Urmarea lui Isus în oboseala zilnică!
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 iunie 2022)
Lecturi biblice: Zaharia 12,10-11; 13,1; Galateni 3,26-29; Evanghelia Luca 9,18-24; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi stă mereu în jurul misterului crucii care unifică omenirea, acționând ca un nucleu universal de gravitație. Prima lectură conține oracolul profetului Zaharia, care vorbește despre cel pe care „l-au străpuns” (Zah 12,10); el este în centrul privirii tuturor. Evanghelia cheamă direct: „voi cine spuneţi că sunt eu?” „Mesia lui Dumnezeu!”, spune Petru. Atunci Isus spune: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie” (Lc 9,22). Este prima vestirea a patimii și învierii, după relatarea lui Luca. Și mai spune: „cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!” (Lc 9,23). Toți suntem chemați la urmarea Domnului. A doua lectură afirmă unirea umanității în jurul lui Isus cel răstignit: „Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Gal 3,27-28). Este tema urmării lui Cristos, în osteneala zilnică!
Profetul Zaharia (522-509 î.C.) (Zah 12,10-11; 13,1) – contemporan cu Aggeu (520 î.C.) – lucrează la Ierusalim pe timpul guvernatorului Zorobabel într-un moment greu al istoriei lui Israel, adică după exilul babilonian (587-538 î.C.). Face eforturi pentru reconstrucția templului distrus și face un apel la reînnoirea credinței. Se mișcă într-o atmosferă eshatologică, adică referitoare la soarta omului după moarte, la sfârșitul lumii și al universului. Profetul anunță că va fi o zi, în care oamenii, cuprinși de părere de rău în fața suferințelor celui Drept, se vor converti: „vor privi la mine, pe care l-au străpuns îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar” (v. 10). Pentru un lung timp locuitorii din Ierusalim au rămas înrăiți în păcatul lor, insensibili la chemarea profetului. Dar Domnul va dezlega duritatea inimii. Tulburați profund înaintea privirilor celui Drept, urmăriți de păcatele lor, vor implora duhul mângâierii și al iertării: „voi revărsa asupra casei lui David şi asupra locuitorilor Ierusalimului un duh de îndurare şi de implorare” (v. 10). Imaginea celui „pe care l-au străpuns” este determinată de apropierea evanghelică a lui Isus care anunță discipolii de propria suferință și moarte. Din unghiul acesta, capătă o puternică colorare cristologică care apare explicit în evanghelia lui Ioan a patimilor: „în altă parte Scriptura mai spune: vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37)]. Este persoana lui Isus cel răstignit: este Mesia. De aici o altă consecință importantă: revărsarea harului și a mângâierii pentru lume este indisolubilă legată de această străpungere. După expresie unică în Noul Testament, Ioan reuneşte două simboluri: „apa vie” (In 7,38-39; cf. Zah 13,1; 12,10), simbolizând Duhul lui Dumnezeu, şi „sângele” (In 6,51-56), simbolul jertfirii totale de sine. Totuși, leagă revărsarea Duhului cu clipa morții lui Cristos: „Isus a spus: «S-a împlinit!» Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul” (In 19,30). Fragmentul din Evanghelia după Luca, prevăzut liturgiei de astăzi, prezintă moartea pe cruce într-o perspectivă iminentă. Pelerinajul grupului apostolic la Ierusalim este pe cale să înceapă. Pentru Isus va fi ultimul. Pentru ca discipolii să nu fie luați prin surprindere de ceasul întunericului, Domnul îi pregătește pentru evenimentele dureroase din ultimul său Paște pământesc. Omul durerilor este Cristos: batjocorit, înjosit, dat la moarte pentru păcatele noastre. Punem o privire de emoție profundă, de penitență și iubire asupra acestui crucifix?...
În lectura a doua (Gal 3,26-29), Paul le explică Galatenilor sensul Legii. Apostolul evaluează experiența lui Abraham din perspectiva credinței. Legea a jucat un rol important în această creștere: era ca un pedagog. Legea a servit să-i educe și să-i facă să crească în relația cu Domnul. Acum, datorită jertfei lui Cristos putem adera la Dumnezeu datorită credinței: „toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus” (v. 26). Este trecerea la maturitate prin credința în Isus. Istoria umanității este imaginată tocmai ca o creștere. Cu Cristos se ajunge la vârsta majoratului: devine adult și liber. Descoperindu-l pe Isus, în sfârșit omul se simte liber, pentru că nu mai este slujitor al legii, ci Fiul lui Dumnezeu: „Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (v. 27-28). Nu mai sunt dezbinări; nu mai există distincție etnică: evreu sau grec; nu mai există distincție socială: sclav sau liber; nu mai există distincție de gen: bărbat sau femeie; nu mai există drepturi sau privilegii: superioritatea unuia asupra celuilalt. E depășirea oricărei bariere care separă și distinge. Toți sunt „una” în Cristos Isus; cei uniți cu Cristos devin una cu el și au „drepturile” lui Cristos: doar pentru că este om. Nu contează dacă ești evreu, nu contează dacă ești liber sau sclav, dacă ești bogat sau sărac, dacă ești puternic sau slab. Cu Domnul, toate distincțiile noastre se prăbușesc: „v-aţi îmbrăcat în Cristos”. În botez, v-ați cufundați în Isus, v-ați îmbrăcat în Domnul, ați devenit una cu el, ați moștenit binecuvântarea lui Abraham, ați trecut de stadiul de blestem și ați devenit fii binecuvântați: „dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendenţa lui Abraham, moştenitori după promisiune” (v. 29).
Evanghelia după Luca (Lc 9,18-24) astăzi prezintă mărturisirea lui Petru, anunțul patimii lui Isus și invitația de a-i urma exemplul. Domnul este Mesia, dar nu ceea ce aveau oamenii în cap. El urmează calea trasată de Dumnezeu: este calea crucii. În comparație cu ceilalți evangheliști, Luca introduce câteva schimbări și accente caracteristice. Nu menționează locul conversației lui Isus cu ucenicii săi și leagă această discuție de rugăciunea Domnului: „pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: «Cine spun mulţimile că sunt eu?»” (v. 18). „Dar voi?” Răspunsul lui Petru: „Cristosul lui Dumnezeu!” (v. 20). Este mărturisirea de credință ieșită din gura apostolului. Isus le dezvăluie că trebuie să meargă pe calea suferinței: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie” (v. 22). Îi invită pe toți să-l imite, să-l urmeze pe aceeași cale: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!” (v. 23). Oricine vrea să fie cu el trebuie să-l urmeze pe această cale. Este o invitație foarte importantă, care nu se adresează doar aleșilor, adică oamenilor pregătiți pentru eroism. Toți creștinii sunt discipoli ai lui Cristos. Nu îi tratează ca pe niște mercenari, adică om angajat cu leafă, ci ca prieteni. Vrea ca ei să-l însoțească în drumul său și să ia parte la suferința sa. Situația sa trebuie să fie și a lor: să-și poarte crucea în fiecare zi. Isus nu vorbește despre martiriul, care poate să se întâmple o singură dată, ci despre suferințele pe care fiecare le întâmpină în osteneala zilnică. Trebuie să fie îndurate cu răbdare din iubire față de el!
În ciuda tuturor acestor neajunsuri, rugăciunea de astăzi ne încurajează: „Doamne, fă să fim întotdeauna cuprinși și de teamă, și de iubire față de numele tău sfânt, căci tu nu încetezi niciodată să-i ocrotești pe aceia pe care îi statornicești în fidelitatea iubirii tale” (colecta sau rugăciunea zilei).
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu