Evanghelia Luca 9,28b-36: În acel timp, Isus
i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte, ca să se
roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a
schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi, iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească
în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de
somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau
de vorbă cu el. Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a
spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe,
una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!”, neştiind, de fapt,
ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit
în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci
a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi
de el!” Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar
ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.
Omilie
În fiecare an pe 6 august se celebrează Schimbarea la față a Domnului nostru Isus Cristos. E un mare mister;
suntem invitați să-l contemplăm prin cei trei apostoli pe care i-a luat Isus pe
munte.
Dar cu Petru asistăm la acest eveniment unic în viața lui Isus. Căci dacă
ar exista cineva care a îndrăznit să se manifeste în această zi, acesta este
Petru. Schimbarea la față a Domnului l-a marcat așa de tare încât după lungi
perioade vorbește despre aceasta în lectura a doua. Asemenea lui Petru și celor
doi discipoli, voi ați văzut ceea ce s-a întâmplat: „Hainele lui au
devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea
albi (Mc 9,3). Evenimentul schimbării la față a Domnului
constă pentru Isus în a se manifesta în toată splendoarea și gloria sa divină.
Isus este omul care vrea să arate cât mai clar posibil că el este și
Dumnezeu. Tot ceea ce este uman în el rămâne cu adevărat uman. Dar totul prinde
un aspect și o aparență care depășește
în plenitudine tot ceea ce mintea omului ar putea concepe despre el.
Dar ceea ce este cel mai important este mesajul pe care Isus vrea să-l
transmită. El vrea să arate oamenilor săi că Dumnezeu a pus la o parte pentru
eternitate întreaga omenire regenerată prin misterul întrupării și
răscumpărării sale pascale. Le-a apărut Ilie și Moise și au vorbit cu Isus. Tot
ceea ce profeții au anunțat din partea lui Dumnezeu, tot ceea ce Moise a
învățat poporul lui Dumnezeu este totul ales, totul este aici, împlinit de
Isus.
Nu există nici o altă cale decât aceasta: trebuie să credem în profeți și
a împlini ce ei spun. Trebuie observată legea lui Moise. Cu alte cuvinte, dacă
vrem să merităm gloria cerului, trebuie să ascultăm de legea lui Dumnezeu și să
urmărim Duhul Domnului care ne vorbește prin profeți. Petru i-a cuvântul:
„Învățătorule, ce bine este să fim aici: să facem trei corturi: unul pentru
tine, unul pentru Moise și una pentru Ilie...” Într-adevăr Petru era fericit.
El vrea să dureze mult timp. Pentru aceasta vrea să facă trei corturi. Vrea ca
Isus, Moise și Ilie să poată să rămână acolo în fața lui, în strălucirea și
splendoarea gloriei. Vrea să fie în fața lui pentru totdeauna. Să fie amintit
mult timp.
„Apoi a venit un nor care i-a
învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: «Acesta este Fiul meu cel iubit,
ascultaţi de el!» Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni,
decât pe Isus singur cu ei” (Mc
9,7-8). Evenimentul se va termina cu un
cuvânt al Tatălui, un cuvânt care-l arată pe Fiul și invită să asculte de el. Pe
lângă această viziune grandioasă, este vocea Tatălui. Dar discursul Tatălui va încheia această viziune. Schimbarea la față a
lui Isus este doar un pas, o cale spre gloria cerului.
Creștinul trăiește deja în ceruri prin credință, speranță și caritate.
Dar el rămâne pentru totdeauna pe pământ, în ascultarea fidelă a legii lui
Dumnezeu și a inspirațiilor Duhului Domnului. În urma lui Petru, Iacob și Ioan,
noi toții trebuie să ascultăm de Cristos, Maestrul nostru. El niciodată nu
încetează să îndeplinească cuvântul său și iubirea sa.
„În timp ce coborau de pe munte,
Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci
când Fiul Omului va fi înviat din morţi. Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei,
întrebându-se ce înseamnă «a învia din morţi»” (Mc 9,9-10)
Astăzi, Isus a înviat. Misterul transfigurării poate fi proclamat
pretutindeni și peste tot. Atunci nu ezitați de a-l face cunoscut. Cristos ne
invită încontinuu să reia drumul spre Dumnezeu și să ne punem toată încrederea
în el. El nu ne va scuti de nici o durere, nici de necazurile vieții. Prin
toate aceste încercări, el ne va conduce până la muntele schimbării, însă la
ceva și mai mare, până la gloria învierii.
Atunci da, să ne încredem în el, deși, după cum cei trei discipoli încă
nu știau ce înseamnă „a învia din morți”.
(pr. Jean Compazieu [1 august 2013]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/4032-4032/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu