Walter Cardinal Kasper |
Chestiunea
accesului la euharistie a divorţaţilor recăsătoriţi este importantă, dar este o
"nebunie" a reduce apropiatul Sinod despre familie la o discuţie
despre această temă. Şi oricum la sfârşitul drumului sinodal şi cu privire la
această temă se va ajunge la un amplu consens. Asta susţine cardinalul Walter
Kasper, părinte sinodal şi raportor unic la Consistoriul despre familie din
februarie, în acest interviu acordat ziarului Avvenire.
Eminenţă,
discuţia despre apropiatul Sinod pare focalizată numai pe chestiunea accesului
la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi...
Nu-mi place
această focalizare. Tema Sinodului sunt provocările pastorale ale familiei. Şi
aceea a divorţaţilor recăsătoriţi este una dintre acestea. Dar nu este desigur
unica şi trebuie încadrată într-un cadru mai amplu. Ce anume este familia,
aceasta este principala problemă. De fapt, astăzi există multe concepţii de
familie care nu corespund viziunii creştine. Apoi există provocările legate de
imigraţie, de persecuţii, de mizerie şi de sărăcie.
Nu vă simţiţi
un pic responsabil de această focalizare pentru că aţi aruncat piatra în baltă
cu intervenţia dumneavoastră la Consistoriu?
Discursul meu era
structurat în cinci capitole şi numai ultimul era dedicat temei. Şi făceam asta
punând întrebări, nu afirmând teze. Eu îl întrebasem pe Papa dacă puteam să pun
acele întrebări şi el m-a încurajat să fac asta, altminteri nu le-aş fi
pronunţat. Această problemă este foarte simţită mai ales în lumea occidentală,
dar în mod clar nu era singura semnalată în discursul meu.
Şi totuşi a
monopolizat atenţia mediatică şi chiar dezbaterea eclezială...
Este adevărat, şi
mi-a părut rău.
Alte teme care
au avut amplu ecou mediatic cu privire la Sinod sunt cele referitoare la
procesele de nulitatea matrimonială şi chestiunea unirilor homosexuale. Ce
părere aveţi în această privinţă?
Este desigur
important a face, acolo unde este posibilă, mai vioaie cauzele matrimoniale.
Dar nu se poate pretinde să se rezolve totul în acel mod. Nu are sens a declara
că nu a existat niciodată, de exemplu, o căsătorie care a durat zece ani şi în
care s-au născut copii. Apoi unirile homosexuale nu sunt echivalabile cu
căsătoria. Dacă sunt trăit în mod stabil şi responsabil trebuie respectate, dar
sunt o altă realitate faţă de familie.
Unele
comunităţi protestante, chiar şi în Italia, au ajuns să dea o binecuvântare
eclezială acestor relaţii. Consideraţi că este pentru Biserica catolică o
perspectivă care poate fi parcursă?
Nu cred. Trebuie
respectate dacă sunt trăite în mod responsabil după conştiinţa lor. Dar nu sunt
o familie după planul lui Dumnezeu.
Să ne
întoarcem la chestiunea împărtăşaniei date divorţaţilor recăsătoriţi. Dar dacă
la sfârşitul parcursului sinodal ar fi o deschidere cu privire la accesul la
Euharistie, n-ar fi o ruptură cu magisteriul exprimat de Familiaris
consortio?
Magisteriul
obligatoriu este cel care se referă la sacramentalitatea căsătoriei dintre
creştini şi la indisolubilitatea sa. În schimb, în acest caz ar fi vorba despre
o dezvoltare a disciplinei. Principiile nu pot să fie schimbate, dar aplicarea
lor în situaţii concrete şi contingente, disciplina, poate fi schimbată. Această
distincţie este foarte importantă. Nu există o dogmă cu privire la acest punct.
Există o disciplină importantă, dar care în sine nu se poate considera
imutabilă.
Dar nu există
riscul ca deschizând o breşă în această disciplină să poată fi un efect domino
cu rupturi ulterioare?
Mulţi au această
teamă. Dar concep credinţa în mod ideologic, ca un castel de cărţi, astfel,
dacă este schimbată una, totul se prăbuşeşte. Însă Biserica nu este o realitate
statică şi există o dezvoltare în înţelegerea credinţei.
Pe de altă
parte în terenul catolic există şi unii care consideră că legătura matrimonială
poate să înceteze nu numai prin moartea fizică a soţului ci şi prin
"moartea morală" a căsătoriei însăşi...
În discursul meu
la Consistoriu n-am atins acest punct. Personal nu sunt de această opinie.
Căsătoria sacramentală este indisolubilă, chiar cu excepţiile care derivă din
Noul Testament. Mă gândesc la privilegiul paulin şi la cel petrin.
Şi disciplina
ortodoxă, care admite posibilitatea unei a doua sau a treia căsătorii deşi nu
sacramentale, este într-un fel "importabilă" în Biserica catolică?
Se poate studia
această disciplină şi se poate învăţa ceva de la ea. Dar nu cred că poate să
fie transferată ca atare în Biserica catolică, şi pentru că în ea există elemente
care derivă din dreptul imperial bizantin şi nu din Scripturi.
Care sunt
temele care dumneavoastră speraţi să fie aprofundate în Sinod?
Îndeosebi ar
trebui să vorbim cum să-i ajutăm pe tineri să realizeze căsătoria trăită ca
plan al lui Dumnezeu. Cum să ajutăm familiile să fie realmente biserici
familiale. Cum să promovăm frumuseţea şi sfinţenia familiei.
Eminenţă, o
ultimă întrebare. Cu privire la Sinod şi chiar la alte chestiuni, capătă cu
adevărat importanţă o opoziţie ecleziastică cu programul de a opune rezistenţă
spiritului reformator al pontificatului?
Se aude vorbind
despre asta. Eu nu spun asta pentru că nu suntem un sistem totalitar. Există
libertate şi papa Francisc vrea o dezbatere deschisă. Fiecare are dreptul să
exprime opinia sa fără ca să fie considerat un complotist. Am avut o situaţie
asemănătoare înainte şi în timpul Conciliului al II-lea din Vatican când erau
episcopi şi cardinali care aveau o linie diferită de cea a lui Ioan al
XXIII-lea şi Paul al VI-lea. Dar la sfârşit s-a ajuns mereu la un larg consens.
Sunt convins că şi de data aceasta va fi aşa.
(Gianni Cardinale – după Avvenire,
2 octombrie 2014; trad. de pr. Mihai
Pătraşcu; sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20141007).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu