Frica de libertate - de Erich Fromm



 Erich Fromm (1900-1980).

 

Frica de libertate - de Erich Fromm

 



ftp://ftp.ulim.md/Psihologie/2011-2012/Psihologie/Darii%20V/Colectie%20de%20carti%20Psihologie,%20Psihanaliza,Psihologia%20religiilor,Psihologia%20Familiei/Erich%20Fromm%20-%20Frica%20de%20libertate.pdf

 

 

Frica de libertate de Erich Fromm

de Plesca Diana

– rezumat –

 

 

Erich Fromm (1900-1980), psihanalist și scriitor, în anul 1941 scrie o lucrare de bază Frica de libertate. În acestă carte individul este privit din perspectiva societății, și anume la felul cum el se dezvoltă în cadrul modernismului, prin tendința de a fi liber și a nu fi asuprit de cineva sau ceva. Se începe desfășurarea afirmând faptul că istoria modernă se concentrează în jurul efortului de eliberare din lanțurile politice, economice și spirituale care încătușau oamenii. Luptele pentru libertate au fost duse de către cei asupriți, cei care doreau noi libertați, împotriva celor care aveau de apărat privilegii. În ciuda multor eșecuri, libertatea a și câștigat bătălii, mulți au murit în aceste bătălii cu convingerea că a muri în lupta împotriva asupririi era mai bine decât să trăiești lipsit de libertate. Istoria părea să dovedească faptul că omul putea să se conducă singur, să ia decizii pentru sine, să gândească și să simte așa cum credea el de cuviință. Principiile liberalismului economic, ale democrației politice, ale autonomiei religioase și ale individualismului în viața personală dădeau expresie aspirației spre libertate. Una dupa alta, legăturile erau rupte. Omul a învins dominația naturii și a devenit stăpânul ei; a înfrânt dominația bisericii și pe cea a statului absolutist. Abolirea dominației externe părea să fie o condiție necesară și una suficientă pentru a atinge țelul: libertatea.

Războiul Mondial a fost privit de mulți ca o ultimă luptă, iar sfârșitul lui ca victoria definitivă a libertății. Însă n-au trecut prea mulți ani până să se ivească noi sisteme care negau tot ceeea ce oamenii credeau că au câștigat în secole de luptă. Pentru ca esenta acestor noi sisteme care au luat efectiv comanda întregii vieți sociale și personale a omului era supunerea tuturor, cu excepția unora, foarte puțini, față de o autoritate asupra căreia nu aveau nici un control. La început, mulți s-au consolat cu gândul că victoria sistemului autoritarist se datora nebuniei câtorva indivizi și că nebunia va duce la prăbușirea lor, la momentul potrivit. Alții credeau cu înfumurare că italienilor sau germanilor le lipsea o perioadă suficientă de practica democratică. O altă iluzie comună, era că Hitler obținuseră puterea asupra giganticului apărat de stat doar prin viclenie, că întreaga populație era numai obiectul lipsit de voință al înșelăciunii și terorii. În anii care au trecut de atunci a devenit clar faptul că aceste argumente erau greșite. Am fost siliți să recunoaștem că în Germania milioane de oameni erau tot atât de dornici să renunțe la libertate pe cât de dornici fusesera parinții lor să lupte pentru ea; ca în loc să-și dorească libertatea, ei căutau căi de a fugi de ea; alte milioane erau indiferenți și nu credeau că merită să te bați și să mori pentru apararea libertății. De asemenea, trebuie să recunoaștem că criza democrației nu este o problema specifică Italiei sau Germaniei, ci una cu care se confruntă orice stat modern. Daca vrem sa luptam împotriva fascismului, trebuie să-l înțelegem.

 

Această carte își propune să analizeze acei factori dinamici din structura de caracter a omului modern care în țările fasciste l-au determinat să dorească să renunțe la libertate.

 

Când fascismul a ajuns la putere era incapabil să se creadă că omul ar putea să manifeste asemenea înclinații spre rău, asemenea sete de putere, asemenea lipsă de considerație față de drepturile celor slabi sau asemenea dorință arzătoare de supunere. Doar câțiva au fost conștienți de clocotul vulcanului care precede izbucnirea sa: Nietzsche, Marx și Freud.

Freud și-a îndreptat atenția către observarea și analiza forțelor iraționale și inconștiente care determina parțial comportamentul uman. El a arătat că aceste fenomene iraționale urmau anumite legi și de aceea puteau fi ințelese rațional. A descoperit că aceste manifestări erau reacții la influențele exercitate de lumea exterioară și, în mod special, de cele ce se petrecuseră în prima copilarie. Dar Freud din cauza spiritului culturii sale nu a putut trece peste anumite limite. Aceste limite i-au stânjenit înțelegerea individului normal și a fenomenelor iraționale prezente în viața socială. Freud a acceptat dihotonomia fundamentală dintre oameni și societate, precum și faptul că natura umană este rea. Pentru el omul este antisocial. Societatea trebuie să-l civilizeze, trebuie sa-i permită o anumita satisfacere directă a instinctelor biologice, trebuie să rafineze și să respingă impulsurile de bază ale omului. Ca urmare a acestei reprimări de către societate a impulsurilor naturale se întâmpla ceva miraculos: instinctele reprimate se trasformă în aspirații valoroase din punct de vedere cultural și devin astfel baza umană a culturii. Freud a ales cuvântul „sublimare” pentru aceasta trecere ciudată de la represie la comportament civilizat. În teoria lui Freud relația individului cu societatea este în mod esențial una statică: individul ramâne același, schimbându-se numai în măsura în care societatea exercită o presiune mai mare asupra instinctelor lui naturale sau îi permite o mai mare satisfacție. Freud întotdeauna consideră individul în relațiile sale cu alții. În accepția lui Freud, domeniul relațiilor umane este un schimb de satisfaceri ale nevoilor date biologic, în care relația cu celalalt este întotdeauna un mijloc de atingere a unui scop, dar niciodată un scop în sine.

Contrar punctului de vedere a lui Freud, analiza oferită în această carte se bazează pe asupriția că problema cheie a psihologiei este aceea a felului specific al legaturilor individului cu lumea, și nu acea a satisfacerii sau a frustrării uneia sau alteia dintre nevoile instinctuale; mai mult decât atât, se bazează ca relația dintre om și societate nu este una statică. Deși există anumite nevoi, cum ar fi foamea, sexul, setea care sunt comune omului, acele pulsiuni care fac posibile diferențele dintre caracterele oamenilor, ca dragostea și ura, setea de putere și dorința arzătoare de supunere, sunt toate rezultate ale procesului social. Aceste înclinații ale omului nu sunt părții ale unei naturi umane imobile și date biologic, ci rezultă din procesul social care creează omul.

 

Este tocmai sarcina psihologiei sociale să înțeleagă acest proces al creării omului în istorie. De ce dintr-o epocă istorică în alta au loc anumite schimbări în caracterul omului. Psihologia socială trebuie să explice de ce i-au naștere noi aptitudini și noi pasiuni bune sau rele. O altă sarcină a psihologiei este descoperirea anumitor mecanisme și legi ale naturii umane. 

Pentru a întelege aceste mecanisme și legi inerente trebuie să analizăm ce este adaptarea și să distingem între adaptarea „statică” și cea „dinamică”. Prin adaptarea statică întelegem acea adaptare la modele care lasă nemodificată întreaga structura de caracter și care implică numai adoptarea unei noi deprinderi. Prin adaptarea dinamică înțelegem acel fel de adaptare în care un individ se adaptează la anumite circumstanțe externe, acest gen de adaptare creează ceva nou în el, trezește noi pulsuri și noi angoase. Ea este, în esență, o adaptare la cele condiții externe (în special la cele din prima copilărie) care sunt iraționale în sine și, în general vorbind, nefavorabile creșterii și dezvoltării copilului. Prezența puternicilor impulsuri distructive sau sadice în grupurile sociale, oferă un exemplu de adaptare dinamică.

 

În capitolul Libertatea în epoca Reformei s-a analizat sensul psihologic al principalelor doctrine ale protestantismului. S-a arătat că noile doctrine religioase erau un răspuns la nevoile psihice determinate de colapsul sistemului social medieval și de începuturile capitalismului. Capitalismul a oferit omului întregul câştig, dar şi riscul deplin. Banii aproape că au aruncat în derizoriu originea, casta. Individul devine acum liber faţă de legăturile economice, sociale şi politice, dar şi faţă de acele legături care-i ofereau siguranţă şi un sentiment de apartenenţă. Lipsită de limite, lumea a devenit ameninţătoare. „Noua libertate creează în mod necesar un puternic sentiment de nesiguranţă şi slăbiciune, îndoială, singurătate şi angoasă”. Cum ar zice Pascal Bruckner, câştigând „libertate, individul şi-a pierdut securitatea, a intrat în era frământării nesfârşite”.

Potrivit lui Max Weber, clasa de mijloc urbană a fost coloana vertebrală a dezvoltării capitalismului modern în lumea occidentală. Clasă de mijloc ce era ea însăşi ameninţată vital de capitalismul în dezvoltare, astfel că se poate afirma că ea a fost mai mult periclitată decât ajutată de colapsul orânduirii feudale şi de capitalismul în dezvoltare. Individului i-a dat un nou sentiment de independență, în același timp l-a făcut să se simtă singur și izolat, plin de îndoială și angoasă și l-a condus spre o nouă supunere și spre o activitate irațională și compulsivă.

 

La fel în această carte aflăm postulatele fundamentale ale teoriei lui Fromm:

 

1) omul are o natură esențială, înnăscută

2) societatea este creată de om pentru a corespunde această natură

3) nici una din formele de societate de până acum nu satisface nevoile esenţiale ale existenței umane

4) se poate crea o societate să corespundă acestor necesitaţi: este ceea ce Fromm numeşte „socialism comunitar umanist”, societatea care permite omului să-și realizeze toate valenţele umane

 

Mecanismele evadării se disting prin 3 etape:

Autoritarismul – tendința de renunțare la indeoendența propriului eu individual și de contopire a eului cu cineva sau ceva din afara lui, cu scopul de a căpăta forțe care-i lipsește.

 

· Distructivitatea – are drept scop îndepărtarea tuturorobiectelor cu care individul trebuie să se compare.

Conformismul de automat – individul recurge la faptul de a fi el însu-și, și societatea îl acceptă așa cum este el defapt.

Este apreciat și faptul libertății și spontanietății, cu alte cuvinte libertatea pozitivă constă în activitatea spontană a personalității integrate, totale. În întreaga activitate spontană, individul îmbrățișează lumea. Nu numai că face ca eul său individual să rămână intact, el devine mai puternic și mai solid. Fiidca eu este tot atât de puternic pe cât este de activ.

Carte este urmată cu un capitol Liberate și democrație. Ideea importantă din acest capitol este că eliberând individul de toate constrângerile externe, democrația modernă a realizat adevăratul individualism.

Următorul capitol care încheie desfășurarea cărții este intitulat Caracterul și procesul social , în acest capitol este relevat faptul că caracterul social este mai important decât caracterul individual, adica caracterul unui membru a unui grup. La fel este definit faptul că caracterul este forma specifică prin care e configurată energia umană adaptată la nevoile omului. Conceptul de caracter este un cuvânt – cheie pentru a înțelege procesul social, adică fiecare membri a unui grup au diferite caractere și pe baza lor sunt dezvoltate noi idei specifice circumstanțelor, ca la rândul lor ideile pot fi acceptate în urma caracterului fiecarui membru sau râmân doar un stoc de informații.

Ideile principale a acestei cărți sunt:

 

· Experienţa libertăţii este condiţionată de jocul permanent al fiinţei umane între două repere fundamentale: setea de putere, autoritarismul şi dorinţa de supunere, conformismul de aparat.

 

· Libertatea nu este deloc inerentă naturii umane, că, mai puternică decât aspiraţia către libertate, există în om tendinţa instinctivă de supunere, generatoare de satisfacţie masochistă, profund motivată psihologic.

 

· Rolurile pe care factorii psihologici îl au în dinamica procesului social, în înţelegerea „fugii totalitare de libertate”. Înţelegerea atracţiei pe care omul o manifestă faţă de nazism, fascism, comunism sau altă formă de regim autoritar, presupune fără îndoială asumarea acestor factori.

 

(sursă: https://www.academia.edu/9652358/Rezumat_Erich_Fromm_Frica_de_libertate).