În acest om răstignit este Fiul lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 martie 2021)
Lecturi: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Marcu (15,1-47) (forma scurtă); lecturi biblice
Omilie
Astăzi intrăm în Săptămâna Sfântă. Celebrăm Duminica Floriilor și medităm la pătimirea lui Isus: este oferirea de el însuși pe stâlpul crucii. Acolo el a trăit pe deplin „ceasul” chinurilor sale. Toate lecturile de astăzi au un singur scop de a participa la sentimentele lui Cristos în pătimirea sa: pe de o parte la suferința și abandonare umană, pe de altă parte, la certitudinea triumfului său. Sperăm că reflecția aceasta să ne smulgă din indiferență și să ne scoată din lipsa sensibilității noastre, sperând să ne inspire dorința de a ne uni cu Domnul cel răstignit, acceptând cu curaj – care vine din iubire – toate încercările vieții.
Prima lectură (Is 50,4-7) se deschide cu al treilea „cântec al Slujitorului suferind”. În timpul deportării din Babilon, profetul descrie că „slujitorul Domnului” se confruntă cu durerea. Un om a lui Dumnezeu care în ciuda persecuțiilor și a torturilor, rămâne fidel misiunii primite. Profetul subliniază curajul și determinarea cu care vine actualizând proiectul de renaștere a poporului la sfârșitul exilului. „Slujitorul suferind” se simte chemat de Dumnezeu pentru această misiune și intenționează să o îndeplinească fără violentă: „Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 5-6). „Slujitorul” are „spatele lovit”, „obrajii pălmuiți” de „cei care îi smulgeau barba”. „Deschide urechile”, „ascultă” cuvântul, „lăsându-se instruit” de el; asta înseamnă a trăi cu încredere de neclintit: „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt” (v. 4). Frumoasă expresie: „o limbă de ucenic”. Aceasta trebuie să fie prima atenție a discipolului: să folosească limba doar pentru a spune ceea ce i s-a încredințat. Da, pentru că ucenicul nu trebuie și nu poate să spună nimic din ceea ce este al său. „El mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult” (v. 4). Chemarea este pentru a se adresa celui neajutorat [„celui frânt”] pentru a le spune lor cuvintele care le vindecă inima. Își pune încrederea în Dumnezeu: „Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor” (v. 7). Din toate încercările, face să iasă binele; din ură, pune în față iubirea – cea mai puternică; din persecuție, dă iertării putere; din moarte, face să răsară viața și învierea. Nu există aici chipul lui Cristos cu pătimirea lui? Profetul prevede victoria finală și asistența din partea lui Dumnezeu.
În a doua lectură (Fil 2,6-11), sfântul Paul a inserat imnul cristologic liturgic, pus în circulație în comunitățile primare pe la începutul anul 50 [d.C.], care parcurge întregul drum a lui Isus de la preexistența la întruparea pământească, la cruce până la înălțare. Subliniază faptul că Isus fiind de „natură divină”, nu a considerat că este un privilegiu să fie Dumnezeu, dar și-a asumat natura unui sclav: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (v. 6-8). Este solidaritate cu umanitatea noastră prin acceptarea morții cele mai brutale și mai crude. Dar tocmai în această umilință a manifestat măreția cea mai sublimă căci i-a fost recunoscută nu numai de Dumnezeu, ci și de toate creaturile. Creștinii din Filipi sunt invitați să aibă „aceeași atitudine ca a lui Isus”, nu rivalitățile și geloziile cum erau la început: atitudine de ascultare de Dumnezeu până la dăruirea vieții. Astfel Tatăl l-a proclamat „Domn” [în greacă, kyrios], adică Dumnezeu: „pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit nume; […] Isus Cristos este «Domn», spre gloria lui Dumnezeu Tatăl (v. 9; 11). E drumul ascultării și al umilirii… Trebui să avem și noi parte dacă vrem să fim în gloria Domnului!
Pătimirea lui Isus din Evanghelia după Marcu – în forma sa scurtă, de la condamnarea lui Pilat (Mc 15,1-47) – prezintă pe Cristos, omul rănit și profund umilit, dar și gloria Domnului recunoscută de centurionul roman păgân: „cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!” (v. 39). Este istorisirea extrem de dramatică și șocantă despre durerea și moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce. E o relatare care pune la încercare credință asupra lui Isus: suferința scandalului, nebunia crucii, eșecului vieții Domnului… Isus din Nazaret cunoaște acest sfârșit năprasnic! Cititorul este tulburat de acest deznodământ. Procesul începe cu acuzațiile cunoscute. Isus rămâne tăcut, cu excepția cazului în care, atunci când este întrebat dacă el este Cristos, răspunde marele preot: „Eu sunt!” sau „Da, aşa este!” (Mc 14,61). Reacția este: scuipat, bătăi, lovituri. Dacă prima suferință este singurătatea în care este lăsat Isus [l-au părăsit toți, discipoli fug înspăimântați], cea a disprețului este și mai gravă. Domnul este redus la tăcere, umilit, fără să-și deschidă gura! Să nu uităm: moartea pe cruce este cea mai blestemată moarte și, în același timp, chinul este foarte intens – tortură aplicat dușmanilor societății. Isus este încoronat cu spini, îmbrăcat cu o purpură regală ceea ce pe cruce va deveni o „haină” de sânge. Într-adevăr, Domnul a murit ca un impostor [persoană care caută să înșele pe alții], suspendat între cer și pământ, respins de oameni...
Isus a parcurs calea crucii rugându-se Tatălui ca să-l susțină în ora de întuneric. Domnul se abandonează total lui Dumnezeu căutând voința sa, nu pe a lui. Da, Dumnezeu nu-l va părăsi, rămâne cu el, de partea sa. Este raportul filial cu Dumnezeu: „Abbà”, adică „Tată”! Aici se naşte implorarea: „Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta!” (v. 36). Dacă Dumnezeu este Tată, atunci de ce nu-l scoate din această încercare?... Dar, după implorare, iată încrederea reînnoită: „însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu!” (v. 36). Tatăl nu l-a scutit pe Isus de cruce, dar l-a ajutat să o traverseze. Tăcerea lui Dumnezeu este un mod diferit de a vorbi… În rugăciunea sa, și-a exprimat sfâşierea interioară: „Eloi, Eloi, lema sabactani!” adică, „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!” (v. 34). În agonia sa, Isus strigă cu psalmul 22: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!” (v. 2). Un strigăt de disperare?... Nu. Dar unul de implorare! O noapte ce se termină în zorii zilei cu o speranță: „Voi vesti numele tău la frații mei, în mijlocul adunării te voi lăuda” (Ps 22,23) – este psalmul al 22-lea, mai la sfârșit. Isus coboară în Șeol [locuința morților] și îi scapă pe Adam și Eva și pe cei care au sperat, din ghearele morții și ale păcatului.
Pe cruce este cunoscut cu adevărat cine este Isus şi în ce mod el este Mesia, Fiu lui Dumnezeu. Momentul culminant al pătimirii este acesta al declarației de credință, căci în fața crucii, Marcu așează apogeul evangheliei sale: „Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: «Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!»” (v. 39). E intuiția păgânului! Acum, se mărturisește, acum este posibilă credința! După Marcu adevăratul om credincios este un centurion roman păgân. El recunoaște primul, că în acest om răstignit, pe Fiul lui Dumnezeu!...
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu