 |
| Buna-Vestire (1603) - de Alessandro Allori. |
Dumnezeu în mijlocul nostru
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 decembrie 2017)
Lecturi: 2Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16; Romani
16,25-27; Evanghelia
Luca 1,26-38.
Omilie
Pregătirile
pentru primirea lui Isus devin tot mai intense. Calea Adventului luminează
drumul pregătirii prin textele profetice. Lecturile din această duminică se
apropie de misterul Crăciunului. Toată liturgia de astăzi se concentrează spre Mesia,
fiul și descendentul casei lui David asupra căruia sunt așteptările și
speranțele omenirii. Adventul înseamnă „venire”: ne aminteşte că Cristos a
venit atunci, la primul Crăciun. Pe el îl așteptăm cu nerăbdare în Cuvântul său
și în Euharistie, apoi la sfârșitul lumii.
Această
venire a fost anunţată în cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16) cu o mie de ani înainte de Cristos. Este
prima lectură dintre cele trei. Regele David vine să-l caute pe profetul Natan
spunându-i: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru şi Arca lui Dumnezeu locuiește
sub un adăpost de pânză!” Propunerea pare să fie înţeleaptă chiar şi pentru
profet, dar în mintea regelui era că el îi face cadou lui Dumnezeu: să-i
construiască o casă, un templu măreț, într-o capitală abia stabilită,
Ierusalimul, așa încât să-l aibă cetățean în regatul propriul chiar pe Dumnezeu…
Natan nu așteaptă răspunsul lui Dumnezeu – „tot ceea ce ai în inimă,
mergi şi fă, căci Domnul este cu tine!” (v. 3) – dar este constrâns să se dezică. Dumnezeu făcea să se înțeleagă că nu
David va construi o casa. Pentru ce? Ți-am cerut-o eu? Crezi că eu sunt un
Dumnezeu care mă instalez pe pământ? Nu este nevoie de o casă sau un templu făcut
din pietre… Domnul proiectase deja să-i construiască o casă veşnică lui David,
o dinastie, din care va ieși Mesia. „Casa ta şi domnia ta vor fi stabile
înaintea ta pentru totdeauna” (v. 16). În lumina Evangheliei, creştinii înţeleg
că singurul templul adevărat este Isus Cristos în care Dumnezeu se face
cunoscut lumii.
În
a doua lectură luată din Scrisoarea către
Romani (Rom 16,25-27), apostolul
Paul mulţumește lui Dumnezeu că ne-a revelat misterul său „care a fost ascuns
din timpuri veşnice” (v. 25) și „care a fost făcut cunoscut tuturor naţiunilor
păgâne” (v. 26), chiar și romanilor. „Mister” în limbajul lui Paul se referă la
planul său de mântuire conceput din veșnicie și revelat la toate popoarele
pentru ca oamenii toți să se întâlnească cu lumina, harul și viața lui Dumnezeu.
Mesia nu este numai regele lui Israel, descendentul lui David, este Fiul lui
Dumnezeu, mântuitorul oamenilor. Dumnezeu s-a făcut om: în Isus, Dumnezeu vine
la noi. Este uimirea apostolului în fața misterului întrupării și al mântuirii
oferite lumii întregi! Doxologia lui Paul este: „Lui Dumnezeu care, singur,
este înţelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin!” (v. 27). Este
misterul lui Isus Cristos: să-l primim așadar! Să-i spunem: „da”, ca Maria!
În
Evanghelia după Luca (Lc
1,26-38) promisiunea făcută de Dumnezeu
regelui David prin profetul Natan se împlineşte atunci când „îngerul
Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era
Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa
lui David. Iar numele fecioarei era Maria” (vv.
26-27). În relatarea chemării Mariei, Luca se orientează spre profeția lui
Natan pentru a preciza sensul întrupării și nașterii lui Isus. Dumnezeu i-a
făcut lui David promisiunea unei case, a unei dinastii regale: „El – [fiul tău]
– îmi va zidi o casă, iar eu îi voi întări tronul pentru totdeauna. Eu îi voi
fi tată și el îmi va fi mie fiu” (2Cr
17,12-13). Aşadar, un fiu îi este promis lui David, un fiu căruia Dumnezeu
însuşi îi va fi Tată. Aceasta se întâmplă într-o umilă casă din Galileea, la o
tânără numită Maria: îi este anunțată nașterea unui copil la care „Domnul
Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob
pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit” (vv. 32-33).
Tocmai în mijlocul oamenilor vine Mesia, datorită acestei tinere femei
din Nazaret. Domnul a umplut-o cu harul său, cu iubirea sa: „Bucură-te,
o, plină de har, Domnul este cu tine!” (v. 28). Îngerul îi spune: „salve”,
„ave” în latină, „shalom” în ebraică, „bucură-te” în română. Dumnezeu însuși intrând în
lume strigă: „Bucură-te!” Dumnezeu este în mijlocul tău. „Exultă!” Maria este
invitată la bucurie. „Plină de har” – poate ar fi mai bine de tradus – iubită
în mod gratuit de Dumnezeu şi pentru totdeauna. Și ea este cuprinsă de înfricoșare.
„Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei
naşte un fiu şi-l vei numi Isus” (vv. 30-31). Această iubire face fecund sânul
ei de fecioară! Maria zămisleşte un fiu, un om pe care doar Dumnezeu îl poate
dărui lui Israel şi întregii omeniri: „Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei
numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt” (vv. 31-32). Este
vorba despre Fiul lui Dumnezeu: nu rodul unei dorinţe al unui bărbat şi a unei
femei – deşi sfinte –, ci gândit, dorit şi născut din Dumnezeu căci „Duhul
Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (v. 35). Astfel
Maria va putea da carne şi sânge unui fiu născut nu din voinţă umană, ci din
opera lui Dumnezeu. Dacă vestirea îngerului constă într-un discurs lung,
răspunsul Mariei este în schimb scurt: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după
cuvântul tău!” (v. 38). Maria consimte cu simplitate la iubirea lui Dumnezeu şi
astfel îi face loc în ea fiului pe care doar Dumnezeu ni-l putea da.
Evanghelia ne arată că Dumnezeu
îşi face locuinţă între noi oameni: este Dumnezeu-cu-noi, este Emanuel! Crăciun
este Isus care vine la noi. Bate discret la poartă şi aşteptă răspunsul nostru.
Este Cristos care locuiește între noi… Este Dumnezeu
în mijlocul nostru…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989]; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu