 |
| Schimbarea la față [The Transfiguration] - de Carl Heinrich Bloch. |
Cristos transfigurat, noi transfigurați
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (8 martie 2020)
Lecturi: Genezei 12,1-4a; 2Timotei 1,8b-10; Evanghelia Matei
17,1-9; lecturiOmilie
Astăzi contemplăm experiența lui
Cristos transfigurat – schimbat la față – de prezenţa gloriei divine în
umanitatea sa. Un eveniment care a marcat viața nu numai a lui Isus, dar și a
lui Petru, Iacob și Ioan și existența noastră. Un evenimentul
glorios în care glasul Tatălui descoperă pe Fiul său iubit, înfăptuit înainte
de Paști. Textele biblice ne amintesc trei mişcări care ar trebui să fie permanente
în viața noastră: a părăsi casa, a urca pe munte pentru a descoperi lumina cerească
de pe chipul Domnului și apoi să coborim la problemele noastre, chiar dacă este o
„vale de lacrimi”.
Când citim Biblia găsim oameni
care merg pe un drum precis, ca Abraham, din lectura întâia de astăzi [luată din
cartea Genezei] (Gen 12,1-4a): a trebuit să-și părăsească
țara, rudele și chiar casa tatălui său și să meargă într-o țară pe care
Dumnezeu i-o va arăta: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui
tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta!” (v. 1). Abraham ne este prezentat ca un
model de credincios care își pune toată încrederea în Dumnezeu și acceptă să
răspundă la apelul său. Trăia în Ur din Caldeea. Tribul era de origine semită,
trăia din păstorit, agricultură şi comerţ şi se închina divinităţilor Sumerului
din sudul Mesopotamiei antice. Într-o zi, pe neaşteptate, Dumnezeu îi vorbeşte
lui Abram şi îi face promisiuni: „Voi face din tine un neam mare, te voi
binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare. […] Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile
pământului” (v. 2-3). Avea şaptezeci şi cinci de ani când a părăsit cetatea natală.
Dumnezeu l-a chemat pentru a fi primul care primește cuvântul divin. Domnul
cheamă un păgân, un beduin, să-și lăsă pământul natal, cetatea, religia, pentru
a începe un drum nou al cărui scop era cunoscut doar de Dumnezeu. A plecat spre
o țara destinată lui de Dumnezeu. Abraham consimte, ascultă de promisiune, de
binecuvântare: „te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o
binecuvântare”. „Părintele credinței” – cum spune sfântul Paul (cf. Rom 4,16)
– face o ruptură radicală cu toate legăturile naturale, cu rude, cu familia,
devenind emigrant între emigranți. Abraham trebuie să abandoneze orice lucru de
care este legat și să se încreadă în puterea lui Dumnezeu; trebuie să asculte
de el. Cerința Domnului este foarte exigentă, apare „binecuvântarea” [de cinci
ori în textul de față]. Dacă Dumnezeu cere mult, este capabil să dea
binecuvântarea lui Abraham și urmașilor săi. În cele din urmă „Abram a plecat,
după cum i-a spus Domnul” (v. 4). Literal: „s-a pus pe drum” la chemarea lui
Dumnezeu. Nu putea trăi în relația cu Domnul și a rămâne la fel. A
trăi Postul, este a ieși dintr-o viaţă liniştită pentru a-l urma pe Domnul pe
căile unde nu le-am prevăzut.
În Scrisoarea a doua către Timotei (2Tim 1,8-10)], sfântul Paul, din închisoare de la Roma – știa că
mai are puțin de trăit: aștepta judecata și execuția [martiriul său pe la anul
67] – îl încurajează pe tânărul Timotei, episcop de Efes, să aibă încredere,
amintindu-i „să aprindă din nou darul lui Dumnezeu” care este „în tine prin
impunerea mâinilor mele” (2Tim 1,6): „suferă
împreună cu mine pentru evanghelie” (v. 8). Îl invită să suporte dificultățile
ce le întâlnește mărturisindu-l pe Isus, știind că puterea vine de la Dumnezeu,
că totul este darul său, că suntem chemați la misiune, că la el este
perseverența. Marea preocupare a apostolului este că evanghelia să fie
cunoscută tuturor: Dumnezeu ne-a salvat. Dacă Timotei ascultă și lucrează
pentru a încredința evanghelia, atunci mântuirea a ajuns în viața oamenilor pentru
a-i purta spre un curs nou al existenței. La capătul drumului se va arăta
Cristos glorios: el care „a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi
nemurirea prin evanghelie” (v. 10). Când Isus a înviat din mormânt a distrus
puterea morții, a făcut să strălucească lumina vieții, a dat
incoruptibilitatea, adică viaţa care nu se va sfârşi niciodată. Iată izvorul
păcii la sfântul Paul, chiar dacă merge spre execuție: suferă pentru
evanghelie.
Evanghelia ne cheamă (Mt 17,1-9) să-l contemplăm pe Isus schimbat la
față. Dar mai întâi „Isus a început să le destăinuie discipolilor săi că
trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a
arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21). Cuvintele Domnului
le-au tăiat răsuflarea ucenicilor: numai la aşa ceva nu se aşteptau.
Demoralizaţi, îşi continuă drumul, cuprinşi de frică, îndoială, întuneric, descurajare… Pentru a înţelege motivul, trebuie să se traducă bine: „după șase zile”. „După șase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan,
fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea
înaintea lor” (vv.1-2), chemându-i ca martori Lege și Profeții, arătându-le că
numai prin pătimire pot ajunge cu el la înviere. Ca să suporte scandalul
crucii, se schimbă la faţă înaintea lor, făcându-i să întrevadă, pentru câteva
clipe, strălucirea şi frumuseţea trupului său glorios.
În lumea Bibliei, muntele
reprezintă apropierea lui Dumnezeu şi întâlnirea cu el; este locul prin
excelenţă al descoperirii divine. Așa cum Dumnezeu se manifestă pe muntele
Sinai, la fel Isus pe un munte „înalt”. Tradiția identifică acest munte înalt cu muntele Tabor [588
m]. Tabor, tradus, înseamnă lumină. Ce diferență între Sinai și Tabor? Se
înclină în fața lui Cristos pentru a-i ceda locul două personaje
reprezentative: Moise, înfățișând Legea și Ilie, profeții.
Atunci Petru este orbit de
această viziune; a descoperit lumina… și extaziat exclamă: „Doamne, e bine că
suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru
Moise şi una pentru Ilie” (v. 4). Vrea să rămână, să se stabilească aici: să
facă „corturi” sau „colibe”. Este shekhinah
[în limba ebraică]; înseamnă „locuință” sau „așezare” și denumește prezența lui
Dumnezeu. Este referire la cartea Exodului:
„să-mi facă un sanctuar și eu voi locui în mijlocul lor. Să faceți cortul” (Ex 25,8-9), adică „tabernacolul” [în
latină tabernaculum].
Este indicație la sărbătoarea Sukkoth
[în ebraică] ce începe în ziua a cinsprezecea a lunii Tishrì [adică în septembrie sau octombrie].
Dar Isus ne învață că pe Tabor nu
este locul în care se trăiește, ci unde regăsim curajul de a cobor în
realitățile noastre, spre câmpie, în locul unde se decide la a ieși „din
pământul” lui Abraham: „da” sau „nu”?! În fiecare moment, Domnul ne cheamă.
Acesta este locul în care se aude glasul Tatălui din ceruri: „Acesta este Fiul
meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (v. 5). Acest
cuvânt este foarte important pentru noi: „Asculți-l!” Nu este preotul cel care vă
spune acesta; este Dumnezeu Tatăl cel care vă spune: „ascultați-l!”
De ce această invitaţie a
Bisericii de a trece din deşertul ispitirii la muntele transfigurării? Pentru
că în acest fel avem de trasat tot drumul omenirii. A pleca, asemenea lui
Abraham de la idolatrie în care locuieşte inima noastră înspre lupta
spirituală ca să ajungem la viaţă. Ce s-a întâmplat cu Isus se va împlini și cu noi! Cristos transfigurat... noi transfigurați!... Să ne ajute Dumnezeu să fim cu el!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu