III Postul Mare (C): Urgenţa convertirii

Fragmentul evangheliei din Luca (13,1-9) se împarte în două părţi: o chemare la convertire (13,1-5) şi parabola smochinului neroditor (13,6-9). Ambele părţi se întâlnesc pe tema convertirii.

Cuvântul „a se converti” este repetat de două ori în fragmentul evanghelic de astăzi. Avertismentul este dat în formă solemnă („Eu vă spun…”) şi drept condiţie necesară pentru a scăpa de judecata lui Dumnezeu („dacă nu vă veţi converti cu toţi veţi pieri”). Luca nu este înainte de toate interesat de conţinutul convertirii (ce lucruri trebuie schimbate): preferă să ne conştientizeze că judecata lui Dumnezeu vine şi este generală.

În timp ce Isus vorbeşte, cineva îl pune la curent cu o veste şocantă: un grup de iudei, probabil revoluţionari zeloţi, au fost masacraţi de Pilat în timp ce împlineau jertfa. În amintirea tuturor este încă vie o altă nenorocire: 18 muncitori care lucrau pentru templu au fost îngropaţi sub dărâmăturile unui turn. Mulţimea gândea astfel: dacă i-a pedepsit Dumnezeu, înseamnă că ei erau păcătoşi. Dar nu acesta este pentru Isus modul de a interpreta evenimentele. Aceşti oameni – precizează el – nu erau mai răi decât alţii. Judecata lui Dumnezeu nu este numai pentru unii, dar pentru toţi; nu este pentru alţii, ci pentru noi înşine.

Parabola smochinului neroditor, deşi scurtă, este bogată în teme. Este tema sterilităţii Israelului şi al încăpăţânării în păcat. Şi – în contrapoziţie – este tema răbdării lui Dumnezeu şi a milostivirii sale. Şi mai este o a treia temă, care ar părea să-o contrazică pe cea de mai înainte: urgenţa. Dar este o urgenţă care trebuie înţeleasă corect. Constatarea că timpul se prelungeşte îi poartă pe mulţi la gândul că judecata lui Dumnezeu nu ar exista. În realitate – afirmă Luca – acest timp care se prelungeşte este un semn de milostivire, nu de absenţă a judecăţii. Timpul se prelungeşte ca să ne permită să profităm de el şi nu ca să justificăm amânarea sau indiferenţa. Oricum, răbdarea lui Dumnezeu are o limită. Acest timp care se prelungeşte este un timp decisiv şi cere, pe toată durata sa, angajare şi veghere.

Luca ne vorbeşte aşadar despre necesitatea convertirii, despre urgenţa sa, despre  judecata iminentă a lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă a ne converti? Verbul privilegiat din Biblia ebraică folosit pentru convertire este a schimba strada, a se întoarce înapoi. Noul Testament a voit să fie mai precis: foloseşte un verb (epistrefein) pentru a arăta schimbarea exterioară, schimbarea în comportament şi alt verb (metanoein) pentru a arăta schimbarea interioară, schimbarea mentalităţii. Termenul pe care îl foloseşte Luca în textul evanghelic este „metanoia”: el insistă deci pe schimbarea interioară, pe modul nou şi diferit de a evalua realitatea. (don Bruno Maggoni; trad. pr. Isidor Chinez).