 |
| Inima Preasfântă a lui Isus |
4. Actualitatea spiritualității Inimii lui Isus
Ne întrebăm dacă mai este încă
populară această spiritualitate într-un timp și într-o situație a culturii și
societății în care creștinismul este pus sub semnul întrebării și amenințat în
existența sa de o lume secularizată. Ceea ce impresionează mai mult nu este
atât obiectul jansenistă împotriva unui cult de adorație dat umanității lui
Cristos sau numai unei părți a lui, pentru că a fost suficient scos în evidență
că umanitatea lui Cristos și părțile sale sunt adorate întrucât sunt unite cu
persoana divină a Cuvântului, ci faptul că acest cult este legat de o
mentalitate, de o psihologie și un limbaj acum depășite. Devoțiunea în sens
adevărat și propriu a apărut de fapt în secolul al XVII-lea, într-o societate
în care creștinismul și mesajul său erau o entitate și în complexul său,
necontestată în viața publică. Într-o societate de acest tip, această devoțiune
a fost un apel la a lua în serios creștinismul, la a fi evlavioși în manieră
personală și reală, pornind din centrul cel mai intim al existenței.
Acest cult mai poate avea o
semnificație într-o epocă caracterizată de o societate pluralistă și
secularizată, de un ateism răspândit în toată lumea, de o civilizație tehnică
rațională, care pare să amenințe din rădăcină o experiență religioasă; o epocă
în care creștinismul și Biserica nu mai sunt entități evidente în viața publică
a societății? În această epocă marcată de îndepărtarea de Dumnezeu și de
amenințările oribile care planează asupra existenței umane, nu este oare crucea
aceea care e destinată să redevină simbolul care conține răspunsul la ultimele interogative
ale vieții? Nu avem oare impresia că în epoca noastră, constrânsă să caute forme
mai intense de viață socială, acest cult nu mai poate să ofere conceptul cheie,
întrucât pare să invite într-un mod prea simplu la interiorizarea sufletului evlavios?[1]. (Isidor Chinez, Spiritualitatea Inimii lui Isus, anul VI, 30.05.1983).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu