”Lumea Răului
scapă astfel, în fond,
înţelegerii spiritului nostru!
De altfel nu reuşesc
totdeauna
să mi-o închipui ca o lume, ca un univers.
Este, nu va fi niciodată
altceva
decât numai o schiţă,
schiţa unei creaţii hidoase, avortate,
la limita
extremă a fiinţei.
Mă gândesc la acele pungi fleşcăite
şi translucide ale
mării.
Ce-i pasă monstrului de un criminal
mai mult sau mai puţin!
El îşi
consumă repede crima,
şi-o încorporează înspăimântătoarei
sale substanţe,
o
digeră fără a ieşi o clipă din înfricoşata,
din veşnica sa imobilitate.
Dar
istoricul, moralistul,
chiar filosoful,
nu vor să vadă decât criminalul,
ei
reconstituie răul după chipul
şi asemănarea omului.
Ei nu-şi fac nici o idee
despre răul însuşi,
această enormă aspiraţie a vidului,
a neantului”
(Bernanos
G., Oeuvres
romanesques
suivies de Dialogues des carmélites,
Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961,
Journal d'un curé de campagne, 1143).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu