Domnul le dă un exemplu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (14 aprilie 2022)
Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice
Omilie
Cele trei lecturi propuse la liturgie ne transmit mesajul central al acestei zile care pleacă de la experiența primului Paște cel al eliberării, pentru a ajunge la ultima cină trăită de Isus împreună cu apostolii, le încredințează un exemplu – „v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (In 13,15) – până când apostolul Paul, în a doua lectură, ne asigură că ultima cină a lui Isus vine transmisă de apostolii Bisericii din toate timpurile, până în zilele noastre: „Faceți aceasta în amintirea mea!” (1Cor 11,24).
Prima lectură (Ex 12,1-8.11-14) prezintă cina pascală ebraică. Acest text conține atât elementele acelei nopți unice care este noaptea ieșirii din Egipt, cât și elemente rituale ce va urma în viitor precum și ultima cina din Noul Testament. În noaptea de Paște este momentul în care are loc aprecierea lucrurilor la justa lor valoare. În primul rând iese în evidență cine este cu adevărat Dumnezeu și cine este mincinos. Lovind egiptenii în întâii născuți, Dumnezeu spune: „voi face judecată împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului; eu sunt Domnul!” (v. 12). În al doilea rând, se face o distincție clară între israeliți și egipteni. Semnul discriminării este sângele mielului jertfit, așezat pe stâlpii casei: „Sângele vă va fi semn pe casele în care veţi fi voi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi. Nu va fi între voi nicio rană nimicitoare atunci când voi lovi ţara Egiptului” (v. 13). Putem spune că noaptea Paștelui este nașterea unui popor evreu salvat de la moarte. „Această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre” (v. 14). Termenul grecesc anamnesis [memorie] sau zikkaron, în ebraică. Cina pascală ebraică nu este o pură amintire psihologică ci un eveniment pe care Dumnezeu îl săvărșește cu poporul său pentru a-l salva!
În doua lectură (1Cor 11,23-26) apostolul Paul îi mustră aspru pe credincioșii săi din Corint pentru că atunci când s-au adunat la Cina Domnului, fiecare își mânca mâncarea proprie fără ca cina să fie o adevărată experiență de împărtășire. Așa că unii au plecat acasă sătui și beți, în timp ce alții s-au întors flămânzi. Pe vremea lui Paul, Euharistia era încă celebrată la sfârșitul unei mese adevărate, așa că este evident că aceste excese puteau avea loc. Paul scrie una dintre cele mai vechi mărturii ale Cinei Domnului, poate chiar cea mai veche, între anul 50 sau 51. Apostolul îi readuce pe corinteni la celebrarea corectă a Cinei, amintindu-și ceea ce le transmisese de la începutul predicării sale. Mărturia Cinei este foarte veche. Precizarea cronologică este foarte importantă: în noaptea în care a fost trădat. Nu se referă la evenimente mitice, dar la un eveniment databil: „Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi»” (v. 23-24). Adică moartea lui Isus are valoare mântuitoare, ispășire pentru credincioșii care se celebrează în Euharistia. „După cină, a luat potirul, spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!»” (v. 25). Este termenul grecesc anamnesis care înseamnă memorie sau amintire sau zikkaron, în ebraică.Este actualizare reală și nu psihologică. Este forma sacramentală. Comunitatea creștină participă efectiv la evenimentul mântuitor al morții lui Isus: se angajează, dă putere împărtășirii.
Evanghelia după Ioan (In 13,1-15) relatează un fapt ne memorizat de sinoptici, adică de Matei, Marcu și Luca. Sfântul Ioan introduce scena neobișnuită a lui Isus spălând picioarele discipolilor. „În timpul cinei […] s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (v. 4-5). S-a întâmplat în timpul cinei „înainte de Paște”, „ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (v. 1). Aici se pune accentul asupra iubirii infinite a lui Dumnezeu și asupra dragostei mereu legată de Euharistie, și asupra ministerului apostolilor, care trebuie să se considere slujitori umili ai tuturor. Gestul de umilință făcut de Isus – gest care era permis sclavilor – a fost umilitor. Îi iubește fără măsură: „după ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: «Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi ‚Învăţătorul’ şi ‚Domnul’ şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora»” (v. 12-15).
Ce vor trebui să facă discipolii? Evident că nu este vorba despre reproducerea acțiunii de spălare a picioarelor, ci de disponibilitatea de slujire, fără rezerve, liber de voința de putere. În ce constă „spălarea picioarelor” unii altora? Ce înseamnă aceasta în practică? A spăla picioarele înseamnă a învăța umilința. Isus ne invită să imităm umilința, să ne încredințăm ei, să ne lăsăm „contagiați” de ea. A spăla picioarele înseamnă a ne ierta reciproc, neobosit, unii altora, a începe mereu din nou împreună, chiar dacă poate părea nefolositor sau zadarnic. Înseamnă a ne limpezi suportându-ne unii pe alții, acceptându-ne. A avea grijă de frații înseamnă a te modela după chipul lui Isus. Să-i dăm puterea sfințitoare cuvântului lui Dumnezeu introducându-ne în sacramentul iubirii divine: este caritatea Bisericii!
O „poruncă nouă” după Evanghelia lui Ioan: „vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13,34). Le încredințează un exemplu: „v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (v. 15). Este: faceți aceasta în „amintirea” mea [în „memoria” mea], pe care o găsim la Matei, Marcu și Luca. Ambele „memorii” [anamnesis, în greacă sau zikkaron, în ebraică], „fac” o comuniune de viață cu Isus: este Euharistia sau Sfânta Împărtășanie! Este iubirea lui Dumnezeu în noi!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu