Dumnezeu este izvorul vieții
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 iunie 2021)
Lecturi: Înţelepciunii 1,13-15; 2,23-24; 2Corinteni 8,7.9.13-15; Evanghelia Marcu 5,21-43; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi îl prezintă pe Dumnezeu izvorul vieții: el este Domnul vieții, Kyrios [în greacă]! Viața, în sensul deplin al cuvântului, nu se află în alt loc decât în Dumnezeu. Toate ființele au viață, în grade diferite, dar numai în măsura în care o primesc; numai Dumnezeu este viața care subsistă! Prima lectură ne amintește că „Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune şi l-a făcut chip al eternităţii proprii”. Nu a creat moartea. Dacă ea a intrat în lume a intrat „prin invidia diavolului”. Dar iubirea lui Dumnezeu este mult mai puternică decât forțele răului. Evanghelia arată stăpânirea absolută a lui Isus asupra morții și a bolilor și intenția sa de a elibera omenirea de aceasta. În a doua lectură apostolul Paul întemeiază o „colectă” în favoarea săracilor din Ierusalim: să fim generoși!
Cartea Înţelepciunii (Înţ 1,13-15; 2,23-24) a fost scrisă în Alexandria Egiptului, în jurul anului 50 sau chiar 30 înainte de Cristos, pentru evreii confruntați cu cultura greacă păgână. Ea dă argumente credinței iudaice în fața culturii grecești. Totul părea să fie în beneficiul „celor nelegiuiți” [să se traducă: păgâni]. Dar înțelepciunea arată că Dumnezeu nu a creat omul ca să moară, ci ca să trăiască veșnic: „căci el a creat toate ca să existe” (v. 14); este „purtător de viață”. Moartea nu intră în planul lui Dumnezeu. Dacă moartea există, responsabilitatea nu este a lui Dumnezeu; ea și-a făcut intrarea în lume prin invidia diavolului, gelos pe om că este imaginea Domnului: „Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune şi l-a făcut chip al eternităţii proprii” (Înț 2,23). În Biblia ebraică nu apare termenul ‘nemurirea’, dar ‘nestricăciune’: e viața fără sfârșit lângă Dumnezeu, care are început în timp. Potrivit lui, „dreptatea este nemuritoare” (v. 15), iar cei care o practică se bucură de incoruptibilitate şi devine ucenicul înţelepciunii. Proiectul lui Dumnezeu este omul viu. În viziunea credinței moartea este un eșec al creației. Domnul nu l-a creat pe om să cadă în neant: „Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu se complace de pieirea celor vii” (v. 13). Teama de moarte își trage originea în intenția lui Dumnezeu, pentru că cu omul se atinge legăturile cu izvorul vieții: Dumnezeul este Dumnezeul celor vii, nu al celor morți.
În a doua lectură se arată că Isus nu caută onoruri, slavă; în schimb a acceptat sărăcia și limitele naturii umane până la moartea pe cruce, arătând astfel în ce constă adevărata glorie. Această lipsă – rodul solidarității – este ceea ce ne-a îmbogățit pentru că ne-a făcut să descoperim adevăratele valori ale vieții. În timpul domniei lui Claudiu (41-54 d.C.) a fost foamete în diferitele provincii ale Imperiului Roman. Palestina este o regiune foarte săracă. Comunitățile creștine s-au aflat în situații de urgență. Starea de mizerie a unei comunități sărace este într-un fel un semn de „moarte”, în timp ce generozitatea unei comunități „bogate” capătă o semnificație aparte: este un semn de „viață”. Semne de moarte și semne de viață! Sfântul Paul invită credincioşii din Corint să-i ajute pe fraţii săraci din Ierusalim (2Cor 8,7.9.13-15): „voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (v. 9). A-i ajuta pe cei săraci înseamnă a-l imita pe Cristos care ne-a dat cel mai mare dar: viaţa. Să fim generoși după exemplul lui Isus!
În Evanghelia după Marcu (Mc 5,21-43), Isus apare ca fiind cel puternic, în fața situațiilor considerate imposibile: a făcut gesturi surprinzătoare care au uimit lumea. Se întrebau cei prezenți: „cine este oare acesta, că și vântul și marea îl ascultă?” Relatarea din această duminică ne oferă una dintre mărturiile cele mai dramatice ale întregii evanghelii. Cele două minuni sunt semnul a ceva mare pe care Isus a venit să-l aducă în lume: Cristos elimină răul luându-l asupra sa. Contactul cu cele două femei aflate într-o stare de impuritate este a spune că Domnul se încarcă cu păcatul nostru pentru a-l elimina. Îi spune femeii: „mergi în pace [shalom, în ebraică] şi fii vindecată de suferinţa ta!” (v. 34), după ce a fost vindecată de pierderea sângelui (v. 29). Femeia are curajul să meargă după Isus și îndrăznește să-l atingă. În cultura timpului femeile nu contau; nici nu puteau vorbi în adunare, căci nu puteau să citească Tora, [cuvântul lui Dumnezeu] pentru că prin citire ar polua-o. Este zicală a rabinului rămasă celebră: „mai bine ar arde Tora decât o femeie să o citească”. Și multe altele: omul putea să-și repudieze femeia pentru orice motiv, femeia însă niciodată. Era proprietatea bărbatului; dispune de ea după bunul său plac. Isus, acceptând să fie atins de o femeie și să-i vindece boala, a vrut să protesteze împotriva acestei legi religioase discriminatorii. Faptul că o femeie impură [pierderea sângelui a poluat-o] are curajul să-l atingă pe Domnul, care, conform religiei, a devenit, asemenea, impur, înseamnă că această femeie a intuit că Isus era o persoană foarte diferită și că Dumnezeul, pe care îl predica la toată lumea, era pentru cei excluși. Isus confirmă această intuiție cu vindecarea femeii.
Și vindecarea copilei capului sinagogii este o minune. Marcu menționează în text un om cu numele Iair. Provine din transcrierea greacă a ebraicului Yaiyr, care înseamnă „Jahve se va trezi”. În numele acestui om stă planul lui Dumnezeu despre el, chiar dacă el nu era conștient încă: „Jahve se va trezi!” Iair este un om puternic, foarte influent, cu siguranță obișnuit de a dispune de mijloace nenumărate, căci este „capul sinagogii”. Se confruntă cu o situație de neputință totală: boala fetiței lui. „Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi l-a rugat stăruitor, spunând: «Fetiţa mea e pe moarte. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să fie vindecată şi să trăiască!»” (v. 22-23). „Fetița e pe moarte!” Adverbul din greacă [eskatos] înseamnă „sfârșit”, în ultimul moment al vieții sale pământești. În fața dramei sfârșitului, el, cel puternic, este forțat să cedeze. Acest om face ceva neobișnuit: decide să lase deoparte funcția sa de „cap al sinagogii” și, îndată ce îl vede pe Isus de-a lungul mării, se aruncă la picioarele sale: „văzându-l, a căzut la picioarele lui şi l-a rugat stăruitor”. Un gest de recunoaștere că cu funcția sa nu este suficient pentru a-și readuce fiica la viață și mărturisește că Domnul are puterea de a face acest lucru. Este un act de o profundă umilință și sinceră! Este o nouă speranță ce se produce în Iair. Isus merge la casa omului unde fiica sa e pe moarte, chiar dacă unii spun: „fiica ta a murit”. Isus consideră că „copila n-a murit, ci doarme”. Marcu subliniază acest aspect: „a văzut frământare şi pe cei care plângeau şi boceau mult” (v. 38). „Ei îl luau în râs” (v. 40). În acest moment, Isus intră în acțiune și face un gest fundamental: dă afară pe toți cu excepția părinților și a celor care erau cu el. „A intrat acolo unde era copila” (v. 40). „Prinzând copila de mână, i-a spus: «Talitha qum!», ceea ce tradus înseamnă: «Fetiţă, îţi spun scoală-te!»” (v. 41).
Referința este clară: nu mai este loc pentru cei neîncrezători, pesimiști, doar pentru cei care își pun în Dumnezeu încrederea. Se apleca cu umilință la picioarele lui Isus. Intră în misterul lui Dumnezeu – izvorul vieții! „Nu te teme, crede numai!”
Domnul a dat înapoi la cele două femei nu numai viață, ci și capacitatea de a da viață! Doisprezece ani! Atât a avut femeia boala! Atât a avut și copila!
Să ne încredem în Domnul!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu