Evanghelia – Marcu 1,14-20:
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui
Dumnezeu şi spunând: “S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este
aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. Trecând pe lângă Marea
Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul
în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: “Veniţi după mine şi vă voi face
pescari de oameni”. Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puţin mai
departe, l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui,
reparându-şi năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe
tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.
Omilie
Evanghelistul Marcu (Mc 1,14-20) îşi începe relatarea despre activitatea publică a lui
Isus cu această adnotare cronoclogică („După ce Ioan a fost închis”) şi o
specificare geografică („Isus a venit în Galileea”). Urmează câteva cuvinte care
după Marcu sunt primele pe care Isus le-a pronunţat, cuvinte programatice şi
rezumative, dense, pentru a explica ceea ce ar trebui să comenteze întreaga
evanghelie. În sfârşit o scurtă povestire: chemarea primilor ucenici.
„S-a împlinit timpul și s-a apropiat
împărăţia lui Dumnezeu”: aceste cuvinte nu sunt uşoare şi cu toate acestea
evanghelistul nu a crezut că trebuie să întârzie ca să dea explicaţii. Este ca
şi cum ar spune: ai tot restul evangheliei înainte pentru a înţelege: citeşte
şi ai să înţelegi.
„Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”:
a se converti este o invitaţie la o adevărată răsturnare de mentalitate. Nu
doar o răsturnare în modul obişnuit de organizare a vieţii, dar – şi mai
profundă – o răsturnare teologică, adică a modului de a-l gândi despre Mesia, despre
mântuire, despre manifestarea lui Dumnezeu.
În relatarea chemării primilor ucenici
sunt câteva lucruri care trebuie subliniate.
Primul este că iniţiativa este în
totalitate a lui Isus: „i-a văzut”, „le-a spus”, ”i-a chemat”. Iniţiativa este
a sa, iar chemarea sa este gratuită.
Al doilea lucru este că chemarea lui Isus
presupune o rupere aşa de radicală şi de profundă că evanghelistul vorbeşte
despre faptul că l-au lăsat pe tatăl lor şi munca. A renunţa la meserie şi la
familie este ca şi cum te-ai rupe de rădăcini.
Un al treilea lucru care aparţine esenţei
urmării este urgenţa răspunsului: şi îndată lăsând năvoadele, ei l-au urmat.
Un al patrulea lucru esenţial este indicat
de verbul „a urma”. În loc să spună că ucenicul este chemat să înveţe,
evanghelistul spune că e chemat să-l urmeze. Este un fel de abatere de la normă
asupra căreia trebuie se reflectăm puţin. Verbul, care de obicei însoţeşte
cuvântul ucenic este „a învăţa”. Folosind, în schimb, verbul a urma, evanghelia
subliniază că pe primul loc nu este o doctrină, dar un mod de a trăi. Şi în
sfârşit, în acest al patrulea aspect subliniat, se inserează o perspectivă de
viitor: „vă voi face să deveniți pescari de oameni”.
Urmarea evanghelică nu este niciodată o
chemare de a sta, dar de a merge. Chemarea evanghelică este o invitaţie de a
ieşi, de a merge spre universalitate şi misiune. Dacă urmarea nu se încheie cu
un mers înseamnă că s-a făcut un drum greşit. Nu l-am urmat pe Isus, dar pe noi
înşine. Căci urmarea evanghelică este diferită de toate acele urmări care ne
invită în schimb să ne separăm şi să ne închidem.
(pr. Bruno Maggioni [22.01.2006]; trad.
pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu