 |
| „Luaţi asupra voastră jugul meu!” (Mt 11,29). |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 iulie 2020)
Lecturi: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei
11,25-30; lecturi
Omilie
Blândețea
lui Isus este centrul liturgiei de astăzi. Este descoperită umilința lui Cristos:
un Mesia cu totul diferit de cum își închipuiau contemporani. Prima lectură
descrie intrarea în Ierusalim a unui regelui pașnic, fără triumf; Evanghelia
aduce un moment extrem de sentimental, în care Isus rostește o rugăciune de
laudă către Tatăl ducând la o învățătură de blândețe. A doua lectură exprimă imaginea
unei vieți trăite conform Duhului: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe
Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, [Duhul] va învia şi trupurile voastre
muritoare”. Este extraordinară această veste!…
În
prima lectură luată cartea profetului Zaharia (Zah 9,9-10) este descrisă situația comunității
evreilor pe la anul 520 î. C., în perioada domniei lui Darius I, regele Persiei
(522-486 î. C.). Profetul vrea să
răspundă la întrebarea poporului: cine conduce lumea, Darius sau Dumnezeu care locuiește în Sion? În opoziție cum fac regii glorioși ai
timpului său, Zaharia anunță sosirea unui rege victorios, umil, care intră în
Ierusalim cu gânduri de pace și dreptate, având singurele arme umilința și
iubirea, călărind pe un măgar: „Iată, regele tău vine la tine: el este
drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!”
(v. 9). Invitația la bucurie este adresată locuitorilor Ierusalimului:
„Veseleşte-te mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a
Ierusalimului!” (v. 9). Sionul era numele colinei pe care a apărut cetatea lui
David; mai târziu a devenit corespunzător cu Ierusalimul. Cu expresia „fiica
Sionului” sau „fiica Ierusalimului” se indica un cartier nou, cel mai sărac din
cetate, așezat la nord [la sud era templu], când erau fugăriți oamenii din Samaria distrusă de
asirieni [721 î. C.] ai căror locuitori era deportați. Era „fiica” capitalei. Era locuit de acel
„rest” al evreilor din regatul lui Israel cu capitala la Samaria. Aceşti evrei
s-au salvat pentru că erau dintre cei mai săraci din ţară, nu contau deloc:
erau 'anawim – vine din limba ebraică
ceea ce înseamnă săracii lui Dumnezeu, cei mai săraci, fără voce. Acestora le
este cerut să se bucure.
Dumnezeu
trimite în Ierusalim un rege care se prezintă umil, învingând nu cu armele
violenței dar cu blândețea sa. Impresionează întâlnirea cu regele Mesia, umil
şi paşnic. Încălecă nu calul de război ci măgărușul: simbolul blândeții,
gingășiei, bunătății. Nu se prezintă ca un cuceritor, ci ca un model de
umilință și dăruire, instaurând un viitor de pace făcând să dispară orice
război: „voi nimici arcul de război” (v. 10). Pacea va fi anunțată pe toată
fața pământului. Lectura prezintă figura lui Mesia
sărac și blând ['anawim]. Modestia acestui rege îl face asemănător cu „Slujitorul
Domnului” (Is 53,11) și cu poporul
celor umili care reprezintă „restul sacru” (Sof
2,3; 3,13). El stăpânește asupra întregii lumi prin mesajul său de pace. După
versiunea greacă a Septuagintei (LXX) este Mesia, blând și smerit, ca în
textul evanghelic.
În scrisoarea către Romani (Rom 8,9.11-13) sfântul
Paul ne vorbeşte despre viața creștinului eliberată de jertfa lui Cristos, care
nu este sub domeniul cărnii și a pasiunilor, ci se exprimă în plinătatea harului
și în prezența Duhului Sfânt. Noi nu suntem sclavii păcatului, dar trăim viața nouă
în Duhul Sfânt; nu putem trăi „sub influenţa cărnii”: „noi nu suntem datori
trupului” (v. 12), puterii „cărnii”, păcatului. În limbajul lui Paul „carnea” indica
modul de a trăi dominat de egoism, de păcat: este un ansamblu de tendințe rele
ce este purtat în noi. Dacă prin Duh faceți să moară faptele trupului, veți
trăi: căci „voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu
locuieşte în voi” (v. 9). „Să trăim potrivit Duhului” lăsându-ne conduși de
Dumnezeu – iar Duhul Sfânt este o realitate divină. Creștinul îi aparține lui
Cristos, are pe Duhul Sfânt, care l-a înviat din morți pe Isus, a făcut în noi experiența
a fi mort și înviat cu el. „Să trăim potrivit Duhului” este o premisă a imortalității!
„Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi,
cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre
muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (v. 11). Duhul pretinde să
intre în noi pentru a răspândi iubirea lui Dumnezeu, căci omul e cucerit pentru
sfera veșniciei. Întreaga creație este „traversată” de dumnezeire. Intrând în
acest curent de viață, vom trăi cu Cristos în Duhul Sfânt. Trupurile muritoare sunt
înviate spre viața veșnică.
Evanghelie după Matei (Matei
11,25-30) ne prezintă una dintre foarte puținele rugăciuni
pe care Isus i-o adresează Tatălui și îi mulțumește pentru misiunea ce i-a fost
încredinţată: aceea de a duce vestea plină de bucurie a mântuirii celor săraci
şi umili. Lor le-a fost descoperit secretul: „ai ascuns acestea celor înţelepţi
şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (v. 25).
Cristos
îl binecuvântează în rugăciune pe Tatăl după ce a înregistrat un eșec în trei mari
oraşe – cele mai înstărite – de pe malul de nord al Lacului Tiberiade din
Galileea – Corazin, Betsaida şi Cafarnaum – ai căror locuitori rămân
indiferenţi şi nepăsători faţă de mulţimea semnelor minunate săvârşite de Domnul.
Încercările şi necazurile sunt o realitatea pe care însuşi Isus le-a
experimentat. Incredibil, să-l preamăreşti pe Dumnezeu după un insucces! În
faţa eşecului, Domnul nu se descurajează, dar transformă falimentul în aducere
de mulţumire! Niciodată nu a vorbit în felul acesta de Tatăl aşa de solemn: „Te
preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea
celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (v. 25). Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru cei
mici. Numai cei mici și săraci sunt
gata să primească vestea mântuirii. În limbajul comun este ușor să asemănăm micimea
cu lipsa sau slăbiciunea, cu insuficiența sau incapacitatea de a înțelege.
Evanghelia în schimb indică micimea cu o condiție absolut necesară pentru a
înțelege limbajul lui Dumnezeu. Isus însuși alege să fie mic, sărac, umil, smerit,
astfel făcându-se devine accesibil la toți.
Tuturor Domnul le spune: „Veniţi
la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! (v. 28). Lângă
el găsiți alinare; face ușoare greutățile, dar aceste greutăți nu este posibil
să fie alinate decât doar cu o singură condiţie: „Luaţi asupra voastră jugul
meu!” (v. 29). Pentru a înţelege acest cuvânt, trebuie să știm ce înseamnă jug.
Este o unealtă care permite unei perechi de boi să stea alături unul lângă
altul. Împreună, reuşesc să tragă un atelaj foarte greu. Pentru unul singur ar
fi imposibil, dar doi ar fi puternici. Dacă Isus ne cere să luăm jugul său,
este pentru a ne face să înțelegem că el vrea să poarte această greutate care
ne copleșește. A lua jugul Domnului nu înseamnă a lua asupra sa o serie de
porunci, dar presupune atracția irezistibilă a unei persoane ieșite din comun,
aceea a lui Cristos; el nu face să meargă înaintea sa legea, ci harul, bucuria
vestirii împărăţiei lui Dumnezeu.
Să fim recunoscători sfântului
Matei că ne-a îngăduit să intrăm în intimitatea inimii lui Isus prin minunata sa
rugăciune!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;
Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco
E., Accogliere la parola. Anno A, Elle
Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica,
Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri
A, Il giorno del Signore. Riflessioni
sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org;
Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net;
Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa
J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va;
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org;
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N.
http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu