 |
| Maria Magdalena, Ioan și Petru. |
De la „a
vedea” la mărturie
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 aprilie 2019)
Lecturi: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi
Omilie
Astăzi biserica celebrează
Paștele Domnului în lumina unei noi zile. Cristos a înviat, a învins noaptea
mormântului prin atotputernicia lui Dumnezeu. Aceasta este vestea care străbate
de secole de-a rândul.
În prima lectură (Fap 10,34a 37-43) l-am ascultat pe Petru – sosit la Cezarea Maritimă, înștiințat
de o viziune – spunându-i unui soldat roman, păgân: „Voi
ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul
pe care l-a predicat Ioan […] Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. Pe acesta
Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (v. 37.39-40). În puține cuvinte rezumă și
pentru noi motivul de ce suntem creștini: este „vestirea” Bisericii [cum spun
unii kerygma, în greacă] de-a lungul timpului. „Acum, toți suntem
înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm toate câte ți-au fost poruncite de Domnul”
(Fap 10,33). Este „predica” despre Isus consacrat de Duhul Sfânt, făcând bine pe
pământ și vindecând pe mulți bolnavi; dar ei – evreii – l-au „omorât”; „pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Pentru Petru atenția este centrată pe martori: „am mâncat
şi am băut cu el după ce a înviat din morţi”. El este martor. Isus, „ne-a
poruncit să predicăm poporului și să dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător
al celor vii și al celor morți” (v. 42). Apostolii sunt primii martori direcți
și credința noastră se bazează pe mărturia lor. „Oricine crede în el primeşte iertarea păcatelor prin numele lui” (v.
43). Atunci soldatul roman și ceilalți s-au botezat; el, cel păcătos, a avut
nevoie de iertarea păcatelor. Această
bucurie a lui Petru despre „Cel Înviat” devine credința noastră. Este mesajul
plin de vitalitate. Trebuie să spunem celor disperați, celor decepționanți de viață,
tinerilor și bătrânilor care au pierdut sensul vieții: moartea nu este o
fatalitate [un „fatum”]; Isus a
învins-o! Suntem făcuți să ne apropiem de el. Biserica simte cu forță
necesitatea de a vesti acest mister de libertate și viață.
În a doua lectură sfântul Paul în
Scrisoarea către Coloseni (Col 3,1-4) prelungește misterul lui
Cristos până la noi. De fapt, noi suntem botezați, adică suntem morți pentru
păcat cu Cristos și înviați cu el la o viață nouă. Comunitatea creștină din
Colose, din Asia Mică, este evanghelizată de un ucenic a lui Paul [Epafras]. Această
comunitate nu l-a văzut niciodată pe apostol. Paul, fiind în închisoare la
Roma, află vești noi despre comunitatea din Colose și le scrie un mesaj la
convertire. De fapt iudeii din Asia Mică ca și grecii vorbesc despre puterile
cosmice intermediare dintre Dumnezeu și oameni: domnii, tronuri, principate.
Pentru Paul nu este decât unul singur, Isus Cristos, căruia îi sunt subordonate
toate, cele din cer și cele de pe pământ (cf. imnul în cinstea lui Cristos [Col 1,15-20]). Apostolul îi invită la
convertire și trăirea Paștelui: „dacă aţi înviat
împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui
Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus!” (v. 1-2). Creștinul este chemat să
parcurgă drumul lui Cristos: o experiență de moarte și viață, de mortificare și
înviere. Este lumea de sus: „omul spiritual”, omul harului. Viața „ascunsă cu
Cristos în Dumnezeu” este trăită numai prin credință; este preludiu a vieții
cerești. Necredincioșii nu văd aceste valori și creștinul le percepe în mod voalat.
Poate fi explicată numai în lumina glorificării cerești.
Vestirea creștină [din prima lectura] și a transformării omenirii [din lectura
a doua] sunt intervenția Paștelui lui Cristos. Evanghelia de astăzi după
sfântul Ioan (In 20,1-9) ne prezintă dimineața zilei de Paști. Este încă
întuneric în inima Mariei Magdalena și a apostolilor. Timp de trei ani ei l-au
urmat pe Cristos; și-au pus toată speranță în el. Gândeau un timp nou de
libertate, dreptate, fericire. Dar, iată, că în două zile s-a terminat cu totul.
Isus mort pe cruce vineri seara. Este sfârșitul întâmplărilor neașteptate.
Maria Magdalena merge la mormânt. Îl vede deschis şi imediat crede că a
fost furat trupul lui Cristos. De acesta este sigură şi aleargă să spună vestea
ucenicilor. Petru şi unul dintre discipoli pe „care îl iubea Isus” alergă la
mormânt. Petru intră primul în mormânt şi notează că ștergarul şi giulgiu cu
care a fost înfăşurat trupul lui Isus, nu erau aruncate de-a valma pe pământ,
ci erau îndoite și puse în ordine. Și ucenicul pe „care îl iubea Isus” văzuse. El
„a văzut şi a crezut”. Este un indiciu care contrazicea furarea în grabă a trupului
lui Cristos. E clar că evanghelistul atribuie acestui discipol iubit un rol
important. Pune accentul pe încredere nestrămutată, pe intuiţia şi
disponibilitatea de a discerne urmele învierii Domnului. El a înţeles sensul
mormântului gol şi al giulgiurilor împăturite. Apostolul are o gândire
surprinzătoare: „pentru că încă nu cunoşteau Scriptura: că el trebuia să învie
din morţi” (v. 9). Este impresionant: în dimineața Paștelui găsesc mormântul
gol. Numai în fața mormântului gol ucenicii au înțeles acest eveniment
nemaiauzit: încep să creadă în realitatea învierii. Evanghelistul Ioan îi
reproșează chiar și ucenicul iubit că are nevoie să vadă [mormântul gol] pentru
a crede. Dacă au înţeles Scripturile, nu ar fi nevoie să vadă: Scriptura este
în ea însăși o mărturie suficientă a învierii. Dar „nu cunoşteau încă Scripturile”…
Aici este problema noastră: să credem în Scripturi… Concluzia este
aceasta: adevărată fericire este rezervată acelora care cred fără a pretinde să
vadă. Iar acesta este și cazul nostru: este necesar să trecem de la „a vedea”
la mărturie…
Cu învierea lui Cristos, lumea întreagă este implicată în această mișcare.
Isus schimbă ruşinea păcatului în iertare, iar
paralizia disperării în speranţă.
Orice om îl poate întâlni şi această întâlnire
face să înflorească bucuria de a trăi într-o lume nouă cu Cristos înviat!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu