† Duminica a 17-a de peste an (A): A descoperi comoara care este în Cuvânt (omilie)

Evanghelia – Matei 13,44-52: În acel timp, Isus a spus mulţimilor: “Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără. Împărăţia cerurilor se mai poate asemăna cu un năvod aruncat în mare, care strânge tot felul de peşti. Când s-a umplut, pescarii îl trag la ţărm, se aşază şi aleg peştii buni în coşuri iar pe cei răi îi aruncă. Tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii: îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi. Aţi înţeles toate acestea?” Ei au răspuns: “Da!” Apoi le-a zis: “Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”.

 

Omilie

 

Cele două mici parabole despre comoara ascunsă în ogor şi despre perla de mare valoare sunt în substanţă la fel. Prezintă două teme. Prima este că Împărăţia cere o decizie promptă şi totală: ca un om care vinde toate averile sale pentru a cumpăra un ogor, sau ca un negustor care vinde totul pentru a achiziţiona o perlă. Nu este singura dată că Isus subliniază că pentru a intra în Împărăţie se cere o despărţire totală.

 

Dar mai este un al doilea aspect mai important: despărţirea izvorăşte din faptul găsirii. Aceasta este învăţătura adevărată a parabolei. Motivul care poartă ucenicul să lase toate este bucuria că a găsit. Motivul bucuriei este explicit în parabola omului care cumpără ogorul: „Apoi se duce, plin de bucurie, vinde tot ce are”. Împărăţia lui Dumnezeu este exigentă, dar găsirea ei este însutită.

 

Merită o insistenţă. Cele două parabole pun în scenă două figuri diferite: în prima se vorbeşte despre un om care lucrează pământul într-un ogor care nu este al său, în a doua despre un negustor bogat care are magazine peste tot. Dar aceste două personaje sunt protagonişti doar în aparenţă. De fapt adevăraţii eroi principali sunt comoara şi perla, care pun stăpânire pe cei doi oameni, fascinându-i. Ţăranul şi negustorul acţionează, dar numai pentru că sunt în totalitate „prinşi” de tezaurul peste care au dat. La fel este experienţa cu Evanghelia. În faţa descoperirii unei comori, fiecare ar acţiona la fel. Însă surprinde aceasta: noutatea lor stă tocmai în acest fapt evident. Un om care dând peste Evanghelie s-ar comporta ca acel ţăran şi ca acel negustor nu ar face nimic extraordinar. Este simplu: un om peste care a dat un mare noroc. Evanghelia este exigentă, totuşi este plină de omenie.

 

 

(pr. Bruno Maggioni [24.07.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4611).