Vinerea Sfântă (omilia)

 

Ieri seară am celebrat instituirea divinei Euharistii: ea este memoria pătimirii şi morţii lui Cristos. Astăzi, în această celebrare austeră, cu post şi cu meditaţie, vrem să ne adâncim în contemplarea pătimirii Domnului, a morţii sale. Vrem să adorăm sfânta Cruce, văzând în ea locul în care Dumnezeu s-a descoperit în modul cel mai înalt.

 

1. Am auzit relatarea pătimirii Domnului. În sufletul uimit în faţa unei astfel de tragedii, nu poate decât să apară o întrebare: de ce s-au întâmplat toate acestea? Care este explicaţia acestei istorii incredibile?

 

„El a luat asupra sa suferinţele noastre... Rănile lui ne-au adus vindecarea”. Este primul răspuns tulburător pe care îl dă Cuvântul lui Dumnezeu întrebării noastre. Cristos a murit pentru noi; moartea sa are de a face cu fiecare dintre noi, are ceva legat de mine, de persoana ta. Pus în faţa Crucii, a pătimirii lui Cristos, trebuie să spui: „aceasta a avut loc, aceste suferinţe şi aceste dureri, aceste nelinişti şi această teamă, aceste «strigăte puternice şi lacrimi» sunt din cauza mea”. Adică, aşa cum spune profetul, „pentru păcatele noastre” sau „pentru nelegiuirile noastre”. În faţa Crucii, trebuie să spui: „eu sunt responsabil de toate acestea”. Fără această cunoaştere şi recunoaştere, nu se poate înţelege Crucea lui Cristos. El „era împovărat cu suferinţele noastre, a luat asupra sa durerile noastre”. Luând asupra sa păcatele noastre, Cristos a făcut să moară păcatul şi i-a îndepărtat puterea. Moartea lui Cristos, pătimirea sa are de a face cu noi, în sensul că a avut loc din cauza noastră –  noi suntem motivul – din iubire faţă de noi. A luat asupra sa nelegiuirile noastre, în trupul său, vărsându-şi sângele pentru noi. Şi astfel i-a luat păcatului orice putere şi în sângele său am fost salvaţi. „Când se va oferi pe sine însuşi... îi va îndreptăţi pe mulţi” spune profetul.

 

2. „Nu ai avea nici o putere asupra mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus”. În aceste cuvinte spuse de Isus lui Pilat, găsim încă un răspuns şi mai tulburător la întrebarea noastră: de ce a pătimit Cristos. „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut”: izvorul ultim al pătimirii lui Cristos trebuie căutat în hotărârea Tatălui de a-l trimite pe Fiul său unul născut să împărtăşească întru totul soarta noastră pentru ca să o restabilească în adevărul său de la început. În jertfa de pe Calvar, ajunge la deplina realizare planul Tatălui cu noi; atinge punctul maxim iubirea sa „care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, dar l-a dat pentru noi toţi” (Rom 8,32). Să ascultăm ce scrie un mare Părinte al Bisericii, sfântul Ambrozie: „Fii atent la iubirea Tatălui:  ca să-şi arate bunătatea sa a înfruntat, ca să spunem aşa, proba Fiului destinat morţii; bea, ca să spunem aşa, durerea pierderii sale, ca să nu fie pierdut pentru tine rodul răscumpărării (...). Atât de mare a fost în Domnul dorinţa salvării tale, încât aproape a pus în joc ceea ce era al său, ca să te cucerească (...) L-a dat (pe Fiul său) pentru noi toţi, ca să arate că-i iubeşte pe toţi în aşa măsură că l-a dat pentru fiecare pe Fiul său preaiubit. Pentru ei a dat (...) ceea ce era mai presus de toate (...) Nu a exclus nimic cel care a dat, autorul a toate”.  Şi în sens total „pentru mine s-a zămislit în sânul unei fecioare, pentru mine a fost jertfit, pentru mine a făcut experienţa morţii, pentru mine a înviat. Pentru mine a luat asupra sa slăbiciunile mele, s-a supus pasiunilor trupului meu; pentru mine, adică pentru orice om, devine „păcat”, pentru mine „devine blestem”, pentru mine şi în mine devine „supus” şi „subiect”, pentru mine „miel”, pentru mine „sclavul”.

 

În această seară descoperim adevăratul chip al lui Dumnezeu: el este doar milostivire. Dacă tu vezi altceva pe acest chip, nu-l vezi deloc: vezi chipul unui altul, dar nu al lui Dumnezeu. În această seară descoperi adevărata faţă a destinului tău şi a destinului lumii. Era schimonosit de păcat. Dumnezeu a intervenit în persoana lui Isus; într-un eveniment istoric, moartea lui Cristos. În el îţi este oferită mântuirea definitivă. Nimeni şi nimic nu te va mai putea desparte de milostivirea Tatălui şi de iubirea lui Cristos. „Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici principatele, nici prezentul, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile, nici o altă făptură nu va mai putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos Domnul nostru” (Rom 8,38). (mons. Carlo Caffarra; trad. pr. Isidor Chinez).