Cuvântul Domnului în lumina Duhului
pr. Isidor Chinez (26 februarie 2023)
Lecturi biblice: Geneză 2,7-9; 3,1-7; Romani 5,12-19 [forma prescurtată Romani 5,12.17-19]; Evanghelia Matei 4,1-11; lecturi biblice
Omilie
Drumul Postului Mare ce ne duce la Paști se realizează privindu-l pe Isus și călcându-i pe urme. În duminica de astăzi este o meditație asupra evenimentelor cruciale care îi au ca protagoniști pe Adam și pe Cristos. Ambii sunt confruntați cu ispita și ambii se trezesc singuri în fața unei sugestii puternice din partea diavolului. Adam – amintiți-vă în limba ebraică adam indică umanitatea întreagă și, prin urmare, bărbatul și femeia – este înfrânt de această tentație. Isus este victorios asupra răului: se încrede în Dumnezeu și în cuvântul său. Astfel, printr-un om a venit moartea, iar printr-un om nou – Cristos – a venit viața. Se poate înțelege logica lecturilor de astăzi. Prima lectură și evanghelia regăsim aceeași tipologie a unui om pus la încercare de o creatură extra-umană – diavolul care este un spirit. A doua lectură unește cei doi oameni [figuri tipologice] pentru a extrage detaliile unei istorii a mântuirii. Reflecția apostolului încearcă să valorifice cele două episoade, adică cele două evenimente din istoria umană: căderea și ridicarea, cu precizarea că harului nu se aseamănă cu căderea pentru că harul a venit de la Cristos, prisosește la infinit, având ca izvor pe omul-Dumnezeu.
În prima lectură (Gen 2,7-9; 3,1-7) ni se vorbește despre crearea primilor părinți și căderea lor în păcat. Strămoșii cedează ispitei de a fi asemenea lui Dumnezeu: „şarpele a zis către femeie: «Nicidecum nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»” (v. 4-5). Cu alte cuvinte, șarpele reușește să insufle în inima omului neliniște: „Da, este adevărat, Dumnezeu te-a creat, te-a modelat, ți-a suflat duh, ți-a făcut aceasta gradina în care ești fericit. Dar, ești sigur ca aceasta gradina este cu adevărat un loc de bucurie, de seninătate sau nu este o închisoare, locul în care Dumnezeu te-a «închis» spre a te împiedica să gândești, să devii conștient de adevărata ta măreție? Ești sigur că Dumnezeu este cu adevărat un Dumnezeu care te iubește și nu este în schimb un Dumnezeu gelos, care îi este frică de tine, vrea să te împiedice să te realizezi pe tine însuți? Un Dumnezeu care vrea să depinzi în întregime de el, nu din dragoste, ci pentru a te ține în sclavie, pentru a stăpâni!” După cuvintele Satanei, femeia a perceput că pomul este ceva bun de mâncat, plăcut ochiului și de dorit, de posedat cu orice preț. Femeia „a mâncat şi i-a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el” (v. 6). Imediat și-au dat seama că erau goi. Simt pentru prima dată că au devenit obiect al concupiscenței, al unei dorințe desordonate și exagerate. Este marea ispită a omului, ce se concretizează în a se plasa în centru, pretinzând ca totul – oamenii și lucrurile – se învârt în jurul lui. Dar nu este așa! A voi să „cunoști” ca Dumnezeu înseamnă a voi să fii egal cu Dumnezeu și să te bucuri de libertatea creatoare, de capacitatea de a putea transforma lucrurile și de a le da viață. Omul vrea să se bucure de toată libertatea. Însă este o absurditate! Este respins în pământul sterp și forțat să facă o călătorie lungă, interminabilă, pentru a se putea întoarce în paradisul pierdut. Rădăcina păcatului este neîncrederea în Dumnezeu, considerându-l dușmanul fericirii omului. E pretenția de a stabili fără Dumnezeu ce este bine și ce este rău. Este greșeală tragică! Omenirea suferă consecințele acestei istorii…
Plecând de la relatarea biblică a primului păcat, apostolul Paul în Scrisoarea către Romani (Rom 5,12-19) pune în contrast drumul lui Adam, reprezentant al umanității păcătoase, cu drumul lui Isus, Fiul ascultător de Tatăl: „după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi” (v. 19). Paul vorbește despre solidaritatea noastră cu Adam, omul păcătos, și despre solidaritatea cu Cristos. Consecințele neascultării sunt teribile, dar rodul supraabundent al ascultării lui Isus e salvarea oamenilor: „dacă moartea prin greşeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos” (v. 17). Domnul este salvatorul lui Paul. Credinţa în el îl eliberează de păcat. Dacă păcatul lui Adam a cauzat daune istoriei omenirii, beneficiile lui Cristos sunt mari: har, îndreptățire, viață, dreptate. E jertfa ispășitoare a Domnului: meritul lui Isus este de a fi redat „dreptatea” pierdută prin sacrificiul de pe cruce!
Evanghelistul Matei (Mt 4,1-11) îl prezintă pe Isus biruitor împotriva ispititorului. Cele trei tentații lovesc în relațiile fundamentale ale fiecărui om: Dumnezeu, ceilalți oameni și lucrurile. Nu sunt ispite de moment: parcurg viața Domnului până la cruce și viața fiecărui om. Apărarea pe care evanghelistul o pune este cuvântul lui Dumnezeu, interpretat în lumina Duhului Sfânt, cel care l-a condus pe Isus în viață și l-a înviat din morți. Sunt trei ispite descrise, cu trei exemplificări cu care Isus se va întâlni de multe ori în misiunea sa de Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat în slăbiciunea omenească. Dar practic există o singură ispită: de a nu asculta. Evanghelistul vorbește despre tentație în trei momente: a transforma pietrele în pâine, a se arunca jos de pe culmea templului, a se închina diavolului pentru a avea putere asupra tuturor împărățiilor lumii. E o relatare ce exprimă simbolic presiunea ce va fi exercitată asupra lui Isus pe tot parcursul slujirii sale: de a-l determina să conducă o mișcare împotriva romanilor. E ceea ce oamenii se așteptau de la Mesia: caută puterea economică și politică și ca un mijloc de a duce o viață mai bună. Domnul a învins sugestiile diavolului și s-a concentrat pe o mare acțiune de vindecare, ce a pornit din inimile oamenilor. Acesta este răspunsul dat ispititorului ce se poate strecura în inimă: „dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini”, „aruncă-te jos”, „mă vei adora!” Cuvântul lui Dumnezeu este plin de putere! Omul are nevoie de pâine pentru a nu muri de foame dar „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (v. 4). A doua ispită e aceea a manipulatorul Scripturii când citează, în felul său, Psalmul 91: „pentru că el va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de piatră” (v. 11-12), dar omite „ei te vor purta pe mâini”. Isus spune: „din nou este scris: «nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»” (v. 7). Este existența obișnuită a omului! Nu așteptăm minuni la fiecare pas! În a treia ispită, diavolul îi arată împărățiile lumii și promite să i le dăruiască, dacă renunță la condiția de Fiu al lui Dumnezeu. Este calea puterii, înțeleasă ca voință de dominare. Diavolul este sincer: „dacă te închini mie!” Fii autonom. Lasă-l pe Tatăl. Dacă iubirea lui Dumnezeu înseamnă să-ţi fie foame, să fii sărac şi luat în râs... mai bine supune-te mie! Îți dau putere, onoare, prestigiu! Mărturia lui Isus: „pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora!” (v. 10). Acesta este răspunsul ce va transforma profund și cu adevărat viața noastră dintr-un deșert la o grădină!
Diavolul
încearcă în toate felurile să ne împiedice să fim „fii” al lui Dumnezeu. Recunoașterea
ispititorului și depășirea este posibilă chiar ușoară pentru cei ce se lasă călăuziți
și învățați de cuvântul lui Dumnezeu, citit în lumina Duhului Sfânt în cadrul
comunității creștine. E ceea ce ne va deschide viețile la acțiunea Domnului!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu