Spiritualitatea Inimii lui Isus (1)



Preasfânta Inimii lui Isus

  

Era într-o zi a anului 1685, într-o localitate franceză, Paray le Monial. Sora Peronne Rosalia de Frage citea cu voce tare, în reflectorul mănăstirii, un jurnal intim al lui Claudiu La Colombière, un iezuit, mort cu trei ani mai înainte în faimă de sfințenie. Călugărițele vizitandine ascultau mâncând. În același timp erau foarte atente. Jurnalul citit de sora Rozalie Peronne suna astfel:

 

Am recunoscut că Dumnezeu voia ca eu să-i slujesc… în ceea ce privește devoțiunea pe care el a sugerat-o unei persoane căreia i se comunica cu multă confidență. Acea persoană se afla în fața Preasfântului Sacrament și Dumnezeu o umplea cu harurile abundente ale iubirii sale. Ea dorind să răspundă cu iubire la iubire, Dumnezeu îi spuse: ”Cea mai mare Iubire pe care tu poți să mi-o dai este să faci ceea ce de atâtea ori ți-am cerut”. Și, descoperindu-i Inima sa, continuă: ”Iată acea Inimă care a iubit atât de mult pe oameni și care nu a cruțat nimic până la a se consuma pentru a le arăta cât îi iubea. Și, ca recunoștință, nu am primit din partea celor mai mulți dintre ei decât nerecunoștință… Dar ceea ce simt mai mult e că sunt inimi consacrate mie care se comportă în acest mod”.

 

Numele persoanei nu era indicat. Însă La Colombière – autorul jurnalului – a fost confesorul mănăstirii. Printre călugărițe se afla una care se înroși și-și plecă ochii în farfurie în semn de mare tulburare: era sora Margareta Maria Alacoque. Ea era ”persoana” de care vorbea părintele Claudiu. De ea s-a slujit Dumnezeu pentru ”relansarea” devoțiunii Inimii Preasfinte. (Isidor Chinez, Spiritualitatea Inimii lui Isus, anul VI, 30.05.1983).