De la sclavie la slujire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (1 aprilie 2021)
Lecturi: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice
Omilie
Triduum-ul pascal este culmea anului liturgic: începe cu joi seara, vineri, sâmbătă, până la sfârșitul Duminicii Învierii. Astăzi, Isus cu apostolii, celebrează Paștele ebraic. Cunoaște bine trădarea lui Iuda și demască credința slabă a lui Petru și a ceilalți apostoli. Decide să se lase în dar în Euharistie, spălându-le picioarele.
Este joi seara. Când începe să se întunece, comunitatea creștină se reunește pentru a comemora instituirea Euharistiei. Fiecare Liturghie face actual jertfa de pe Calvar; aceea din Joia Sfântă o face cu o evidență extraordinară. Uniți în jurul mesei euharistice, așa cum apostolii se aflau în jurul mesei din Cenacol, participăm la același mister cu aceeași credință și recunoștință. Ne împărtășim din sacramentul „frângerii pâinii”. Isus ni se oferă ca hrană și ne invită să trecem de la sclavie la slujire.
În prima lectură (Ex 21,1-8.11-14) este prezentată cină pascală ebraică. Este noaptea eliberării din sclavie; este primul Paște cu sacrificarea și consumarea mielului din sângele căruia sunt salvate familiile evreilor. În fiecare an se sărbătorește eliberarea din Egipt cu un ospăț sacru: cina pascală. Poporul este pregătit pentru ieșirea din Egipt. Are nevoie de un miel pentru fiecare familie cu al cărui sânge vărsat se ungeau amândoi uşorii casei şi pragul de sus în care se mânca mielul. Sângele va salva de ultima plagă a Egiptului: nimicirea sau exterminarea primilor născuți. În cartea Exodului citim prescripția – „ordinea”, „rânduiala” [în ebraică, seder] – destul de meticuloasă a ritualul cinei ebraice de Paști. Textul orientează spre liturgia euharistică: este „Mielul lui Dumnezeu”, adevărata hrană a cinei. Înainte de toate notăm alegerea victimei: un miel fără meteahnă. Este imaginea lui Isus, mielul imaculat; în al doilea rând, caracterul de ospăț pascal: o masă comunitară familială. Exact cum este celebrarea euharistică. Cina pascală ebraică era o masă comemorativă a tuturor intervențiilor lui Dumnezeu în favoarea poporului. Și Euharistia este ospățul comemorativ al iubirii lui Isus care face actuală jertfa crucii.
În a doua lectură (1Cor 11,23-26) este Cina Domnului. Locuitorii din Corint, în celebrările lor euharistice, au introdus exagerări la mânare: „când vă adunaţi la un loc, n-o faceţi ca să mâncaţi Cina Domnului, căci fiecare se grăbeşte să-şi ia propria mâncare ca s-o consume şi unul rămâne flămând, pe când altul se îmbată (1Cor 11,20-21). Pentru a remedia, sfântul Paul repetă relatarea ultimei cine. Istoria instituirii Euharistiei este cea mai veche pe care o avem. Paul nu era unul dintre cei doisprezece și nu a asistat la ultima cină. Totuși ne asigură a fost informat de însuși Domnul Cristos. Relatarea ne arată gradul cel mai înalt al Euharistiei: reînnoiește moartea lui Isus și face actual misterul pascal și beneficiile. „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (v. 24), adică ca „memorial” al meu, în sens biblic [anamnesis, în greacă, zikkaron, în ebraică]. „Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!» De asemenea, după cină, a luat potirul, spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!»” (v. 24-25). Este Cina Domnului! În limbaj biblic, cuvântul „trup” indică toată persoana lui Isus, existența sa, după cum termenul „sânge” indică moartea sa. Stă la originea practicii euharistiei în Biserică. Este actualizarea reală în formă simbolică sacramentală. În ajunul pătimirii, Isus oferă Tatălui trupul și sângele său, sub specia pâinii și a vinului, dându-le ca hrană apostolilor și poruncindu-le să facă aceasta ca „memorial”. Comunitatea creștină participă în mod eficient la evenimentul salvator al morții Domnului și angajează participarea responsabilă, în sens concret, la masa comună, cu tuturor frații și surorile noastre, în special, cu cei nevoiași.
În Evanghelia de astăzi, sfântul Ioan (In 13,1-15) ne spune că Isus – pentru a manifesta apostolilor săi iubirea cu care îi iubește și îi face să înțeleagă cu care dragoste trebuie să se „hrănească” – înfăptuiește un gest simbolic: Domnul „s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (v. 4-5). Isus, spune Ioan, i-a iubit până la sfârșit: murind pentru ei a realizat perfecțiunea iubirii. El însuși va spune că nu este posibil să se facă mai mult. Adevărata iubire trebuie să fie tradusă în fapte concrete. Iată pentru ce Cristos nu ezită să îngenuncheze înaintea discipolilor spre a le spăla picioarele ca un simplu sclav sau servitor. Evanghelistul vrea să scoată în evidenţă totala dăruire a iubirii din partea lui Isus: „i-a iubit până la sfârşit” (v. 1). Isus a voit ca să nu fie nici un dubiu în privința Euharistiei, deja relatată în celelalte evanghelii şi în tradiţia orală (vezi lectura a doua). Sfântul Ioan dă semnificaţie spălării picioarelor: a trecut cu vederea relatarea „pâinii frânte” de la ultima cină, păstrând numai spălarea picioarelor.
„După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: «Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi ’Învățătorul’ şi ’Domnul’ şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora»” (v. 12-14). Isus a făcut acest gest nu înainte de masă, ci în timpul mesei. Domnul vrea să învățăm să trecem de la robia unui sclav la slujire. Spălarea picioarelor, practicat în mod obișnuit în lumea Orientului Mijlociu, era împlinit de sclav. Și, iată că „Domnul şi Învăţătorul” se apleacă în genunchi în fața discipolilor să spele picioarele: este o iubire mare. E manifestarea unei profunde umiliri! Domnul ne cere și nouă să trecem de la sclavie la slujire!
Cerem harul de a înțelege această iubire a lui Isus ce ne face fiii ai aceluiași Tată, frați. Ne punem în slujirea celorlalți, cu umilință și dezinteres, după exemplu lui Domnului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu