„Îmi veți fi martori” ai binecuvântării!
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (26 mai 2022)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Evrei 9,24-28; 10,19-23; Evanghelia Luca 24,46-53; lecturi biblice
Omilie
Sărbătoarea de astăzi este ultimul act al slujirii pământești a lui Isus: e Înălțarea Domnului. După învierea sa din morți, Cristos a continuat să-și învețe apostolii timp de patruzeci de ani zile, pregătindu-i pentru revărsarea Duhului, care avea să coincidă cu sărbătoarea Rusaliile evreiești, deoarece moartea pe cruce se întâmplase la Paștele ebraic. Relatarea înălțării lui Isus la cer este în Faptele Apostolilor și în Evanghelia lui Matei, Marcu și Luca, dar nu a lui Ioan. Alegerea lecturilor este determinată de solemnitatea celebrării. Astfel, avem ca primă lectură relatarea înălțării după Faptele Apostolilor și după Evanghelia lui Luca. A doua lectură reprezintă o reflecție teologică asupra acestui eveniment, care închide slujirea pământească lui Isus și marchează începutul slujirii cerești. „Îmi veți fi martori!” Aceasta este tema zilei.
Ne aflăm chiar la începutul Faptelor Apostolilor, în prima lectură (Fap 1,1-11). Luca relatează două fragmente despre înălțare: una la încheierea Evangheliei (Lc 24,44-53) și cealaltă ca o introducere în cartea Faptele Apostolilor (Fap 1,1-11). Prima are un cadru liturgic prezintă înălțarea ca un „moment” al Misterul Pascal. A doua descrie înălțarea într-un mod „fizic”, cosmic; de aceea trebuie interpretată într-un mod simbolic. Învierea lui Isus este premisa unei vieți noi care începe cu misiunea Biserici și se prelungește în timpul omenirii prin prezența lui Cristos înviat. Se adresată unui anume Teofil [în greacă, „iubitor de Dumnezeu”] în Evanghelie (Lc 1,3) și în Faptele Apostolilor (Fap 1,1), dar se îndreaptă în realitate spre noi, creștinii. Vorbește despre patruzeci de zile în care Cel Înviat se lasă întâmpinat și îi instruiește apostoli vorbindu-le despre împărăția lui Dumnezeu. Simbolismul este numărul „patruzeci” și înseamnă că ne aflăm în fața unei perioade deosebite, unice. Gândiți-vă la Moise de pe Muntele Sinai (Ex 24,18; 34,28) și la Isus în deșert căci s-a pregătit patruzeci de zile pentru misiunea sa, după botezul lui Ioan. Tot așa, s-a pregătit pentru misiunea Bisericii. „După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu” (v. 3). Domnului „le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui […]. Voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt, nu după multe zile” (v. 4-5). „Îmi veţi fi martori […] până la marginile pământului” (v. 8). Sunt cuvintele lui Isus! Faptele Apostolilor urmează exact acest plan. La sfârșitul acestei perioade îi conduce pe Muntele Măslinilor și acolo, sub ochii lor, s-a înălțat și un nor îl fură din ochii lor. Doi bărbați în haine albe – este clar că sunt doi îngeri – îi readuc la realitate: „acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer” (v. 11). De aceea spunem la Euharistie: „aşteptând speranţa fericită şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos”. Trebuie să dăm atenție limbajului figurativ [parcă ar fi un ascensor!]. Liturgia nu este de natură documentară, ci „evocativă”, suscitând adeziune, admirație și uimire. E un limbaj cultural semitic care simbolizează divinul: Dumnezeu stă „în sus” și omul „în jos”… În lumina Duhului Sfânt, să ne sforțăm ca să facem viața noastră și a altora să fie conformă cu exigențele Evangheliei: „îmi veţi fi martori!”
În a doua lectură (Evr 9,24-28; 10,19-23), un preot evreu convertit la creștinism se adresează creștinilor din iudaism și îi ajută să înțeleagă că acum Isus Cristos [Mesia] este marele preot și veșnic care a depășit preoția levitică. Fragmentul de astăzi îl descrie pe Cristos care realizează sărbătoarea Yòm Kippùr – „Ziua Ispășirii”, așa cum este prescrisă de cartea Leviticului (cf. Lev 16,11-16) și cu respectul ritualului. Isus intră în Sfânta Sfintelor ca mare preot și acolo el face ispășire vărsând nu sângele animalelor, ci propriul său sânge. Intrând în adevăratul sanctuar – în cer – se oferă pe sine însuși spre iertarea păcatelor. E singura cale de a ajunge la Tatăl – a ne elibera de păcat: „acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui” (v. 26). Făcând astfel, el ne-a deschis calea pentru a ne alătura lui Dumnezeu. Isus intervine în avantajul nostru: „Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om […] ci chiar în cer, ca să se arate acum înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră” (v. 24). Nu mai este nevoie de vechile jertfe, căci a oferit viața sa odată pentru totdeauna, cu valoare infinită. A anulat păcatul într-o formă reală și nu simbolică. Cel Înviat, stă de-a dreapta Tatălui ca Domn cu puterea de a-și supune totul. Nu există nimic asupra căruia Cristos să nu aibă putere și nu există niciun păcat pe care Isus nu-l poate elibera. Acesta este motivul pentru care sărbătoarea de astăzi ne cheamă să privim „în sus” unde stă el, Cristos, la dreapta Tatălui. Pentru iubirea de oameni, el a învins moartea. Se celebrează liturgia iubirii care își găsește centrul și desăvârșirea în sacramentul Euharistiei – este prezența Domnului în pâine și vin.
În Evanghelia după Luca (Lc 24,46-53) există trei teme. Prima este înălțarea lui Isus la cer: „voi veţi fi martorii acestor lucruri” (v. 48). A doua este darul Duhului: „eu îl trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis” (v. 49). A treia este lauda pe care o ridică discipolii la întoarcerea la Ierusalim: „ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare şi stăteau tot timpul în templu binecuvântându-l pe Dumnezeu” (v. 52-53).
„Ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat!” (v. 50). Ultimul cuvânt este binecuvântarea. E sfârșitul relatării din Evanghelia după Luca. Seamănă cu o liturgie: Isus, mare preot, îi binecuvântează pe ai săi și îi trimite în lume. „Ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cer” (v. 50-51). Astfel se încheie Evanghelia lui Luca: a început cu Zaharia – este preot a Vechii Alianțe, e tatăl lui Ioan Botezătorul, care a primit vestirea mântuirii (cf. Lc 1,5-25). Ultima imagine pe care discipolii au păstrat-o despre învățătorul lor este aceea a binecuvântării. Acum înțelegem de ce au putut să se întoarcă la Ierusalim „cu mare bucurie”. Reprezentarea vizuală care există în ochii celor care au trăit cu el timp de trei ani este binecuvântarea: „i-a binecuvântat […], și a fost ridicat la cer”. Acea binecuvântare este ultimul testament care nu se termină niciodată: rămâne între cer și pământ, se întinde ca un nor peste întreaga istorie, coboară peste bolile și deziluziile omului căzut, asupra victimei, pentru a ne arăta că viața este mai puternică decât rănile și păcatul. Pentru discipol este acesta: ești binecuvântat! Este mult bine în fiecare om. Aceasta trebuie să anunți! Și tocmai cu această binecuvântare își deschide și închide Evanghelia, care izvorăște din acea rezervă de bucurie care dă naștere imnului Magnificat [„Preamărește suflete al meu pe Domnul”], care îi face pe apostoli să se întoarcă la Ierusalim „cu mare bucurie”. Dumnezeu binecuvântează, nu judecată, nu condamnă, ci are un cuvânt frumos despre lume, un cuvânt de stima, aproape de recunoștință. Domnul mă binecuvântează!...
Înălțarea lui Isus la cer este o scenă simbolică care nu sugerează o evadarea din această lume, ci nevoia de a merge cu Dumnezeu cum a făcut Domnul! „Îmi veți fi martori” ai binecuvântării!…
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu