† Luni din Octava Paștelui: „Bucuraţi-vă!” (omilie)

Evanghelia - Matei 28,8-15: În acel timp, după ce au auzit cuvintele îngerului, ⁸ femeile, au părăsit mormântul în grabă, cuprinse de teamă şi bucurie mare şi au alergat să dea de ştire ucenicilor lui. ⁹ Dar iată că Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis: "Bucuraţi-vă!" Ele s-au apropiat, i-au cuprins picioarele şi i s-au închinat. ¹⁰ Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeţi. Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei, ca să meargă în Galileea; acolo mă vor vedea". ¹¹ În timp ce mergeau ele, câţiva dintre soldaţii puşi de pază la mormânt au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor tot ce se petrecuse. ¹² Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii şi, ţinând sfat, au dat soldaţilor o sumă foarte mare de bani, zicându-le: ¹³ "Să spuneţi aşa: «Ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam». ¹⁴ Şi dacă va ajunge această veste la urechile guvernatorului ne luăm noi obligaţia să-l îmbunăm şi să vă scăpăm de orice neplăceri". ¹⁵ Soldaţii au luat banii şi au făcut cum li s-a spus; şi aceasta s-a răspândit şi a rămas la evrei până în ziua de astăzi.

 

 

Omilie

 

„Bucuraţi-vă!” Invitaţia la bucurie, care alungă noaptea tristeţii din sâmbăta sfântă, nu poate veni decât de la învingătorul morţii, Isus cel înviat. Acest cuvânt de întâmpinare adresat femeilor, este în acelaşi timp un strigăt de bucurie care răsună în dimineaţa zilei Domnului, şi ca un sunet de trompetă îi adună pe îngerii din cer şi pe oamenii de bunăvoinţă de pe pământ să sărbătorească aşteptările lor.

 

Isus nu vesteşte nimic altceva decât ceea ce vestise trimisul cerului care rostogoleşte piatra de pe mormânt; dar salutul său şi faptul că vine în întâmpinarea noastră, interpretează intervenţia îngerului. Domnul a ieşit din mormânt pentru a ne ţine tovărăşie: aşa cum Cuvântul a venit de la Tatăl pentru a împlini aşteptările celor care sperau în Emanuel – Dumnezeu cu noi – la fel Cel Înviat continuă să ne vină în întâmpinare ca să ne vorbească despre apropierea sa de inima noastră de Galileeni ai fiecărei zile: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

 

Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul său „o dată pentru totdeauna” (Ev 9,26): darurile sale şi chemarea sa sunt irevocabile. Cuvântul şi-a însuşit omenitatea noastră ca să încheie alianţă nupţială cu fiecare dintre noi: „el a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită” (Ef 5,25-27). Împlinind lucrarea sa, el vine să ne întâlnească pentru a ne invita să intrăm în bucuria sa: „Scoală-te, iubita mea; vino, tu cea frumoasă. Căci iată iarna a trecut, anotimpul ploilor (şi al lacrimilor) s-a terminat, a trecut şi florie se arată pe pământ. A venit timpul cântării. Scoală-te, iubita mea, arată-mi faţa ta, fă-mă să-ţi aud glasul, căci glasul tău este dulce şi faţa ta-i frumoasă!” (Ct 2,10-14).

 

Învingătorul morţii ne invită să ieşim din mormintele noastre şi să intrăm în strălucirea zilei sale: dorinţa de a contempla pe feţele noastre rodul sacrificiului său şi să asculte de pe buzele noastre cântările de recunoştinţă de bucurie pentru viaţa împărtăşită. Neajungând să realizeze pe deplin ceea ce s-a împlinit în Cristos, Biserica-Mireasa sa reia în actul ei de mulţumire cântarea psalmistului: „Inima mea tresaltă de bucurie, sufletul meu este în sărbătoare, trupul meu se odihneşte în linişte, deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nici nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea” (Ps 15).

 

„În timp ce ele mergeau”: Isus Înviat vine să-i întâlnească pe cei care s-au pus pe drum spre a ajunge la el pe calea Evangheliei (= veştii celei bune).

 

Dar celor care refuză să creadă, preferând să rămână în noaptea acestei lumi, nu le rămâne decât minciuna care le adoarme conştiinţa. Nevrând în mod deliberat să-l cunoască pe Cel Viu, ei vorbesc despre un obiect pe care poţi să ţi-l însuşeşti, despre un cadavru care ar fi fost furat, despre un secret de păstrat cu preţul banului.

 

Uimitor contrast între cei puternici ai acestei lumi care „după ce s-au adunat împreună cu bătrânii şi au ţinut sfat” mai adaugă o minciună la crima pe care o făcuseră puţin mai înainte, şi aceste femei care izbucnesc în bucurie, aleargă să vestească ucenicilor că Isus merge înaintea lor în Galileea, unde este nerăbdător să li se arate lor.

 

Desigur noi nu aşteptăm teofanii spectaculoase: îngerul îmbrăcat în veşmânt de lumină s-a înălţat la cer, după ce şi-a împlinit slujirea sa. Nu suntem chemaţi la o astfel de întâlnire, dar la aceea, mult mai discretă, a Celui Înviat care vine să ne întâlnească pe drumurile vieţii noastre de fiecare zi, ca să ne invite să intrăm în bucuria sa: „kairete!”

 

„Doamne, învaţă-ne să discernem prezenţa ta alături de noi. Iar atunci când pari absent, învaţă-ne să verificăm dacă ne aflăm încă „pe drum” spre tine sau ne-am cufundat în întunericul minciunii, tulburaţi ori seduşi de învăţătura Principelui acestei lumi care caută să ne prindă în mrejele sale. Fă-ne să putem căuta fericirea în tine şi atunci vom putea să proclamăm împreună cu Petru şi cu ceilalţi apostoli: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat; noi toţi suntem martori ai acestui fapt” (Fap 2,32). „În faţa ta sunt bucurii nespuse, la dreapta ta este fericire veşnică”. Veniţi să-l urmăm pe această cale a vieţii! (Père Joseph-Marie Verlinde [28 mars 2005]; trad. pr. Isidor Chinez).