Gloria crucii
strălucește peste oameni
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (10 aprilie 2020)
Lecturi: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea Domnului după Ioan (18,1-19,42); lecturi
Omilie
Încă din cele mai vechi timpuri,
Biserica nu celebrează Sfânta Liturghie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. Este
Vinerea Sfântă, ziua morții Domnului! „Iubindu-i pe ai săi care erau în lume,
i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1).
E moarte pe cruce, asemenea sclavilor. Biserica celebrează moartea victorioasă
a lui Cristos care dă mântuirea oamenilor. În ciuda umilințelor pătimirii,
gloria crucii strălucește în celebrarea de astăzi: devine izvor de viață pentru
oameni, victorie asupra păcatului și cauză de reconciliere cu Dumnezeu. Nu este
oare gloria învierii lui Cristos și învierea noastră?
În cântarea despre „slujitorul suferind al Domnului”,
profetului Isaia (Is 52,13-53,12) vorbește
despre un om teribil de încercat al cărui sacrificiu devine sursă de mântuire
sau justificare pentru păcătoși și pentru el însuși cauză de biruință: el va
avea succes și va fi înălțat. Uimirea pentru victoria sa va învinge infinit tot
răul pe care omul l-a plănuit asupra lui. Acest slujitor, înainte de a avea
succes va trebui să sufere: „dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii,
cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa (v. 3) […]; purtat
suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. (v. 4); […] era
străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre (v. 5); […]
chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca
o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura” (v. 7).
„Slujitorul suferind al Domnului” este pentru creștini Isus Cristos, Mielul care ia asupra sa păcatul lumii. El este zdrobit pentru fărădelegile noastre, sacrificat ca mielul de jertfă. Rezultatul surprinzător al martirului său este acesta: reconcilierea păcătoșilor cu Dumnezeu. În Grădina Măslinilor s-a adresat Tatălui zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voința mea, ci a ta să se facă!” (Lc 22,42). Expresia arată repulsia naturală a lui Isus în fața destinului care-l așteaptă! Nicăieri în tradiția evanghelică umanitatea lui Isus nu este atât de evidentă ca aici. Chinul și moartea sunt și rămân rele. Chiar și Isus, în mod spontan, le respinge. El nu ascunde acest sentiment, ci îl exprimă deschis lui Dumnezeu. Nu este totuși învins de frică și neliniște, dar se adresează lui Dumnezeu în rugăciune: este triumful lui Cristos suferind!
În Scrisoarea către Evrei (Ev 4,14-16; 5,7-9) autorul explică că preoția și sacrificiile din templu sunt substituite de unica preoție a lui Cristos, că Isus este marele preot prin excelență, superior altora, oferindu-se pe sine însuși într-un sacrificiu care este pentru totdeauna și nu trebuie repetat: este „un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu […]; unul care a fost încercat în toate asemenea nouă” (Ev 4,14-15). Fiind Fiul lui Dumnezeu a trecut prin suferință și moarte: „în zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Ev 5,7). Se pune accentul asupra umanității preotului. În viața pământească, trupul lui Cristos este fragil, neputincios, mai ales în agonia și moartea sa: a strigat puternic cu lacrimi și rugăciuni – ca trupul nostru. Dar a fost ascultat „datorită evlaviei sale”: a fost înviat de Domnul.
Este motiv de speranță și de încredere în Dumnezeu! Isus se face însoțitorul nostru de drum pentru a ne sprijini să purtăm poverile noastre și a ne obține de la Tatăl ajutor de neprecupețit. Să trăim în mod diferit suferința prin meditarea morții lui Isus.
În Evanghelia după Ioan (In 18,1-19,42) citim patima Domnului. Este mărturia unui apostol care l-a urmat pe Cristos pe Calvar, alături de Maria, mama lui Isus și câtorva femei. Este un martor ocular: accentuează și se dezlănțuie până în străfunduri. Este discipolul iubit de Domnul. A arătat că Cristos a ales liber menirea sa. Nu se lasă oprit. Se oferă. Nu lasă altora să poarte crucea, ca în Luca [unde Simon din Cirene îi duce crucea (Lc 23,26)]: o ia pe umeri. Își alege singur momentul morții sale…
Dar relatarea lui Ioan explică în jertfirea de sine a lui Isus: este iubirea – iubirea Tatălui, vrând să-i împlinească voința până la sfârșit, și iubirea de oameni – frații săi – pentru care și-a dat viața.
În această seară descoperim adevăratul chip a lui Dumnezeu: el este milostiv; singurul cuprins de milostivire. Domnul a intervenit în persoana lui Isus, într-un eveniment istoric, în moartea lui Cristos. Ți-a oferit mântuirea în mod nestrămutat, definitiv. Nimeni și nimic nu te pot smulge din milostivirea Tatălui și din iubirea lui Cristos…
Antifonul din timpul cântării adorării sfintei cruci este: „Crucii tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfânta înviere a ta o lăudăm şi o preamărim, căci, iată, prin lemnul crucii a venit bucuria în toată lumea!” Gloria crucii strălucește pe toată fața pământului dăruind mântuire oamenilor!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu