 |
| Eram gol... - de Bernardette Lopez |
Evanghelia – Matei 25,31-46: Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu
toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul său de mărire. Şi se vor aduna
înaintea lui toate naţiunile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum
păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la
stânga. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii
Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea
lumii, căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi
dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi
m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine». Atunci îi vor răspunde
cei drepţi: «Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi
ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am
îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?» Iar
regele le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei
cei mai mici, mie mi-aţi făcut». Atunci va spune celor de la stânga: «Plecaţi
de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi
îngerii lui! Căci, am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat
şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi
îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat». Atunci ei îi vor
răspunde: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol,
sau bolnav, sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?» Iar el le va răspunde:
«Adevăr vă spun: tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu
mi-aţi făcut». Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi în viaţa
cea veşnică”.
Lecturile
liturgice de la liturghia de Cristos Rege au scopul nu atât să ne spună că Isus
este rege, dar să ne facă să înţelegem natura neaşteptată şi tulburătoare a
regalităţii sale. Isus este rege, dar regalitatea sa este diferită de cea din
lume.
În prima
lectură, Ezechiel (Ez 34,11-17),
deziluzionat de păstorii lui Israel (regele, preoţii şi învăţătorii) care se
gândesc la ei înşişi în loc să se gândească la turmă, visează un păstor
diferit: un păstor care nu „risipeşte”, dar „adună”; conduce la staul oile sale
şi le face să se odihnească; merge în căutarea oii rătăcite şi o pansează pe
cea rănită. Toate aceste trăsături le regăsim în evanghelie, aplicate lui Isus.
Regele Mesia este un rege pentru alţii: regalitatea sa este dăruirea de sine şi
slujirea, nu stăpânirea. Îi preferă pe cei sărmani şi slabi, nu pe cei
puternici.
Dar
fragmentul evanghelic (Mt 25,31-46)
ne dezvăluie latura cea mai surprinzătoare a regalităţii lui Isus. Parabola
judecăţii este o pagină care se impune atenţiei nu doar pentru forţa mesajului
său, dar şi pentru sugestia scenografiei sale. Are trei părţi: introducerea
scenei care prezintă venirea glorioasă a Fiului Omului, adunarea popoarelor şi
despărţirea lor (Mt 25, 31-33);
dialogul regelui distribuit în două fragmente, prima cu cei din dreapta şi apoi
cu cei din stânga (Mt 25,34-45); în
sfârşit, concluzia, care descrie executarea sentinţelor (Mt 25,46).
Partea cea
mai amplă este rezervată dublului dialog, şi insistenţa cade pe faptele de
milostenie (privirea sau refuzarea celor care se află în necesitate), care sunt
enumerate de patru ori.
Judecătorul
este numit „Fiul Omului” şi „rege” şi interlocutorii îl recunosc drept
„Domnul”. Prezentarea este, aşadar, solemnă şi glorioasă, dar nimănui nu poate
scăpa faptul că regele este Isus din Nazaret, cel care a fost persecutat şi
răstignit, refuzat, şi care în viaţa sa a împărtăşit întru totul slăbiciunea
condiţiei umane: foamea, goliciunea, solitudinea. Şi este un rege care se
identifică cu cei mai umili, cu cei mai mici: şi în funcţia sa de judecător
universal, Isus rămâne fidel acelei logici de solidaritate care l-a condus în
toată viaţa sa pământească. Şi este un rege care trăieşte sub înfăţişări
necunoscute: sub înfăţişările „fraţilor săi mai mici”. Isus este un rege
„glorios”, dar gloria sa este triumful iubirii care s-a manifestat pe cruce.
Adesea ne gândim că Isus şi-a cucerit regalitatea cu crucea, dar o dată
cucerită regalitatea sa este ca aceea a tuturor, formată din glorie, putere şi
stăpânire. În schimb, nu: crucea a arătat natura regalităţii lui Isus,
constituită din iubire şi din dăruire de sine.
(pr. Bruno
Maggioni [20.11.2008];
trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5633).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu