† Duminica a 22-a de peste an (B): O religie a inimii [30 august 2015] (omilie)



Isus cu fariseii..

Evanghelia Marcu 7,1-8.14-15.21-23: În acel timp, fariseii şi unii dintre cărturarii veniţi de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate – căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile din bătrâni, iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. ⁵ Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat: „De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?” El le-a spus: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor». Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor”. Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.

 

 

Omilie

 

 

Ascultând Cuvântului lui Dumnezeu în fiecare duminică, descoperim ce spune Dumnezeu oamenilor ca să-i conducă în viața lor. Acest cuvânt este lumina pentru drumul lor.

 

Prima lectură ne amintește ce s-a întâmplat cu poporul lui Israel: sub conducerea lui Moise, Dumnezeu i-a scos din sclavie Egiptului. Prin dăruirea legii poporului, Dumnezeu i-a oferit „pașaportul pentru libertate”. Într-adevăr, oamenii liberi au o lege. Alții sunt supuși la arbitrar și la violență. Aceasta vedem în toate zilele. Cartea Deuteronomului pe care am ascultat-o, a fost scris cu mult timp după Exod. Pe muntele Sinai, Dumnezeu a făcut o alianță cu poporul său. S-a angajat pentru el și s-a ținut de promisiune. Dar poporul nu a fost totdeauna fidel alianței. A ajuns să-și schimbe direcția departe de Dumnezeu. Nu a înțeles cât de mult îi iubește Dumnezeu. Autorul Cărții Deuteronomului amintește că legea dată pe Sinai este o lege de trăit și practică.  Este mândria lui Israel în fața națiunilor păgâne. Această lege este rezumată în două domenii principale: iubirea de Dumnezeu și iubirea de frații.

 

Prima parte privește spre Dumnezeu: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău... Să sfințești ziua Domnului...” Primul lucru este să ne amintească că Dumnezeu este creatorul nostru și este înflăcărat de iubire pentru lume. În afară de el, totul este inutil. Tot ce avem, tot ce suntem este darul lui Dumnezeu. Singura atitudine demnă de omul credincios este de a pune toată încrederea în Dumnezeu și de a construi viața noastră pe el. Iată că ne-am întors la marea porunca a iubirii. Cu el vom găsi adevărata fericire.

 

A doua parte se referă la aproapele: „Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta... Să respecți binele aproapelui tău…” Evita tot ceea ce poate dăuna altora. Dumnezeu iubește poporul său cu o iubire înflăcărată. Răspunsul nostru trebuie să devină tot mai mult să se ridice la al său. Este esențial ca toți să ascultăm de aceste două porunci și să le punem în practică. Este important pentru noi și astăzi. Trăim într-o lume care este confruntată cu violență, indiferență, dispreț și tot felul de nenorociri. Misiunea noastră este de a trăi diferit și de a aduce iubire.

 

În scrisoarea sa, sfântul Iacob se adresează celor nou-botezați. El îi invită în special să trăiască altfel. În ziua botezului lor, au acceptat o nouă viață. Este ca și cum ar fi o lumină în întunericul omenirii. În centrul acestei vieți este Isus Cristos. Este Cuvântul dat pentru lume ca să aibă viața. Acest cuvânt este semănat în fiecare din noi. Nouă ne revine responsabilitatea de al primi cu umilință; el este în măsură să ne salveze. Ca în Deuteronom, sfântul Iacob ne invită să îl punem în practică: „Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume”.

 

În Evanghelie vedem pe Isus în fața fariseilor. Sunt ultimii păzitorii ai legii lui Moise și ai tradițiilor. Fariseii constată numeroase încălcări comise de discipoli. Sunt încălcări ale tradițiile bătrânilor. Dar Isus le reproșează că lăsă de o parte poruncile lui Dumnezeu pentru a ține tradiţiile oamenilor. Ar însemna să spună că cel mai important nu este să te speli pe mâini, dar să spele inima. Isus ne invită să spunem adevărul în toate actele noastre religioase, în practicile noastre religioase, în rugăciunile noastre și tot ceea ce este important pentru noi.

 

Această evanghelie ne invită să facem un examen al conștiinței noastre: există vorbe zadarnice. Nu corespund adevăratelor sentimente. Nu ne place să se vorbească despre noi ca și cum ar recita o lecție. Pentru Dumnezeu este același lucru. El nu acceptă din partea noastră rugăciuni zadarnice, goliți de inimă. Nu putem ajunge la Dumnezeu decât cu inima. În relația noastră de viața cu Dumnezeu cu noi și noi cu Dumnezeu, totul este jucat la nivel de inima. Trăind creștinește înseamnă a trăi intens această alianță de iubire între Dumnezeu și noi. Nu contează. Înțelegem atunci  pe Isus surprins de criticile fariseilor care îl acuză că nu respecta tradițiile religioase. Când evanghelia ne raportează acest eveniment o face atrăgându-ne atenția asupra noastră. Ca și ei, avem tendința de a judeca cu ușurință religia altora. Intoleranță nu este doar pentru islamiști. Poate fi și pentru cei care ar putea fi numi «creștini». Intoleranța nu are nimic de-a face cu Evanghelia.

 

Criticând și denunțând, noi am adăuga numai un pic amărăciune în această lume. Lupta noastră împotriva răului trebuie să înceapă cu inima noastră. În inima trebuie să plantăm ierburi bune de solidaritate, de prietenie, de răbdare, de umilință, pietate, milă și iertare. Calea către aceste plantații este Evanghelia pe care o urmăm. Ea ne învață să facă în fiecare zi puțin mai mult iubire în viața noastră. În această zi, ne întoarcem la Domnul și îl implorăm: „Ție care ești Lumină, ție care ești iubire, pune în întunericul nostru Duhul tău de iubire”.

 

(pr. Jean Compazieu [20.08.2015]; trad. Isidor Chinez; sursa:  

http://dimancheprochain.org/5411-homelie-du-22eme-dimanche-du-temps-ordinaire-3/).