Sfânta Fecioară Maria Îndurerată [15 septembrie]

Sfânta Fecioară Maria Îndurerată
de Sassoferrato (1609-1685)

Fă ca inima să-mi bată
Cu a ta, o, Preacurată,
Fă să plâng şi să suspin!

Slugii tale doar un har dă:
Fă ca inima să-mi ardă
De-al iubirii foc divin!

Tu în piept, o, Maică sfântă,
Rănile mi le împlântă,
Răni purtate de Isus!

Pieptul meu mereu să poarte
Suferinţa ce la moarte
Pe-al tău Fiu iubit l-a dus!

Răstignitul, când mi-apare,
Cu durerile-i amare,
Facă-mă să plâng amar!

Preaduioasă Mamă, tu, ce,
Suferind, ai plâns sub cruce,
Dă-mi al lacrimilor dar!

Întristata mea Măicuţă,
Dac-aş şti că îţi mai cruţă
Din durere plânsul meu,

Iar în clipele supreme
Ale morţii, să mă cheme
Glasul tău în paradis! Amin.


Sfânta Fecioară Maria Îndurerată

 

Simţul compasiunii pioase a poporului creştin este exprimat prin imaginea „pieta”, adică a Fecioarei îndurerate care îl ţine pe genunchi pe fiul mort abia luat jos de pe cruce. Este momentul care rezumă durerea de nespus a unei pătimiri umane şi spirituale unice: încheierea jertfei lui Cristos, a cărui moarte pe cruce este punctul culminant al răscumpărării. Dar după cum moartea lui Cristos este deja implicită, oarecum în germen, încă din primul moment al existenţei sale de om, şi „com-pătimirea” este implicită în iniţialul „fiat mihi secundum verbum tuum”. Ca mamă, Maria acceptă sau suportă implicit suferinţa lui Cristos, în orice moment al vieţii sale. Iată de ce imaginea „pieta”, tipică artei gotice tardive şi renaşterii (cea mai cunoscută este cea sculptată de tânărul de 20 de ani Michelangelo) exprimă numai un moment al acestei dureri a Fecioarei-Mamă.

 

Devoţiunea, care precede celebrarea liturgică, a fixat în mod simbolic la şapte durerile Corăscumpărătoarei, corespunzând la tot atâtea episoade narate de Evanghelie: profeţia bătrânului Simeon, fuga în Egipt, pierderea lui Isus la doisprezece ani în timpul unui pelerinaj în oraşul sfânt, drumul lui Isus spre Golgota, răstignirea, luarea jos de pe cruce, înmormântarea. Dar fiindcă obiectul martiriului Mariei este martiriul Mântuitorului, din secolul al XV-lea au început primele celebrări liturgice pe tema „compătimirii” Mariei la picioarele crucii, fixate în timpul Patimii şi după festivităţile pascale. În anul 1667 ordinul „Serviţilor”, dedicat total devoţiunii faţă de sfânta Fecioară (cei şapte sfinţi fondatori înfiinţaseră în secolul al XII-lea „Societatea Mariei Îndurerate”) a obţinut aprobarea celebrării liturgice a celor şapte dureri ale Fecioarei, care în timpul pontificatului lui Pius al VII-lea a fost introdusă în calendarul roman li comemorată în a treia duminică din septembrie.

 

Pius al X-lea a fixat data definitivă la 15 septembrie, păstrată în noul calendar liturgic, care a schimbat titlul sărbătorii, redusă la simplă comemorare: nu „Cele şapte dureri ale Mariei”, dar mai puţin specific şi mai oportun: „Sfânta Fecioară Maria Îndurerată”. Prin acest titlu noi cinstin în mod deosebit durerea Mariei acceptată în răscumpărarea prin cruce. Lângă cruce mama lui Cristos cel răstignit devine mamă a trupului mistic născut din Cruce, adică noi suntem născuţi, în calitate de creştini, din iubirea jertfelnică şi suferindă, reciprocă, a lui Isus şi a Mariei. Iată de ce astăzi se oferă meditaţiei noastre devote şi afectuoase „Îndurerata”. (Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978; traducere de pr. Iosif Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp).