† Vinerea Sfântă: Totul s-a împlinit (omilie)

Drumul Calvarului (1749) - G. B. Tiepolo

Evanghelia – Ioan 18,1-19,42. Arestarea lui Isus  ¹ Spunând acestea, Isus a ieșit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedron, unde era o grădină în care a intrat el și discipolii lui. ² Dar știa și Iuda, trădătorul, locul [acela] pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi. ³ Așadar, Iuda, luând cohorta și servitori de la arhierei și farisei, a venit acolo cu felinare, torțe și arme. ⁴ Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieșit și le-a zis: „Pe cine căutați?” ⁵ I-au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul”. El le-a zis: „Eu sunt”. Era acolo cu ei și Iuda, cel care l-a trădat. ⁶ Când le-a zis: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. ⁷ Atunci, i-a întrebat a doua oară: „Pe cine căutați?”, iar ei au zis: „Pe Isus Nazarineanul”. ⁸ Isus le-a răspuns: „V-am spus că eu sunt. Așadar, dacă mă căutați pe mine, lăsați-i pe aceștia să plece”. ⁹ Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: „Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul”. ¹⁰ Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și l-a lovit pe servitorul arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malchus. ¹¹ Dar Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ți sabia în teacă. Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?” Isus înaintea marelui preot și renegarea lui Petru ¹² Atunci, cohorta, comandantul și servitorii iudeilor, l-au luat pe Isus și l-au legat. ¹³ L-au dus mai întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an.¹⁴ Caiafa era acela care dăduse iudeilor sfatul: „Este mai bine să moară un singur om pentru popor”. ¹⁵ Iar Simon Petru și celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot și a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot. ¹⁶ Petru stătea afară, lângă. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa și a intrat și Petru. ¹⁷ Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru: „Nu cumva ești și tu dintre discipolii acelui om?” El i-a zis: „Nu sunt”. ¹⁸ Stăteau acolo slujitorii și servitorii; făcuseră un foc pentru că era frig și se încălzeau. Și Petru stătea cu ei și se încălzea. ¹⁹ Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui și despre învățătura sa. ²⁰ Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe față. Întotdeauna am învățat în sinagogă și în templu, unde se adună toți iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. ²¹ De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei știu ce am spus”. ²² Îndată ce a spus acestea, unul dintre servitori, care stătea în preajmă, i-a dat o palmă lui Isus, spunând: „Așa răspunzi tu marelui preot?” ²³ Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, dă mărturie despre rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă lovești?” ²⁴ Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot. ²⁵ Iar Simon Petru stătea și se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva ești și tu dintre discipolii lui?” El a negat și a zis: „Nu sunt”. ²⁶ Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?” ²⁷ Dar Petru a negat din nou și îndată a cântat cocoșul. Isus înaintea lui Pilat ²⁸ Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineață. Dar ei nu au intrat în pretoriu ca să nu se profaneze și să poată mânca paștele. ²⁹ Pilat a ieșit deci la ei și a spus: „Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?” ³⁰ Au răspuns și i-au zis: „Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”. ³¹ Atunci, Pilat le-a zis: „Luați-l voi și judecați-l voi după Legea voastră!” Iudeii i-au spus: „Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”. ³² Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară. ³³ Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus și i-a zis: „Tu ești regele iudeilor?” ³⁴ Isus a răspuns: „De la tine însuți spui aceasta sau ți-au spus alții despre mine?” ³⁵ Pilat a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Neamul tău și arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?” ³⁶ Isus a răspuns: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăția mea nu este de aici”. ³⁷ Atunci Pilat i-a zis: „Așadar, ești rege?” Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu”. ³⁸ Pilat i-a zis: „Ce este adevărul?”. După ce a spus aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis: „Eu nu găsesc în el nici o vină. ³⁹ Dar este un obicei la voi ca de Paști să vă eliberez pe cineva; așadar, vreți să vi-l eliberez pe regele iudeilor?” ⁴⁰ Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe Baraba!” Iar Baraba era un tâlhar. ^19,1 Atunci Pilat l-a luat pe Isus și l-a dat să fie biciuit. ² Soldații au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o haină de purpură, ³ apoi veneau la el și spuneau: „Bucură-te, regele Iudeilor!” Și-i dădeau palme. ⁴ Pilat a ieșit din nou și le-a zis: „Iată, vi-l aduc afară ca să știți că nu găsesc în el nici o vină”. ⁵ Așadar, Isus a ieșit afară, purtând coroana de spini și haina de purpură. Iar Pilat le-a zis: „Iată omul!” ⁶ Când l-au văzut, arhiereii și servitorii au strigat: „Răstignește-l! Răstignește-l!” Pilat le-a zis: „Luați-l voi și răstigniți-l pentru că eu nu găsesc în el nici o vină!” ⁷ Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege și după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”. ⁸ Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat și mai mult. ⁹ A intrat iarăși în pretoriu și i-a zis: „De unde ești tu?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. ¹⁰ Atunci Pilat i-a zis: „Mie nu-mi vorbești? Nu știi că eu am putere să te eliberez și am putere să te răstignesc?” ¹¹ Isus i-a răspuns: „Nu ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare”. ¹² De aceea, Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau, zicând: „Dacă-l eliberezi pe acesta, nu ești prietenul Cezarului. Oricine se face pe sine rege se împotrivește împăratului”. ¹³ Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus afară și s-a așezat pe un tron în locul numit „Lithostrotos” – iar în ebraică, „Gabbata”. ¹⁴ Era ziua Pregătirii Paștelui, pe la ceasul al șaselea. Și le-a spus iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!” ¹⁵ Atunci ei au strigat: „Ia-l, ia-l, răstignește-l”! Pilat le-a spus: „Să-l răstignesc pe regele vostru?” Arhiereii au răspuns: „Nu avem alt rege decât pe Cezar”. ¹⁶ Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit. Răstignirea lui Isus. Așadar, l-au luat pe Isus. ¹⁷ Purtându-și singur crucea, a ieșit spre locul numit „al Craniului”, care, în ebraică, este numit „Golgota”, ¹⁸ unde l-au răstignit pe el și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar Isus în mijloc. ¹⁹ Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. ²⁰ Mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scris în ebraică, latină și greacă. ²¹ Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”. ²² Pilat a răspuns: „Ce-am scris, am scris”. ²³ După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica. Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos; ²⁴ așadar, au zis unii către alții: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: „Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri”. Soldații au făcut acestea. ²⁵ Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus și sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, și Maria Magdalena. ²⁶ Așadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” ²⁷ Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!” Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. Moartea lui Isus. ²⁸ După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. ²⁹ Era acolo un vas plin cu oțet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oțet și i l-au apropiat de gură. ³⁰ După ce a luat oțetul, Isus a spus: „S-a împlinit!” Și, plecându-și capul, și-a dat duhul. Coasta străpunsă a lui Isus. ³¹ Întrucât era ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare – iudeii i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ia de acolo. ³² Atunci, au venit soldații, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit cu el. ³³ Dar când au venit la Isus și au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ³⁴ ci unul dintre soldați i-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit sânge și apă. ³⁵ Cel care a văzut a dat mărturie și mărturia lui este adevărată; el știe că spune adevărul ca să credeți și voi. ³⁶ Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: Nu i se va zdrobi nici un os. ³⁷ Iar în altă parte Scriptura mai spune: Vor privi la cel pe care l-au străpuns. Înmormântarea lui Isus. ³⁸ După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit și a luat trupul lui Isus. ³⁹ A venit și Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, și a adus un amestec de smirnă și aloe, cam de o sută de litre. ⁴⁰ Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfășurat în giulgiuri, cu uleiurile aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. ⁴¹ În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. ⁴² Așadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

 

 

Omilie

 

Nu mai avem cuvinte. Ce cuvinte am putea inventa noi, simpli muritori, atunci când Cuvântul făcut trup se schimbă în „strigăt puternic” şi apoi se stinge în tăcerea întunecată şi de gheaţă a morţii? Nu ne rămâne atunci decât „să tăcem şi să adorăm”; nu ne rămâne decât „să adorăm şi să aderăm”..

 

În rest, nu ni se cere să vorbim, dar să contemplăm, „să privim la Acela pe care l-am străpuns”. Pentru că tentaţia acum este aceea de a nu mai ţine fixă privirea asupra lui Isus răstignit, de a nu rezista să stăm înaintea Aceluia care nu mai are nici aparenţă, nici frumuseţe ca să atragă privirile noastre. Tentaţia noastră este aceea de a lăsa ochii în jos în faţa Aceluia care a luat asupra sa suferinţele noastre, de a ne acoperi faţa înaintea Aceluia care s-a împovărat cu durerile noastre, care a fost străpuns de fărădelegile noastre, biciuit pentru nelegiuirile noastre.

 

Dar dacă nu reuşim să ţinem deschişi ochii credinţei asupra Răstignitului, să cerem cel puţin să nu ne închidem urechile inimii la ultimele sale cuvinte. Din cele şapte cuvinte pe care le-a spus Isus pe cruce, am ascultat ultimul, după evanghelia pe care tocmai am proclamat-o: „După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit!” Şi plecându-şi capul, şi-a dat duhul”.

 

Iată, vrem să ne apropiem în mod spiritual de Răstignit şi să-l rugăm: Doamne, spune numai un cuvânt; repetă-ne cel puţin cel din urmă cuvânt: „Totul s-a împlinit!”

 

Ce înseamnă: „S-a împlinit?” Ar putea să însemne simplu: s-a sfârşit; istoria este de acum încheiată definitiv; nu mai există nimic de spus, nimic de făcut, nimic altceva de adăugat. Dar atunci ar fi numai declararea amară a ultimului act dintr-o viaţă obiectiv falimentară – cel puţin după logica lumii – sau cel mult ar fi vorba despre a lua act de sfârşitul unei drame de acum consumate. Dar nu acesta poate fi sensul înţeles de Isus şi surprins de Ioan, dacă Muribundul pronunţă acele cuvinte cu atâta solemnitate iar evanghelistul le reportează cu mare atenţie.

 

S-ar putea înţelege atunci expresia „s-a împlinit” ca o împlinire a Scripturilor, şi aşa pare să le fi înţeles Ioan atunci când scrie câteva rânduri despre aceleaşi cuvinte: „Isus, ştiind că de acum totul s-a împlinit, a spus ca să se împlinească Scriptura: Mi-e sete”. A afirmat deci in extremis că totul s-a împlinit, ar putea însemna că totul s-a desfăşurat, până la detalii, conform planului tainic al iubirii, stabilit de Tatăl.

 

Dar probabil în această expresie este mult mai mult. Dacă ne amintim, drama pătimirii a fost introdusă de evanghelist cu acele fraze ample: „Înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că a sosit ceasul de a trece din această lume la Tatăl, după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit”. Ca să spună „sfârşit”, evanghelistul foloseşte un cuvânt care se află la rădăcina verbului grecesc: „s-a împlinit”: ori,  acel cuvânt poate însemna fie „sfârşit” înţeles în sens cronologic, fie „culme”, punctul cel mai înalt care se poate atinge pe un vârf înalt. Şi este tocmai sensul traducerii latine, consummatum est, totul a ajuns la punctul cel mai înalt, pe culmea maximă.

 

Iată semnificaţia profundă a ultimului cuvânt al lui Isus: totul a ajuns la culme. Iubirea a ajuns la perfecţiunea sa. Răstignitul a atins vârful cel mai înalt al sfântului munte al iubirii: s-a dăruit Tatălui, fără rezerve şi fără regrete („Tată, iartă-i pentru că nu ştiu ce fac”); a deschis porţile paradisului tâlharului căit. Pe scurt Isus pe cruce a schimbat cea mai mare durere – suferită pe nedrept de singurul om cu adevărat inocent din întreaga istorie – în cea mai mare iubire; a transformat o violenţă cu totul nejustificată într-o dăruire totală necondiţionată. Numai oamenii cu adevărat demni de acest nume ne ajută să înţelegem măcar puţin din această iubire plină, perfectă, necontaminată.

 

Dostoievski, comentând strigătul de bătaie de joc a celor care îl sfidau pe Isus să coboare de pe cruce, scria: „Dar tu nu ai coborât de pe cruce pentru că, o dată în plus, nu voiai să slujeşti omul cu o minune şi îţi era sete de credinţa liberă, nu bazată pe un miracol. Iţi era sete de o iubire liberă, şi nu de entuziasmele servile ale sclavului în faţa puterii care a umplut mereu de teroare”.

 

Bonhoeffer, înainte de spânzurarea sa, în dimineaţa duminicii de 8 aprilie 1945, pronunţa aceste ultime cuvinte: „Este sfârşitul. Pentru mine este începutul vieţii” şi cu puţin mai înainte a scris: „Când iubirea lui Dumnezeu nu se limitează simplu să fie acolo unde omul este în păcat şi în mizerie, dar când ia asupra sa şi destinul care apasă fiecare viaţă, moartea; adică, atunci când Isus – care este iubirea lui Dumnezeu – moare în mod real, atunci omul poate deveni sigur că iubirea lui Dumnezeu îl însoţeşte şi în moarte... Dumnezeu iubeşte oamenii până la punctul de a-şi însuşi moartea cu ei şi pentru ei... Şi numai pentru că Isus pe cruce, în umilire, arată iubirea sa şi a lui Dumnezeu faţă de lume, morţii îi urmează învierea. Moartea nu poate rezista iubirii: „iubirea este mai puternică decât moartea” (cf. Cc 8,6)”.

 

Iar don Andrea Santoro, câteva zile înainte de a fi asasinat la Trebisonda, scria: „Sunt aici pentru a locui în mijlocul acestor oameni şi a-i permite lui Isus să locuiască în mijlocul lor punându-i la dispoziţie trupul meu... Devenim capabili de mântuire doar oferind propriul trup. Răul lumii va fi purtat şi durerea va fi împărtăşită, absorbindu-l în propria carne până la fund, aşa cum a făcut Isus”.

 

Papa, la prima sa Liturghie a Crismei celebrată în Sf. Ioan din Lateran, comenta: „Isus a luat trupul nostru. Să i-l dăm noi pe al nostru; în acest mod el poate veni în lume şi să transforme lumea”.

 

(Francesco Lambiasi, Il pane della Domenica. Meditazioni sui vangeli festivi
Ave, Roma 2007; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=12236; trad. pr. Isidor Chinez).