Baraba

 

Baraba

de Costache Ioanid

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii, cutreierai semeț,
Pe când cu lănci și scuturi, cohortele străine,
Te căutau să-ți ceară
Al vieții tale preț?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea tinereții își scutură podoaba,
Ca să te scap de lanțuri,
De moarte și rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău,
Baraba!

Eu răsădisem pacea, tu semanai furtuna,
Și pe-amândoi mulțimea
Ne-a pus pe un cântar...
Minciuna cea din umbră
Alese atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază
Cerura pe-un tâlhar.

Puteam să zbor din lume,
Satul de-a ei urgie,
Și-atunci mulțimea oarbă,
Te-ar fi cerut degeaba;
Dar m-am gândit la tine,
Privind spre veșnicie,
Și am murit pe cruce, în locul tău,
Baraba!  

Te chem și astăzi, vino,
Și vom străbate norii!
Te-am cautat cu lacrimi,
Prin spini și bolovani...
Dar vremea e trezie,
Mijesc pe dealuri zorii
Și ceru-ntreg te-așteaptă, de doua mii de ani!

De-ai știi ce neagra noapte
Și ce adanc fierbinte
Va fi când suferința
Nu va cunoaște graba!
Vei plânge întotdeauna
Și-ți vei aduce aminte
Ca am murit pe cruce, în locul tău,
Baraba!