(Rario Vatican, 5 iunie 2012) - La Milano, în cadrul Întâlnirii mondiale a familiilor, Benedict al XVI-lea observa că „mentalitatea utilitaristă tinde să se extindă şi la relaţiile interpersonale şi familiale reducându-le la convergenţe precare de interese individuale şi subminând trăinicia ţesutului social”.
Se înmulţesc astfel falimentele,
despărţirile şi divorţurile. La „Sărbătoarea mărturiilor” în dialogul cu
familii din toate continentele Benedict al XVI-lea a destăinuit că „problema
divorţaţilor recăsătoriţi este una din marile suferinţe ale Bisericii de azi.
Şi nu avem simple reţete. Suferinţa e mare şi putem doar să ajutăm parohiile,
persoanele individuale să ajute aceste persoane să suporte suferinţa din
pricina divorţului”. După ce a amintit ceea ce afirmase în alocuţiunile sale
către Tribunalul Rota Romana din 2007 şi 2011, că „ar fi foarte importantă,
evident, prevenirea”, inclusiv un examen serios din partea parohilor în privinţa
intenţiilor reale ale cuplurilor care se prezintă să se căsătorească, Pontiful
repetă persoanelor aflate în situaţie matrimonială iregulară „că Biserica le
iubeşte, dar ele trebuie să vadă şi să simtă această iubire”.
Mi se pare o mare îndatorire a unei
parohii, a unei comunităţi catolice, de a face realmente tot posibilul pentru
ca ele să se simtă iubite, acceptate, că nu sunt „afară”, chiar dacă nu pot
primi dezlegarea în sacramentul Reconcilierii şi Euharistia. Fără îndoială,
dacă nu este posibilă dezlegarea la spovadă, totuşi un contact permanent cu
preotul, cu un îndrumător spiritual este de mare folos pentru ca aceste
persoane să poată vedea că sunt însoţite, călăuzite. Apoi este foarte important
şi ca să simtă că Euharistia este adevărată şi împărtăşită dacă intră cu
adevărat în comuniune cu Trupul lui Cristos: chiar fără primirea „trupească a
sacramentului, putem fi spiritual uniţi cu Cristos în Trupul său". Şi a
face înţeles acest lucru este de mare importanţă.
Astfel, recenta Întâlnire mondială
a familiilor, observă cardinalul arhiepiscop de Milano, Angelo Scola, a fost o
ocazie prielnică pentru a vorbi despre o bună practică de spiritualitate,
căzută oarecum în desuetudine. Este vorba despre „Împărtăşania spirituală”,
dorinţa de a primi Sfânta Împărtăşanie, ca alternativă, oarecum, ce nu trebuie
neglijată pentru cei divorţaţi şi recăsătoriţi care nu pot primi trupeşte
Sfânta Împărtăşanie. Papa a reluat o idee care fusese precizată şi la ultimul
Sinod al episcopilor: că aceşti fraţi şi surori sunt parte vie a comunităţilor noastre.
Iar Exortaţia apostolică postsinodală identifica nouă modalităţi concrete de
participare la viaţa fiecărei comunităţi creştine pentru aceşti fraţi.
Sfântul Părinte face referinţă la
Împărtăşania spirituală asupra căreia - spune cardinalul Scola - ar trebui să
se reflecte mai mult. În acest sens, arhiepiscopul de Milano a amintit
definiţia Sfântului Toma de Aquino. Împărtăşania spirituală consistă în
„dorinţa fierbinte de a-l primi pe Isus euharistic şi într-o îmbrăţişare plină
de iubire ca şi cum ar fi fost deja primit”.
Sfântul Toma din Aquino distinge
două feluri de hrănire cu Euharistia: hrănirea sacramentală şi hrănirea
spirituală (Summa Theologiae, IIIa, q. 80, a. 1, ad 1-2). Hrănirea sacramentală
presupune primirea Sfântului Trup şi Sânge sub chipul pâinii şi al vinului, dar
nu comportă în mod necesar primirea harurilor specifice. În condiţii deosebite
însă poate exista şi o hrănire exclusiv spirituală, prin care deşi nu primim
Sfânta Euharistie în trupurile noastre, primim totuşi harurile specifice
împărtăşirii cu ea. Sfântul Toma aseamănă această împărtăşire spirituală cu
primirea Botezului dorinţei: "Aşa cum unii sunt botezaţi cu Botezul
dorinţei, prin dorinţa lor de a primi Botezul, înainte de a fi botezaţi în
Botezul apei, în acelaşi fel unii mănâncă acest sacrament în mod spiritual
înainte de a-l mânca în mod sacramental" (ibidem).
Cardinalul Scola a amintit şi
rugăciunea Sfântului Alfons Maria de Liguori prin care se face Împărtăşania
spirituală. Puterea spirituală poate crea punţi interioare mai solide decât
gesturi concrete repetate uneori în mod mecanic şi superficial fără participare
lăuntrică. (sursa: http://ro.radiovaticana.va/news/2012/06/05/%C3%AEmp%C4%83rt%C4%83%C5%9Fania_spiritual%C4%83:_recomandat%C4%83_de_papa_celor_divor%C5%A3a%C5%A3i_%C5%9F/rom-594083).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu