Reflecții asupra pătimirii Domnului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 aprilie 2022)
Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (Lc 23,1-49) [forma scurtă]; lecturi biblice
Omilie
Astăzi suntem în Duminica Floriilor; liturgia ne amintește intrarea lui Isus în Ierusalim și oferă reflecția asupra pătimirii Domnului. Începem cea mai importantă săptămână a anului: totul este îndreptat spre „Săptămâna Sfântă”. Odată cu Duminica Floriilor începe „Săptămâna Mare”, numită de Părinții Bisericii Săptămâna prin excelență. Punctul central al acestei săptămâni va fi „noaptea de priveghere” a Învierii Domnului pe care o vom trăi sâmbăta viitoare.
Prima lectură (Is 50,4-7) este al treilea cântec al Slujitorului Domnului. Se subliniază curajul și determinarea acestui personaj care înfruntă suferințele pentru a actualiza proiectul de renaștere a poporului Israel la sfârșitul exilului babilonic. Se simte chemat de Dumnezeu pentru această misiune și intenționează să o ducă la îndeplinire. În fața scandalului suferinței, mai ales al nedreptății, tentația este să se întoarcă în altă parte, să încerce să evite. Slujitorul Domnului, în schimb, nu se sustrage: „Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 6). Profetul vorbește despre un Slujitor – Slujitorul Domnului – care nu caută să scape din fața insultelor, știind că nu va fi dezamăgit: „Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut faţa ca de cremene şi ştiu că nu voi fi făcut de ruşine” (v. 7). Imaginea Slujitorului Domnului defăimat și bătut trezește un mare sens de putere: originea acestei forțe este Dumnezeu, în fața căruia adevărata mizerie se dovedește a fi aceea a călăilor.
În a doua lectură (Fil 2,6-11), întâlnim un imn cristologic care probabil nu l-a scris Paul, dar care a fost deja scris înainte fiind folosit în prima liturgie creștină. Probabil că apostolul citează amintindu-le creștinilor ce au cântat în liturgie. Este „slujitorul ascultător” și suferind, adică este Cristos, sigur că Dumnezeu nu-l va părăsi și de aceea „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (v. 7-8). Subliniază modul în care Isus a refuzat orice privilegiu și s-a făcut solidar cu umanitatea acceptând moartea cea mai brutală și mai crudă. Cristos care a primit umilința s-a ridicat deasupra oricărei alte puteri: este a unui Dumnezeu care moare pe cruce și atrage mântuirea noastră. Sfântul Paul scrie Filipenilor: Dumnezeu Tatăl pentru această ascultare, l-a glorificat și l-a făcut „Domn [Kyrios, în greacă]: „Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (v. 9-11). Tocmai în această umilire s-a manifestat cea mai sublimă glorie care i-a fost recunoscută de Dumnezeu și de toate creaturile.
Evanghelia de astăzi (Lc 23,1-49 – în forma prescurtată) ne prezintă un fapt crucial pentru credința noastră: patima și moartea lui Isus. Un contrast străbate întregul fragment: pe de o parte evenimentele lumii din jurul Domnului – o lume în care răul pare să prevaleze întotdeauna și în mod inevitabil – pe de altă parte capacitatea lui Cristos de a continua să se adreseze celui apropriat cuvinte pline de milostivire.
În relatarea ultimelor momente ale vieții pământești a lui Isus, Luca încearcă să dea un răspuns scandalului morții violente a lui Mesia, arătând că a fost cauzată de Satana care și-a desăvârșit ispita luând în stăpânire pe Iuda și ispitindu-i pe Simon Petru și pe ceilalți ucenici. Apoi sunt membrii Sinedriului, care își doresc moartea cu orice preț și râd de el când este pe cruce, Ponțiu Pilat care ar vrea să-l elibereze dar cedează presiunii arhiereilor și poporului, Irod care își bate joc de el, soldații care-l batjocoresc și îl răstignesc, unul dintre cei doi criminali răstigniți lângă el care îl jignește. Toate forțele răului, atât politice, cât și cele religioase, și-au unit împotriva lui pentru a-l elimina pe profetul incomod care dezvăluie milostivirea infinită a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.
Este începutul unei iertări care îi privește în primul rând pe cei care se mișcă în jurul lui Isus: cei care l-au răstignit, unul dintre criminalii răstignit împreună cu el, femeile care își bat pieptul și tot poporul evreu care asista la moartea lui. Toate detaliile evidențiază modul în care poporul nu l-a abandonat pe Domnul, ci i-a stat aproape, separându-se de conducătorii săi. Deși nu exclude vinovăția evreilor, Luca face o distincție importantă, care pune în lumină sentimentul de deschidere și înțelegere față de poporul evreu. Chiar și Pilat, în ciuda faptului că l-a condamnat, nu i-a fost ostil și a recunoscut nevinovăția.
Sfântul Luca nu își amintește de părăsirea discipolilor, chiar dacă în îndemnurile adresate lor de Isus la sfârșitul cinei era prevăzută dezertarea lor dar urmată de convertire. Privirea lui Isus este cea care îl face pe Petru să plângă. Luca prezintă un simbol în urmarea lui Cristos cel suferind: prezintă personajele care trec pe calea lui Isus și decid să-l urmeze până la cruce. Au înțeles că drumul de întoarcere acasă trece pe acolo. Primul este Simon din Cirene: nu a ales crucea, dar așa s-a întâmplat. În acel moment, sub cruce, este greu de înțeles sensul. Simon își va da seama că suferința lui nu a fost inutilă, ci a permis lui Isus să salveze lumea! Este mulțimea care îl urmează bătându-se în piept. Este hoțul bun care intră în rai cu Isus: crucea a meritat-o, dar nu înseamnă că nu poate fi iertat. A înțeles că casa sa nu poate fi decât unde este Isus: în paradis. Centurionul – un păgân – unul care până atunci a rămas departe, dar acum îl vede pe Domnul și își dă imediat seama ce vrea: „centurionul, văzând ceea ce s-a întâmplat, l-a glorificat pe Dumnezeu, zicând: «Cu adevărat, omul acesta era drept»” (v. 47). Sunt cunoștințele lui și femeile care-l urmaseră din Galileea. Este Iosif din Arimateea – un discipol care are grijă de trupul lui Isus, care nu a devenit complice al răului. Este un om curajos, omul care nu se teme să se compromită, știind că este un risc. Luca arătă că este singura cale deschisă discipolului, chiar și în urma trădării, este aceea de a intra în împărăția lui Dumnezeu anunțată de Domnul.
Cristos răstignit este persoana înaintea căruia nu se face alt gest decât să îngenunchezi cerând iertare, mulțumind pentru tot ce a făcut pentru noi în misterul durerii și a gloriei sale.
Relatarea patimilor ne invită să recunoaștem unde ne aflăm pentru a decide ce pași trebuie să facem!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu