Mântuirea adusă de Isus
pr. Isidor Chinez (22 ianuarie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni 1,10-13.17; Evanghelia Matei 4,12-23; lecturi biblice
Omilie
În această duminică apare pentru prima dată „împărăția lui Dumnezeu” anunțată de Isus. Ce e „împărăția cerurilor”? Termenul „împărăţia cerurilor" după sfântul Matei se datorează tendinţei din iudaism de a evita folosirea directă a „Numelui” lui Dumnezeu – Yahweh – care nu se pronunță de către evrei niciodată. Și Marcu şi Luca vorbesc despre „împărăţia lui Dumnezeu”. E un tărâm spiritual în care Dumnezeu va domni ca „rege”. Este întrebuințată pentru prima dată de Isus. E tema centrală a predicării Domnului. Proclamarea se profilează spre semnificaţia mântuitoare a împărăţiei: e veste bună care este deja prezentă și se manifestată în persoana lui Cristos şi a operei sale. E mântuirea adusă de Isus!
În prima lectură (Is 8,23b-9,3) este oracolul minunat din profetul Isaia din cartea lui „Emanuel” care vesteşte naşterea unui copil de viţă regală, regele Mesia: „pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Is 9,5). E purtătorul păcii, al bucuriei şi al prosperităţii, în opoziţie cu înunericul ocupării duşmane. A fost pronunţat la puţin timp după ce Tişlat-Pileser al III-lea a ocupat, în 732 î.C., regiunile de nord ale Palestinei. Asirienii invadareră teritoriul [la sfârșitul secolului al VIII-lea î.C.]. Regele Ninivei [ultima capitală a imperiului asirian; a fost distrusă de babilonieni și mezi (612 î.C.)] îl pusese pe regele lui Iuda, Ahaz (735-716 î.C.), să plătească scump chemarea de ajutor [e neîncredere lui Ahaz în Dumnezeu]. Aceste regiuni care, după o perioadă de asuprire, vor fi acoperite de glorie, adică cele trei provincii din Israel anexate imperiului asirian: Meghido (în care era și Galileea), Galaad (Transiordania) şi Dor (coasta palestiniană).
Profetul leagă strâns umilirea celor umbra morții de „o lumină mare”: „după cum odinioară, Domnul a adus ocară peste ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, tot aşa, în cele din urmă, va aduce glorie pe drumul mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor” (v. 23). Apare o mare lumină: e simbolul bucuriei. E populația din Galileea, umilită de dominația străină. E izvor de pace și dreptate: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină. Ai înmulţit poporul lui, le-ai mărit bucuria” (v. 1-2). Asuprirea se va sfârşi, jugul greu nu va mai apăsa asupra poporului înrobit. Domnul aduce poporului său mântuirea, ce trece de la opresiunea întunericului la sărbătoarea luminii. Bucuria și fericirea inunda poporul lui Dumnezeu. Sunt anticipările bucuriei pe care o va aduce nașterea Mesiei. E lumina, simbolul mântuirii.
În a doua lectură luată din prima scrisoare către Corinteni (1Cor 1,10-13.17) pentru sfântul Paul creștinii trebuie să fie uniți în ciuda diferențelor culturale și sociale: „vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări” (v. 10). E expresia cea mai eficientă a puterii transformatoare a evangheliei în centrul căreia se află crucea lui Isus (cf. 1Cor 1,17). E clar că diversitățile sunt depășite întrucât pe primul loc este căutarea unei lumi mai bune anunțate de Isus și pentru care și-a dat viața. Dar Paul începe să-i mustre pe corinteni pentru atitudinile greșite pe care le-au luat: „mi s-a adus la cunoştinţă, de către cei din casa Cloei, că între voi sunt certuri. Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice: «Eu sunt al lui Paul», «Eu sunt al lui Apolo», «Eu sunt al lui Chefa», «Eu sunt al lui Cristos»” (v. 11-12). Prima situație cu care se confruntă Paul este cea a diviziunilor care au apărut în comunitate în numele unor predicatori care fusese în ea. Diviziunile sunt create atunci când, suntem legați de oameni, chiar dacă erau apostoli și nu de Isus Cristos care este în centru. Comunitatea din Corint este neliniștită încă de la început. Întemeiată de Paul, a întâlnit și alți misionari, pe Apolo sau pe Petru. Dacă Paul este un mare învățat, Apolo este un mare orator, iar Petru este cel mai calificat martor al lui Cristos. Creștinii sunt divizați... Nu se îmbogățesc unul pe altul. Nu Cristos era divizat! Slujirea apostolică trebuie să continue de-a lungul istoriei și pe lângă apostolii vor fi mereu noi lucrători în via Domnului până la sfârșitul lumii. Este necesar să renunțăm la această aroganță pentru a ne găsi uniți cu unicul Domn [Kyrios, în greacă].
În textul evanghelic (Mt 4,12-23), Matei vede împlinirea profeției lui Isaia tocmai în Galileea unde Isus a început să vestească venirea împărăției lui Dumnezeu într-o regiune periferică, locuită în mare parte din păgâini: „părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: «Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină»” (v. 13-16). Zabulon şi Neftali sunt seminţii formate din descendenţii fiilor lui Iacob, cei doisprezece: unul din fii Leeii [Zabulon] și unul din fii Bilhei, servitoarea Rahelei [Neftali] (cf. Gen 35,23-26), care se stabiliseră în minunata regiune din nord. În jurul anului 700 î.C., regiunile lui Zabulon și Neftali se aflau sub jugul imperiului asirian. Cu timpul, au pătruns multe popoare păgâne, astfel că Isaia o numește „Galileea păgânilor” (Is 8,23). Înainte de nașterea lui Isus, grecii au cucerit sub Alexandru Macedon (336-323 î.C.) toate ținuturile până în Egipt. Dar evrei s-au răsculat sub conducerea Macabeilor (începutul revoltei 168 î.C.) și-au redobândit temporal independența. După victoria Macabeilor (cf. 1Mac 5,14-23), începe să fie populată de evrei. Grecii au rămas la est de Marea Galileei. Sunt cetățile elene: se numește Decapolis (în românește, zece cetăți).
Tocmai aici – unde era atât de mare nevoie de „lumină”, unde oamenii erau consideraţi neciopliţi, înapoiaţi, needucaţi – a venit Isus, a trăit şi a slujit. Împărăția lui Dumnezeu constă într-o societate în care cad bariere și se practică dreptate care înseamnă fraternitate și împărtășire.
Și pentru a lămuri clar că vestea fericită a împărăției lui Dumnezeu nu a fost un simplu anunț teoretic, Isus cheamă imediat pe primii patru discipoli ce lasă totul ca să-l urmeze, pe Petru şi pe Andrei, fratele lui, și pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui. Pentru evanghelist Matei este important să vorbim despre aceasta întrucât arată dinamica împărăției în acțiune: acolo unde oamenii știu să-și depășească propriile interese și să se uneasc în vederea unui bine comun, acolo începe să se manifeste împărăția lui Dumnezeu. Rapiditatea cu care primii chemați îl urmează pe Isus, detașându-se de tot ceea ce posedau, arată că această împărăție trebuie să aibă întâietate asupra tuturor intereselor personale: „iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat” (v. 20).
În
Evanghelia după Matei misiunea lui Isus începe și se termină în Galileea (cf. Mt 28,16). Evanghelistul vede în aceasta
realizarea cuvinte profetice ale lui Isaia: lumina purtată de Mesia începe să
strălucească într-un pământ considerat impur, datorită prezenței păgânilor, dar
tocmai din acest motiv devine semnul care indică universalitatea mântuirii,
căci salvarea este pentru toți oamenii: „veniţi după mine şi vă voi face
pescari de oameni!” (v. 19). E „marea lumină” care vine în timpul Domnului cu
convertirea inimii: „convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (v. 17).
E predica lui Ioan Botezătorul (cf. Mt
3,2) și predica lui Isus. Verbul grec [metanoein]
indică întoarcerea la Dumnezeu, schimbarea mentalităţii şi a modului de a trăi
şi nu doar fapte de pocăinţă exterioare. E mântuirea adusă de Dumnezeu în Isus
Cristos!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu