 |
| Nașterea lui Ioan Botezătorul - de Lombardo. |
Semnul milostivirii lui Dumnezeu
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (24 iunie 2018)
Lecturi: Isaia 49,1-6; Faptele
Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca
1,57-66.80; lecturi.
Omilie
Astăzi celebrăm nașterea
sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoare pentru naștere?... Se celebrează – mai precis actualizează – evenimentul
milostivirii lui Dumnezeu pentru toţi cei care se deschid lucrării mântuitoare
a lui Isus Cristos. În viața sfinților se celebrează ziua morții lor, adică dies natalis
[ziua nașterii pentru cer]. Este sărbătoarea foarte veche, începând cu secolul
al IV-lea și este foarte populară. Repede s-a răspândit în Occident. Solemnitatea
de astăzi reînvie în noi amintirea unor daruri extraordinare, incomparabile,
făcându-ne să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile realizate
pentru noi.
Ioan Botezătorul ne amintește că
noi, chiar de mici, suntem „gândiți” de Dumnezeu și, deci, prețioși în ochii
lui. Dar mai întâi de toate este proiectul lui Dumnezeu și a iubirii sale
creatoare. Relația cu Domnul este constituită pe persoana umană. Știința
demonstrează că embrionul uman, după concepere sau zămislire, este o viață
nouă, distinctă de cea a mamei, o viață care se dezvoltă în continuu până la
moarte. Merită respect și protecție din primul moment.
În prima lectura luată din cartea
lui Isaia (Is 49,1-6) am ascultat cea
de-a doua cântare a Slujitorului Domnului [‘ebed ’Adonaj în ebraică] chemat să poarte mesajul lui Dumnezeu întregii
lumi, insistând asupra misiunii sale. Cuvântul „servitor” sau „slujitor” în
Biblie, mai ales la profetul Isaia, spune ascultare şi supunere, dar mai ales
iubire şi prietenie. „Domnul m-a chemat din sânul matern […] A făcut gura mea
ca o sabie tăioasă […] m-a pus în tolba sa” vv.1-2). În alte cuvinte: Dumnezeu
m-a gândit înainte de a mă naște; el m-a chemat; m-a iubit, mi-a dat o
identitate personală și mi-a încredințat o misiune pe care o s-o împlinesc:
este misiunea extinsă nu numai la poporul său, Israel, pe care trebuie să-l
adune, dar și la celălalte neamuri, pentru a le ilumina și a le duce la
mântuire. Are o misiunea universală care cuprinde toată omenirea. Slujitorului
Domnului adună exilații; predică adevărata credință, ispășește cu moartea sa
păcatele poporului și este glorificat de Domnul. Îndoielile asupra misiunii
cad: „eu spuneam: «Degeaba m-am trudit, în zadar şi fără folos mi-am consumat
puterea»” (v. 4); dar „am fost preţuit în ochii Domnului” (v. 5). Și Slujitorul
poate împlini misiunea pentru Israel și pentru celălalte națiuni: „te-am pus
lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului”
(v. 6). Misiunea de slujitor îi este asigurată de sprijinul lui Dumnezeu care
îl ocroteşte „la umbra mâinilor sale” (v. 2).
Este și misiunea lui Ioan
Botezătorul prezentată în lectura a doua luată din Faptele Apostolilor
(Fap 13,22b-26) în care se prezintă discursul lui Paul în sinagoga
de la Antiohia Pisidiei adresat iudeilor din diaspora. După ce a analizat, pe
scurt, istoria Israelului, apostolul subliniază despre rolul lui Ioan
Botezătorul. El a predicat botezul convertirii și a pregătit venirea lui
Cristos. Misiunea lui este de necontestat. Paul spunea despre Ioan Botezătorul:
„spre sfârşitul călătoriei sale spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt»” (v. 25). Adică nu este
el Mesia. Acesta este geniul său: să nu se dea drept Mesia. Dar este
precursorul lui Cristos: „dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt
vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor” (v. 25). Acesta este Ioan
Botezătorul. Misiunea lui este anunțarea și pregătirea venirii lui Isus.
Liturgia a ales fragmentul din Evanghelia după Luca (Lc 1,57-66.80) în care se relatează
naşterea lui Ioan Botezătorul. Dar, mai întâi vestirea nașterii: „îngerul i-a
spus: «Nu te teme, Zaharia […] soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și-i
vei pune numele Ioan” (Lc 1,13). În
acest verset este cuprinsă, în sinteză, toată celebrarea de astăzi. Îngerul i-a
descoperit lui Zaharia, tatăl lui, în templu, în ceasul în care tot poporul era
în rugăciune, numele lui „Ioan” care exprimă „Domnul dă har”, „Domnul este
milos”. Prin acest om vestește lumii că a venit ora harului, a bunătății și a
iubirii divine. În ebraică etimologia aceasta înseamnă: „Domnul este milostiv”.
„Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea [față de Elisabeta], se bucurau
împreună cu ea” (v. 58). Este o naştere cufundată într-o atmosferă de bucurie
şi de uimire. Iar vestea se răspândeşte în toată regiunea muntoasă a Iudeii.
Luca vrea să ne facă să înţelegem că naşterea lui Ioan este „dovada” că
Dumnezeu este încă în mijlocul poporului său fiind îndurător. Elisabeta și
Zaharia sunt convinși că au fost vizitați de milostivirea lui Dumnezeu și
exprimă hotărârea lor neobișnuită dar fermă. „Mama lui a spus: «Nu, ci se va
numi Ioan»” (v. 60). Neînțelegerea și opoziția din partea vecinilor: „I-au zis:
«Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta»” (v. 61).
Cerând o tăbliţă, căci era mut, Zaharia „a scris: «Ioan este numele lui»” (v.
63). Numai după această afirmație de ascultare de Domnul, Zaharia poate să
cânte din nou lauda și recunoștința sa față de Dumnezeu: „Binecuvântat este
Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că l-a vizitat și l-a răscumpărat pe
poporul său…” (Lc 1,68). Și „pe toți
vecinii l-a cuprins frica” (v. 65), căci își spuneau: „ce va fi oare acest
copil?” (v. 66). Începe să se dezvăluie misterul acestui copil: „mâna Domnului
era cu el” (v. 66). În ultimul verset al evangheliei de astăzi sfântul Luca
spune despre Ioan Botezătorul: „Copilul creştea şi se întărea în duh” (v. 80),
iar despre Cristos: „Isus creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui
Dumnezeu și a oamenilor” (Lc 2,52).
Într-adevăr, vestitorul are aceleași caracteristici ca ale aceluia în numele
căruia vorbește. Fizionomia sau chipul lui Ioan este tratată ca aceea a lui Cristos.
Ioan Botezătorul a pregătit lumea
pentru venirea lui Isus Mântuitorul. Pregătiți calea Domnului eliminând
pietrele răului, înlăturând munții egoismului, făcând să dispară gropile
cauzate de indiferență, demonstrând bunătate și milostivire. Să nu uităm că în viaţa
noastră Cristos este viu și ne trimite în lumea întreagă ca să anunțăm peste
tot că „Dumnezeu este har”, așa cum numele de Ioan exprimă întotdeauna. Să fim
discipolii lui Isus pentru a pregăti, asemenea lui Ioan Botezătorul, inimile oamenilor
spre a accepta şi a se converti. Încă o dată, Domnul vine la noi pentru a face
loc la prezența sa, la viața sa, la iubirea sa, la pacea sa! Să ne deschidem
inimile pentru a le umple cu harul său!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu