Luca 14,1.7-14 - În acel timp, 1 Isus a intrat în casa unuia
dintre fariseii de frunte, într-o zi de sâmbătă, ca să stea la masă.
7 Observând că invitaţii îşi alegeau locurile cele dintâi, le-a spus
această asemănare: 8 "Când eşti invitat la nuntă, nu te aşeza în
fruntea mesei, căci s-ar putea să fie invitat şi cineva mai de vază decât tine;
9 atunci cel care v-a invitat, şi pe tine şi pe el, va veni şi-ţi va
spune: «Lasă-l pe el în locul acesta». Şi tu, ruşinat, te vei aşeza în locul cel
din urmă. 10 Dimpotrivă, când eşti invitat, aşază-te pe locul cel din
urmă. Atunci când va veni cel care te-a invitat, îţi va zice: «Prietene, poftim
mai sus!» şi aceasta va fi o cinste pentru tine în ochii tuturor celorlalţi
oaspeţi. 11 Căci cine se înalţă va fi umilit, iar cine se umileşte va
fi înălţat!" 12 Apoi, i-a spus celui care l-a invitat: "Când dai un
ospăţ la prânz sau la cină, nu-i invita pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi,
nici pe părinţii tăi, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la
rândul lor şi astfel să-ţi primeşti răsplata. 13 Dimpotrivă, când dai
un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi.
14 Atunci ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi
îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi".
OMILIE
Scena este vivace şi luată din realitate (Lc 14,7-14).
Invitat la prânz de către un şef de al fariseilor, Isus observă că oaspeţii
sunt preocupaţi să-şi asigure primele locuri. Sunt persoane convinse că au
dreptul la locul de onoare. Iar Isus povesteşte o parabolă, cu care nu
intenţionează să indice o simplă regulă de urmat, ci o regulă religioasă, cum
să se comporte fiecare în faţa lui Dumnezeu, şi prin urmare, faţă de oameni:
„Când eşti invitat la un prânz nu te aşeza în primul loc, pentru că nu s-ar
putea să fie unul mai de vază decât tine şi tu va trebui să-i cedezi locul...”
Observând cu ironie comesenii care căutau primele locuri,
Isus condamnă „prezumţia de a fi drept”: prezumţie care nu numai că denaturează
raportul cu Dumnezeu (care trebuie să rămână mereu un raport de dependenţă şi
de recunoaştere stării de păcătoşenie), dar şi raportul cu oamenii: din această
prezumţie apar pretextele, preocupările ierarhice, judecăţile tăioase. După ce
le-a adresat un cuvânt comesenilor, Isus spune un cuvânt şi stăpânului casei:
„Când merge la un prânz, nu-i invita pe prieteni sau pe vecinii bogaţi, ci pe
săraci”. De ce să-i inviţi numai pe prieteni şi pe rude? Ne aflăm mereu în
cadrul unei iubiri interesate, în cadrul unei concepţii închise despre viaţă: se
fac invitaţii între prieteni, între persoane asemănătoare, azi te invit eu pe
tine iar mâine mă inviţi tu pe mine. Iar săracii rămân mereu afară, mereu
excluşi. Evanghelia vrea în schimb o fraternitate cu două caracteristici bine
precizate: gratuitatea şi universalitatea. Trebuie să dai chiar şi celor de la
care nu poţi să speri nimic în schimb. Isus se gândeşte la viitoarea sa
comunitate: o visează ca un loc de ospitalitate pentru toţi cei excluşi. Nu
este vorba despre o învăţătură nouă. Isus a adresat-o deja tuturor în predica
de pe munte (Lc 6.32-34): dacă-i iubiţi numai pe cei care vă iubesc, care este
meritul vostru? Şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc.
Există fericirea celui care este sărac („fericiţi voi, cei
săraci, pentru că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu”) şi există fericirea
celui care transformă propriile bunuri în ocazie de ospitalitate, dar trebuie
să fie vorba despre o ospitalitate şi faţă de cei excluşi („fericit vei fi
pentru că nu au ce să-ţi dea în schimb”). (don Bruno Maggioni [09.09.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu