Benedict XVI: the way from Vatican at Castel Gandolfo. Final address

 

3a domenica di Quaresima - anno C

 

III Postul Mare (C): Urgenţa convertirii

Fragmentul evangheliei din Luca (13,1-9) se împarte în două părţi: o chemare la convertire (13,1-5) şi parabola smochinului neroditor (13,6-9). Ambele părţi se întâlnesc pe tema convertirii.

Cuvântul „a se converti” este repetat de două ori în fragmentul evanghelic de astăzi. Avertismentul este dat în formă solemnă („Eu vă spun…”) şi drept condiţie necesară pentru a scăpa de judecata lui Dumnezeu („dacă nu vă veţi converti cu toţi veţi pieri”). Luca nu este înainte de toate interesat de conţinutul convertirii (ce lucruri trebuie schimbate): preferă să ne conştientizeze că judecata lui Dumnezeu vine şi este generală.

În timp ce Isus vorbeşte, cineva îl pune la curent cu o veste şocantă: un grup de iudei, probabil revoluţionari zeloţi, au fost masacraţi de Pilat în timp ce împlineau jertfa. În amintirea tuturor este încă vie o altă nenorocire: 18 muncitori care lucrau pentru templu au fost îngropaţi sub dărâmăturile unui turn. Mulţimea gândea astfel: dacă i-a pedepsit Dumnezeu, înseamnă că ei erau păcătoşi. Dar nu acesta este pentru Isus modul de a interpreta evenimentele. Aceşti oameni – precizează el – nu erau mai răi decât alţii. Judecata lui Dumnezeu nu este numai pentru unii, dar pentru toţi; nu este pentru alţii, ci pentru noi înşine.

Parabola smochinului neroditor, deşi scurtă, este bogată în teme. Este tema sterilităţii Israelului şi al încăpăţânării în păcat. Şi – în contrapoziţie – este tema răbdării lui Dumnezeu şi a milostivirii sale. Şi mai este o a treia temă, care ar părea să-o contrazică pe cea de mai înainte: urgenţa. Dar este o urgenţă care trebuie înţeleasă corect. Constatarea că timpul se prelungeşte îi poartă pe mulţi la gândul că judecata lui Dumnezeu nu ar exista. În realitate – afirmă Luca – acest timp care se prelungeşte este un semn de milostivire, nu de absenţă a judecăţii. Timpul se prelungeşte ca să ne permită să profităm de el şi nu ca să justificăm amânarea sau indiferenţa. Oricum, răbdarea lui Dumnezeu are o limită. Acest timp care se prelungeşte este un timp decisiv şi cere, pe toată durata sa, angajare şi veghere.

Luca ne vorbeşte aşadar despre necesitatea convertirii, despre urgenţa sa, despre  judecata iminentă a lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă a ne converti? Verbul privilegiat din Biblia ebraică folosit pentru convertire este a schimba strada, a se întoarce înapoi. Noul Testament a voit să fie mai precis: foloseşte un verb (epistrefein) pentru a arăta schimbarea exterioară, schimbarea în comportament şi alt verb (metanoein) pentru a arăta schimbarea interioară, schimbarea mentalităţii. Termenul pe care îl foloseşte Luca în textul evanghelic este „metanoia”: el insistă deci pe schimbarea interioară, pe modul nou şi diferit de a evalua realitatea. (don Bruno Maggoni; trad. pr. Isidor Chinez).

 

Maica îndurarilor (de Marius Ciprian Pop)

 

Refren:

Primește-ne, Măicută,
Din nou la sânul tău
Și pentru noi te roagă
Lui Cristos Dumnezeu!

Împărăteasă cerească,
Stăpână dumnezeiască.

Măicuta lui Dumnezeu
Și a noastr-a tuturor.

Marie, Maică miloasă
Ne-am lăsat a noastra casa.

Și-am venit, Maică, venit
La locul tău mult iubit.

O, Marie, o, Marie,
Multe ți-am mai spune ție

Cei bolnavi vin cu credință,
Încarcați de suferintă.

Vin vărsând lacrimi amare
Să primească vindecare.



1 martie - E primăvară, iarăşi primăvară

 

 

O primăvară frumoasa tuturor!

 

 

 

E primăvară, iarăşi primăvară

Muzica: Tudor Gheorghe

Versurile: Virgil Carianopol

Din somnul lor, de noapte-ntunecosă

De unde-au stat, departe de frumos

Se reîntorc livezile acasă

În rochii înflorate pana jos.

E primăvară, iarăşi primăvară

Pe fiecare margini de făgaş

Îşi scot strămoşii degetele-afară

De ghiocei, de crini, de toporaşi.

Se simte iarăşi morosul câmpiii,

Din nou aruncă soarele pojarul

La cântecul înalt al ciocârliii,

Ies roadele cu capetele-afară.

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii,

În codrii cucii iar au năvălit,

Se bat cu cântul, păsăsrile-n săbii

Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

Lacrimi mari îmi curg pe faţă

 

 



Lacrimi mari îmi curg pe faţă,
Şi îmi pare rău;
Supărat-am în viaţă
Rău pe Dumnezeu.

Refren:

Ţie, Maică-ți cer,
Nu lăsa să pier;
Du-mă sus la Fiul tău,
Şi la Dumnezeu.
Cere-i lui Isus iertare,
Şi lui Dumnezeu,
Pentru că l-ai dat uitării
Şi îţi pare rău.

Nu-ţi întoarce sfânta faţă,
Celui ce-a greşit;
I-ai dat dreptul la viaţă,
Fă-l şi fericit.

Dacă drumul vieţii mele
Va fi foarte greu,
Să-mi întinzi în zile grele,
Maică, braţul tău.

Când în clipele din urmă
Domnul ne-a chema,
Rogu-te durerea-mi curmă,
Tu, Măicuţa mea.

Şi mă du, Maică cu tine,
Sus la Dumnezeu;
Milă-ți fie-atunci de mine
Că-s copilul tău.

Fiii lacrimilor tale (de Marcela Saftiuc)

Rece suflă vânt în albia secată,
Soarele-a ars grâul ce noi l-am scos din piatră.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine ploaie mare și focul o să-l stingă,
Și cine-n suflet iarași odaia o s-aprindă?
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine noapte deasă și drumul ni-l ascunde
Ca singuri să pătrundem pădurea numai umblet.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine apa mare și podul ni-l dărâmă
Și mult prea larg e râul ca tu să-ntinzi o mână.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Versuri: Tatiana Stepa