† Marți din Octava Paștelui: Credinţa naşte din iubire (omilie)

Cristos și Maria Magdalena în fața mormântului,
de Joseph Brickey

Evanghelia - Ioan 20,11-18: În acel timp, ¹¹ Maria stătea lângă mormânt şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat şi s-a uitat în mormânt. ¹² Atunci a văzut doi îngeri, îmbrăcaţi în alb, şezând în locul unde fusese pus trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. ¹³ "Femeie, au întrebat-o ei, de ce plângi?" Ea le-a răspuns: "Fiindcă l-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus". ¹⁴ Spunând aceasta, s-a întors şi l-a văzut pe Isus, stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. ¹⁵ "Femeie, a întrebat-o Isus, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: "Domnule, dacă l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi mă voi duce să-l iau". ¹⁶ Isus i-a spus: "Marie!" Ea l-a recunoscut şi i-a spus în evreieşte: "Rabbuni!" - adică "Învăţătorule!" ¹⁷ Isus i-a zis: "Nu mă atinge, căci nu m-am urcat încă la Tatăl meu, dar mergi la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru". ¹⁸ Maria Magdalena a mers şi le-a spus ucenicilor: "L-am văzut pe Domnul şi mi-a spus aceste lucruri!"

Omilie

 

Şi astăzi Biserica ne propune o trecere de la moarte la Înviere. Maria se află alături de mormântul lui Isus şi plânge, pentru că crede că i-a fost luat trupul Învăţătorului său iubit. Îi este negat şi acest contact, această consolare şi este disperată. Se întoarce şi vede o figură, dar nu-l recunoaşte pe Isus, crede că este paznicul grădinii: Cel Înviat îi cere ochii credinţei pentru a fi văzut. Isus îi spune: „Femeie, de ce plângi?”. Dar ea încă nu-l recunoaşte. Maria îl caută încă pe Cristos, pe acela pe care l-a urmat, pe acela care o salvase. Numai când Isus va pronunţa numele său, „Maria”, atunci ea îl va recunoaşte. Se crează o nouă intimitate între Isus şi această femeie, relaţia cu Cel Înviat este pe alt plan.

 

Ca şi Maria şi nouă adesea poate să ne fie greu să-l recunoaştem pe Cel Înviat: suferinţa şi dificultăţile vieţii ne împiedică deseori să vedem, chiar în aceste lucruri, pe Cel Înviat care ne stă înainte. Maria nu-l recunoaşte imediat pe Isus, îl confundă cu grădinarul, deşi a petrecut multe momente cu el, dar numai atunci când Isus o cheamă pe nume – Maria – îl recunoaşte. Îi spune „Învăţătorule”, vrea să restabilească cu el relaţia pe care o aveau înainte de moartea sa. Maria caută să lege din nou evenimentul crucii cu un incident de pe drum, dar Isus o opreşte. El este Înviatul şi poartă semnele Pătimirii sale, acum raportul lor este diferit, trebuie să facă un salt de calitate: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat la Tatăl”; Mariei îi revine misiunea vestirii. Isus nu mai merge în mod fizic pe străzile Palestinei, acum le revine martorilor săi să fie gura sa, picioarele sale, mâinile sale. Este timpul faptelor pentru cei care cred în evanghelie, pentru că Cel Înviat dăruieşte Duhul său. Paştele crează o situaţie nouă în cei care cred, pentru că îi determină să poarte evanghelia nu povestind simplu un fapt întâmplat, dar mărturisind întâlnirea cu o persoană care ne cheamă pe nume, care ne cunoaşte în adâncul fiinţei noastre şi care vrea să intre în istoria fiecăruia dintre noi.

 

(Messa Meditazione [25-03-2008]: comentariu de don Gian Franco Poli; trad. Isidor Chinez).