 |
| Cina cea de Taina - de Jouvenet |
Evanghelia - Ioan 13,1-15:1 Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus
că a sosit ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi
care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit. 2 În timpul Cinei,
diavolul îi pusese deja în gând lui Iuda, fiul lui Simon Iscariot, ca să-l
vândă. 3 Isus, ştiind că Tatăl i-a dat lui toate în mâini şi că de la
Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu merge, 4 s-a sculat de la masă, şi-a
dezbrăcat haina şi a luat un ştergar şi s-a încins cu el. 5 După
aceea, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor
şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 Astfel a ajuns la
Simon Petru. Acesta i-a zis: "Doamne, tu să-mi speli mie picioarele?"
7 Isus i-a răspuns: "Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei
înţelege mai târziu". 8 Petru i-a zis: "Nu-mi vei spăla picioarele în
veci!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu le voi spăla, nu vei avea parte cu mine".
9 Simon Petru i-a zis: "Doamne, în cazul acesta, spală-mi nu numai
picioarele, ci şi mâinile şi capul". 10 Isus i-a spus: "Cel care a
făcut baie, n-are nevoie să fie spălat, căci este curat tot. Voi sunteţi curaţi,
însă nu toţi". 11 Căci îl ştia pe cel care avea să-l vândă; de aceea
a zis: "Nu toţi sunt curaţi". 12 După ce le-a spălat picioarele şi-a
luat haina, s-a aşezat iar la masă şi le-a spus: "Înţelegeţi ce am făcut eu?
13 Voi mă numiţi pe mine: Învăţător şi Domn, şi bine ziceţi, căci
sunt. 14 Deci dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă
picioarele, şi voi sunteţi datori ca să vă spălaţi picioarele unii altora.
15 V-am dat un exemplu ca şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu
vouă".
Omilie
Cu Paştele nu putem să ne obişnuim. Dacă l-am celebrat o
primă dată cu deplină conştiinţă şi chiar numai cu o fărâmă de credinţă,
celebrările din anii următori nu vor fi cu siguranţă sub semnul obişnuinţei.
Paştele este totdeauna acelaşi şi totdeauna nou. Poate însă, la distanţă de
ani, anumite lucruri care prima dată ne uimeau sau ne puneau întrebări, au
sfârşit prin a se depozita înăuntru, în adâncul sufletul, şi nu ne mai
surprind. De exemplu, cât priveşte liturgia cuvântului pe care o celebrăm, ştim
aproape pe de rost fragmentele proclamate, şi ne amintim foarte bine că prima
lectură, luată din Exod, ne povesteşte originile cinei pascale a evreilor; a doua,
luată din epistolarul paulin, ne vorbeşte despre cina euharistică a
creştinilor; evanghelia ne poartă în faţa spălării picioarelor. Dar întrucât,
tocmai astăzi,m liturgia cinei Domnului, nu este proclamat un fragment
evanghelic unde se relatează instituirea euharistici? S-ar putea răspunde că,
despre această instituire, am ascultat deja relatarea lui Paul, şi este
adevărat, dar poate acum, ne vine în minte amintirea a tot ceea ce am
descoperit prima dată că a patra evanghelie – care cu toate că dedică mai bine
de cinci capitole la ceea ce Isus a făcut şi a spus în acea seară în cenacol –
nu scrie nici un rând ca să ne vorbească despre euharistie. Atunci când am pus
această întrebare, am auzit răspunzându-se că a patra evanghelie, fiind scrisă
după şi integrându-le pe primele trei – numite Sinoptice – relatează ceea ce
alţii nu au relatat şi invers. În acest sens Ioan dedică un întreg capitol – al
şaselea – relatării înmulţirii pâinilor – miracol prezentat şi de Matei, Marcu
şi Luca – ba este singurul care ne redă cuvintele cu care Isus promite
instituirea euharistică, dar apoi, când am ajuns la momentul cinei, pare că
evanghelistul a uitat acea promisiune şi – ciudat – în locul povestirii despre
pâine şi potir – el este singurul care ne relatează spălarea picioarelor.
Ioan Paul II, în ultima sa enciclică despre euharistie, ne
ajustă să găsim răspunsul: „Semnificativ, evanghelia lui Ioan, acolo unde
Sinopticii povestesc instituirea euharistiei, propune, ilustrându-ne astfel
semnificaţia profundă, relatarea spălării
picioarelor, în care Isus se face învăţător de comuniune şi de slujire” (n.
20). Aşadar relatarea spălării picioarelor nu spune altceva cu privire la
euharistie, dar ne spune despre aceeaşi „semnificaţie profundă” în alt mod.
Care semnificaţie? Care mod?
Gestul lui Isus care se apleacă să spele picioarele lui
Simon Petru şi a celorlalţi unsprezece discipoli intră în genul acţiunilor
simbolice a profeţilor: aşa cum un profet face un gest enigmatic sau paradoxal
şi apoi îl explică, la fel face şi Isus: se ridică de la masă, îşi dă jos
haina, se încinge cu un ştergar şi începe să spele picioarele celor doisprezece
şi la sfârşit interpretează gestul său: „Dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, am
spălat picioarele voastre, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii
altora”.
Să revenim la primele gesturi de acţiune simbolică a lui
Isus. „Şi-a dat jos haina” şi „s-a încins cu un ştergar”: aceste două gesturi
fac trimitere, într-un paralelism perfect, la cuvintele din imnul lui Cristos,
Slujitor şi Domn, redate de sfântul Paul Filipenilor: „s-a despuiat pe sine
însuşi” şi „a luat condiţia de servitor”. La cină Isus rezumă toată viaţa sa ca
o „slujire” adusă lui Dumnezeu şi fraţilor: „Nu am venit ca să fiu slujit, dar
ca să slujesc” (cf. Mc 10,45); „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel care
slujeşte” (Lc 22,27). La cina sa de adio, Isus „iubindu-i pe ai săi care erau
în lume, i-a iubit până la sfârşit”: „s-a despuiat pe sine însuşi” de condiţia
sa de Învăţător şi Domn, şi s-a „îmbrăcat” cu condiţia de slujitor.
Acest gest face pentru totdeauna în mod simbolic idealul şi
esenţialul vieţii şi pătimirii sale. Aceasta a avut loc şi la botezul nostru,
când am fost despuiaţi de omul cel vechi şi am fost îmbrăcaţi cu Cristos (cf.
Col 3,10). Aceasta are loc de fiecare dată când facem memorialul Domnului la
sfânta Euharistie: facem comuniune cu Cristos slujitor din ascultare faţă de
porunca sa de a ne iubi aşa cum ne-a iubit el, şi de a ne spăla picioarele unii
altora aşa cum el ne-a spălat picioarele noastre.
Dacă nu recunoaştem în pâinea frântă trupul Domnului în
forma de slujitor care se oferă din iubire; dacă ne apropiem de comuniune fără
a fi sincer dispuşi să spălăm picioarele unii altor, noi nu recunoaştem trupul
Domnului. Şi atunci merităm cuvintele severe ale sfântului Paul: „Cine mănâncă
şi bea fără să recunoască trupul Domnului, mănâncă şi bea propria condamnare”
(1Cor 11,29).
Cu această celebrare intrăm în triduum-ul sacru: să
ne rugăm ca în aceste zile să nu ne limităm să amintim sau să comemorăm patima
Domnului, dar să-i retrăim sentimentele şi atitudinile, aşa cum ne invită
apostolul: „Să aveţi în voi aceleaşi sentimente care au fost în Cristos Isus”
(Fil 2,6), sau cum citim în 1Pt 4,1: „Deoarece Cristos a suferit în trup,
înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod de gândire”. (F.
Lambiasi [20-03-2008]; trad. de pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu