împărăția iubirii. Domnul nu este obișnuit cu acest stil de vorbire. Cristos adoptă în acest text limbajul apocaliptic al timpului. Este destul de străin de mentalitățile actuale. În toate civilizațiile, religiile, se pun mereu aceleași întrebări: cine va avea ultimul cuvânt? Omenirea se distruge? Sau va triumfa binele? Care este sfârșitul lumii? Este parusia, în greacă, adică doua venire a lui Isus în glorie.
Isus vorbește despre răsturnări cosmice: „în zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui” (v. 24-25). Universul este fragil în marea sa frumusețe. Domnul iubește speranța, nu frica, căci vorbește despre venirea sa finală în mărire: „atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie” (v. 26). Isus ne amintește că istoria nu este o rătăcire fără orizont, ci este îndreptată către un viitor de speranță. „Să ştiţi că este aproape, la uşă” (v. 29). Domnul este vecin, este la ușă. El vine să ne îmbrăţişeze…
Cristos ne îndeamnă să ne pregătim pentru această întâlnire, încrezându-ne în cuvintele sale și lăsându-ne ghidați de semnele care ne invită să așteptăm și să fim vigilenți. Este semn de speranță. Isus ne invită să căutăm mereu semne de speranță: sunt semne slabe, imperceptibile, la fel ca ramura smochinului ce crește: nu face rumoare. Cine putea observa? La fel și prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Când totul pare să eșueze, când viața noastră e copleșită de neliniște, este necesar să privim și să ascultăm: ca ramura smochinului ce crește în tăcere. Este Cuvântul lui Dumnezeu care nu trece, ci este ca un germen productiv: „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (v. 34). Nu știm nici ora, nici ziua. Să fim pregătiți!
Domnul ne cheamă să fim responsabili în a citi semnele. Să nu ne pierdem speranța!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu