Sf. Ioan Bosco (1815-1888)

Sf. Ioan Bosco,
patronul editorilor catolici

Don Bosco este numele familiar pe care i-l dădeau copiii, colaboratorii, cunoscuţii, autorităţile bisericeşti şi civile chiar de pe cea mai înaltă treaptă, deoarece dorinţa lui de a face bine oamenilor l-a condus până la tronul Pontifical şi în birourile ministeriale; şi toţi câţi l-au întâlnit şi l-au cunoscut l-au respectat şi l-au iubit. Victor Hugo, după o îndelungată conversaţie cu el, mărturisea că a întâlnit omul cu adevărat om.

La Botez primise numele Ioan; Bosco este numele de familie, iar Don este o prescurtare familiară pentru dominus-domnul, apelativ ce se acorda şi preoţilor, în semn de respect şi afecţiune.

Ioan Bosco s-a născut în ziua de 16 august 1816, în cătunul Becchi, comuna Castelnuovo d'Asti din părţile oraşului Torino - Italia. Mama, Margareta Occhiena, rămasă văduvă cu patru copii, i-a dat o solidă educaţie umană şi creştină. Înzestrat cu inteligenţă deosebită, memorie, voinţă, agilitate corporală puţin comună, chiar de mic copil îi aduna în jurul său pe cei de o vârstă cu el şi organiza cu ei jocuri copilăreşti distractive; când, însă, auzea clopotul sunând pentru slujbă, năvăleau cu toţii în biserică. Sfinţit preot la Torino, în anul 1841, şi-a început activitatea preoţească sfătuindu-se cu Fericitul Iosif Cafasso, om cu o viaţă spirituală excepţională.

Programul său, devenit pasiune, era educarea tinerilor, îndeosebi a celor săraci şi părăsiţi. La început, a adunat un grup mic de băieţi pe care îi ajuta să se joace, să se roage şi, adesea, să ia şi masa în locuinţa care-i fusese repartizată ca preot. În curând, din pricina zgomotului şi a deranjului pe care îl făceau copiii, a trebuit să părăsească această locuinţă, precum şi altele închiriate provizoriu. În cele din urmă, şi-a găsit un adăpost stabil în şurele cumpărate de la familia Pinardi; aici s-a format prima celulă a oratoriului. Apoi, ajutat de mama sa, Margareta, deşi lipsit de mijloace materiale şi întâmpinând multiple împotriviri, Don Bosco a dat viaţă unui mare complex socio-cultural, numit Oratoriul „Sf. Francisc de Sales": loc de întâlniri duminicale pentru tinerii care doreau să petreacă o duminică în veselie, sănătoasă şi sfântă, complex de şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori, şcoli regulare pentru studii umanistice. În întreg acest complex se aplica pedagogia care mai târziu se va numi „metoda preventivă", metodă ce se baza pe religie, raţiune şi iubire. „Practica metodei preventive este în întregime întemeiată pe cuvintele Sfântului Paul care zice: Dragostea este binevoitoare, dragostea este răbdătoare; suferă totul, speră totul şi suportă orice contrarietate".

Don Bosco a asigurat continuitatea operei sale, întemeind Asociaţia „Sf. Francisc de Sales" (Salesienii) şi Fiicele Mariei Ajutătoare. A fost şi un foarte fecund scriitor popular şi a iniţiat mai multe acţiuni pentru dezvoltarea presei catolice. Trăind în anii învolburaţi ai Risorgimentoului, a ştiut să stea departe de politică, dar a intervenit ca mijlocitor - ascultat şi acceptat - între Sfântul Scaun, Guvernul italian şi casa regală de Savoia.

Suflet sfânt, întotdeauna vesel şi amabil, se simţea preot în casa săracului, preot şi în palatul regelui şi al miniştrilor. Deşi a apărat cu sinceritate şi fermitate adevărul credinţei catolice, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi evreii binevoitori. „Să dezaprobăm greşelile, scria el în „Catolicul în viaţă", dar să respectăm întotdeauna persoanele". Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost declarat Sfânt de Papa Pius al XI-lea, în 1934.

Cuvântul Bosco înseamnă lemn, arbust; este provenit dintr-un cuvânt germanic: bosk = tufiş. În româneşte, avem o asemănare cu cuvântul boschet. Nu greşim, cred, dacă ne gândim cum contemporanii lui Don Bosco au considerat că acest cuvânt îl descrie mai grăitor, având în vedere vioiciunea, umilinţa, bunătatea, dărnicia lui; de pe un pom mare nu pot culege roade decât cei care dispun de anumite mijloace; dintr-un boschet de zmeură, sau de mure, se hrănesc cu uşurinţă şi cu plăcere chiar copii mici. De aceea ne-a spus Isus să învăţăm de la El, nu să creăm lumi, ci să ne formăm o inimă umilă şi blândă. Don Bosco a înţeles şi a realizat dorinţa lui Isus.

Sfântul care se ocupă cu
educarea copiilor şi a tinerilor

Don Bosco - astfel e numit şi acum simpaticul sfânt - născut la Castelnuovo d'Asti, astăzi Castelnuovo Don Bosco, la 16 august 1815, a primit de la mama Margareta Occhiena o solidă educaţie umană şi creştină. Dotat cu inteligenţă, memorie, voinţă şi agilitate fizică necomune, încă de copil îi frecventase mult pe cei de vârsta lui, pentru care organiza jocuri, pe care însă le întrerupea la sunetul clopotelor pentru a-i îndrepta pe toţi spre biserică. Hirotonit preot la Torino în anul 1841, şi-a început activitatea pastorală cu sfântul Iosif Cafasso.

Programul său, ba chiar pasiunea sa, era educarea tinerilor, a celor săraci şi părăsiţi: şi-a adunat un grupuşor dintre aceştia, pe care îi ducea să se joace, să se roage şi adesea chiar să mănânce la internatul bisericesc. Mutată de aici şi din alte locuri, incomoda şi gălăgioasa asociaţie a lui Don Bosco a avut în sfârşit o locuinţă stabilă sub adăpostul Pinardi, care a fost prima celulă a Oratoriului. Ajutat de mama Margareta, deşi într-o absolută lipsă de mijloace materiale şi expuşi persistentei ostilităţi a multora, Don Bosco a dat viaţă oratoriului "Sfântul Francisc de Sales": loc de întâlnire duminicală pentru tinerii care doreau să petreacă o zi în bucurie sfântă, pensiune cu şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori şi şcoli regulare pentru studiile umaniste, după o pedagogie care devenise cunoscută în mod universal ca "metoda preventivă" şi bazată pe religie, raţiune şi iubire. "Practicarea metodei preventive este bazată în totalitate pe cuvintele sfântului Paul care spune: «Dragostea este binevoitoare şi îndelung răbdătoare; toate le îndură, dar speră totul şi suportă orice supărare»".

Don Bosco a asigurat continuitatea operei sale fondând "Pioasa Societate a Sfântului Francisc de Sales" (salezienii) şi "Fiicele Mariei Ajutătoare". El însuşi foarte rodnic scriitor popular, a îndrumat şcoli tipografice, reviste şi edituri pentru extinderea presei catolice. Trăind în anii efervescenţi ai Risorgimento-lui, deşi păstrându-e străin de luptele politice, a desfăşurat activitate de intermediar între Sfântul Scaun, guvernul italian şi casa de Savoia.

Sfânt surâzător şi amabil, se simţea "preot în casa săracului, preot în palatul regelui şi al miniştrilor". Decis polemist antivaldez, aşa cum dicta mentalitatea timpului, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi evreii de bunăvoinţă: "Contestăm erorile, a scris în Cattolico nel secolo..., dar respectăm întotdeauna persoanele". Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost canonizat de Pius al XI-lea în 1934. (Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei).