Mărturie de
credință și iubire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (29 iunie 2020)
Lecturi: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei
16,13-19; lecturiOmilie
Astăzi celebrăm sărbătoarea sfinților
Petru și Paul, cei mai mari apostoli. Petru, un simplu pescar de pe lacul
Tiberiadei devenit primul care conduce Biserica; Paul, care, după ce a fost
persecutor de creștini, ajunge cel mai zelos apostol. Unul și altul sunt morți
martiri la Roma: Petru, crucificat în timpul persecuției declanșate de Nero în
anul 64; Paul decapitat câțiva ani mai târziu, în 67. În liturgia Cuvântului ne
face să parcurgem etapele slujirii lui Petru și Paul: experiența captivității
lui Petru din care este eliberat în mod miraculos (cf. Fap 12,1-11),
suferințele lui Paul din care Domnul îl salvează (2Tim 4,6-8.17-18), mărturie lui Petru în Cezarei
lui Filip (cf. Mt 16,13-19).
În prima lectură (Fap 12,1-11) se relatează ceea ce se petrece după
moartea și învierea lui Isus: sunt vindecările multe prin mâinile apostolilor. Irod
Agripa, nepotul lui Irod cel Mare, a declanșat persecuția: Iacob, fratele
lui Ioan, este ucis cu sabia, Petru este
aruncat în închisoare de către Sinedriu, care credea că vor termina cu
creștinii, așteptând să fie judecat și executat. Dar Biserica lui Cristos
acționează cu îndrăzneală în rugăciune: „se făceau neîncetat rugăciuni de către
Biserică, pentru el, la Dumnezeu (v. 5). În fața atacurilor răului comunitatea
creștină se roagă pentru Petru. Asistența
grijulie a Domnului nu-i lipsește lui Petru. Convingerea Bisericii este
una singură: să-l ajute în încercări. „În
noaptea dinaintea zilei în care Irod avea să-l înfăţişeze” (v. 6), „lanţurile
i-au căzut de la mâini” (v. 7); îngerul îl conduce pe Petru afară din
închisoare: „atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: «Acum ştiu, într-adevăr,
că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod»” (v.
11). Petru continuă să-l anunțe pe Cristos. O comunitate creștină se năștea. Biserica
poate să suporte persecuții din cauza credinței în Isus, însă proclamarea
Evangheliei continuă până când și ultimul om de pe pământ, doritor de mântuire,
obține harul de la Domnul înviat. După apostolului Petru eliberat din
închisoare deducem că cei care lucrează cu Domnul și îi sunt fideli nu sunt
supuși înfrângerii nici eșecului. „Aveți încredere, eu am învins lumea”, spune Cristos.
În a doua lectură Paul dă mărturie (2Tim
4,6-8.17-18). În închisoare apostolul scrie adresându-se lui Timotei,
episcop de Efes, despre lupta sa din toate zilele. E un discurs de rămas bun;
sunt ultimele gânduri. Paul ne oferă tablou său autobiografic, statura
spirituală și morală a sa: „am luptat lupta cea bună, am ajuns la
capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana
dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept” (v.
7-8). Apostolul a suferit mult. S-a
interesat de comunitățile creștine întemeiate; multe probleme de natură
umană și socială. Dar privirea sa era îndreptată spre cer de unde va aștepta
coroană gloriei de la Cristos. Până la sfârșit anunță Evanghelia și o face
printre neamurile păgâne. „Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit,
pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele”
(v. 17). Dacă totul e paralizat de frică, abandonat în fața tribunalului,
apostolul știe că poate conta pe Domnul și cântă victoria finală: „Lui să-i fie
glorie în vecii vecilor! Amin!” (v. 18). Isus i-a dat puterea de a rezista. Fără această prezență, Paul nu ar fi
putut niciodată să fie așa cum a fost. Nici Petru.
Evanghelia după Matei (Mt 16,13-19) prezintă dialogul dintre Isus
și discipolii săi la poalele muntelui Hermon, în ținutul tribului Dan, ale
cărui piscuri înzăpezite domină izvoarele Iordanului [astăzi în Liban]. Irod
îşi construise oraşul lui de vacanță, dându-i numele de Cezar. „Venind în
părțile Cezareii lui Filip”, într-o zonă
păgână. Aici, chiar în locul cel mai îndepărtat de Ierusalim, Isus îi întreabă
pe ucenicii săi, mai întâi, care sunt părerile oamenilor despre el: „cine spun
oamenii că este Fiul Omului?” (v. 13). Din auzite, discipolii prezintă părerile
cu privire la Isus: spun că el ar fi Ioan Botezătorul sau Ilie sau Ieremia sau
unul dintre profeți. Sunt părerile cele mai răspândite, sunt așteptările religioase
de-a lungul timpurilor. Apoi, îi întreabă: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” (v.
15). Până în acest moment sunt ceilalți care îl întreabă pe Isus: cei care
observau legea, bogații, fariseii, saduceii; toți îi cer lui Isus să le arate
un semn din cer… Acum, însă, Domnul este cel care pune întrebări…
Inspirat de Dumnezeu, Petru
proclamă că Isus este Mesia. Primul care mărturiseşte credinţa în Cristos: „Tu
eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu” (v. 16). Da, pentru a ajunge la
realităţile divine, trebuie o „revelaţie”; inteligenţa umană este incapabilă
să-l definească pe Dumnezeu. A fost purtat de o revelaţie: „Fericit eşti,
Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl
meu care este în ceruri” (v. 17). La această mărturisire de credință, Isus
răspunde apostolului recunoscând în el o stâncă [Kefa]: „tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi
porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). Cristos răspunde, mai întâi de toate,
dezvăluindu-i sensul noului său nume: din Simon l-a făcut Petru. Arată care este rolul lui Petru în
comunitatea discipolilor: stânca, piatră de credință. Îi dă apostolului
„puterea cheilor”: „Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (v. 19), adică
anunțând că este mai mare peste Biserică. De ce Isus i-a dat lui Petru această
misiune? Vrea ca discipolii săi să fie o comunitate, adică persoane care
trăiesc în unitate. Petru este primul responsabil în Biserică de această unitate.
„Sfântul Petru este fundamentul
Bisericii, și Paul este arhitectul, constructorul”, spune sfântul Ambrozie (De Sp. S. II, 13, 158; PL 16, 808). Două
coloane ale Bisericii născânde în general și în particular ale Bisericii din
Roma.
bibliografia [anul
A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;
Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco
E., Accogliere la parola. Anno A, Elle
Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica,
Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri
A, Il giorno del Signore. Riflessioni
sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org;
Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net;
Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa
J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va;
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org;
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N.
http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu