„Cine eşti tu?“

Editura elveţiană Ad Solem a publicat o ediţie bilingvă a poeziilor lui Edith Stein, sub titlul, potrivit cu vocaţia de martiră a unei istorii întunecate asumate de Sf. Tereza Benedicta a Crucii, Malgré la nuit1. Această carte reprezintă şi prima ediţie completă a poeziilor lui Edith Stein.

(Edith Stein , Malgré la nuit. Poésies complètes, Genève, Editura Ad Solem, 2009, 170 p.).

Edith Stein nu a fost o poetă „profesionistă“. Această carte ne-o prezintă mai curînd ca pe o poetă de ocazie, care compunea în grabă cîte o poezie pentru evenimentele speciale din viaţa familiei sau a comunităţii ei religioase (botezul sorei ei, Rosa, profesiunea unei călugăriţe, marile sărbători creştine sau solemnităţile cele mai importante ale ordinului ei etc.). Pentru cei obişnuiţi cu stilul ştiinţific al scrierilor filozofice ale lui Edith Stein, lectura cărţii poate fi surprinzătoare. Deşi nici stilul ei ştiinţific nu este lipsit de farmec şi de o reală profunzime, aici întîlnim o Edith Stein vie şi autentic meditativă, care versifică cu uşurinţă, într-un stil care vădeşte familiaritatea cu marea lirică germană a lui Heine, Goethe şi Schiller. Desigur, aceste poezii poartă de la un capăt la altul amprenta spiritualităţii creştine a Carmelului şi a Bisericii romano-catolice, fiind liturgice şi evanghelice prin excelenţă. La fel ca poemele Doctorului Mistic (Sf. Ioan al Crucii), ele fac parte din tezaurul literaturii religioase occidentale, depăşind  sfera estetică a literaturii. Cécile Rastoine (Sr. Cécile de Jésus-Alliance), care semnează prefaţa acestei ediţii, precizează la rîndul ei că poeziile lui Edith Stein nu invită, la fel ca lucrările ei erudite, la o meditaţie filozofică şi teologică, ci sînt concepute ca o invitaţie la experienţa mai înaltă a rugăciunii.

Cu toate acestea, cred că aceste poezii lasă loc şi pentru o meditaţie filozofică şi teologică, chiar dacă, în final, meditaţia însăşi poate invita la tăcere şi reculegere. Drumul uman spre rugăciune trece de multe ori prin meditaţia discursivă în care este necesară activitatea intelectului. În plus, de multe ori poezia mistică are nevoie de clarificări teologice, aşa cum o dovedesc cu prisosinţă tratatele scrise de Sf. Ioan al Crucii („proza“ sa) pentru a-şi interpreta teologic propriile poeme.

Mă voi opri, în cele ce urmează, la poezia închinată de Edith Stein Duhului Sfînt în sărbătoarea Rusaliilor din 1942, „Wer bist du, süsses Licht?“ („Cine eşti tu, dulce lumină?“), scrisă în Carmelul din Echt, cu cîteva luni înainte de a fi deportată 2. Poezia are o clară inspiraţie augustiniană. Dacă Sf. Augustin scrie în Confesiuni că Dumnezeu este mai intim decît străfundul sufletului său şi superior faţă de tot ce e mai bun în el (Deus, intimior intimo meo et superior summo meo), Edith Stein scrie: „Du, nährer mir als ich mir selbst/ und innerlicher als mein Innerstes“ („Tu, care îmi eşti mai aproape decît îmi sînt eu mie/ mai lăuntric decît îmi e străfundul meu“).

Întrebarea „Cine eşti tu?“, adresată de om lui Dumnezeu, are şi ea un precedent. Este întrebarea pe care Sf.Pavel, în ipostaza fariseului Saul aflat pe drumul spre Damasc pentru a-i persecuta pe creştinii din diaspora Ierusalimului, i-o adresează Domnului, care îl învăluie în lumină întrebîndu-l: „Saul, Saul, pentru ce mă prigoneşti?“. „Cine eşti Tu, Doamne?“, îl întreabă la rîndul lui Saul, „căzut la pămînt“ (Fapte 9,4-5). „Cine eşti tu, dulce lumină?“, întreabă ca un ecou Edith Stein.

Întrebarea „Cine eşti tu?“ indică mai întîi dorinţa inteligenţei de a cunoaşte realitatea unei persoane în ceea ce are ea esenţial. Inteligenţa noastră poate merge mai departe de limbaj şi de descrierea experienţei întîlnirii cu o altă persoană (de consemnare a impresiilor produse de acea experienţă), atingînd ceea ce este esenţial în acea persoană şi se află dincolo de noi. Substanţa acelei persoane poate fi intuită, în simplitatea ei de principiu, atunci cînd ieşim din subiectivitatea noastră şi formulăm, cu o dorinţă simplă de cunoaştere, întrebarea „cine este“.

Întrebarea „Cine eşti Tu, Doamne?“ are o semnificaţie religioasă: omul care o rosteşte vrea să cunoască identitatea unei persoane divine care îi stîrneşte teamă şi uimire. Această întrebare ne trimite însă şi la o filozofie şi o teologie a persoanei. Persoana este întruchiparea cea mai concretă a misterului fiinţei şi realitatea ontică prin excelenţă. A dori să cunoşti persoana este ceva mai realist şi mai concret decît a dori să cunoşti fiinţa. Iar a dori să cunoşti persoana lui Dumnezeu este mai profund decît a dori numai să filozofezi abstract cu privire la fiinţa Lui. Trecerea de la înţelepciunea filozofiei care descoperă existenţa necesară a Fiinţei prime la înţelepciunea mai înaltă a teologiei se face, de fapt, cu o întrebare prin care omul vrea să cunoască identitatea unei persoane divine: „Cine este Cel care există cu necesitate, ca Fiinţă primă?“3. În limbajul mai simplu şi mai personal al lui Saul, ea revine la întrebarea „Cine eşti Tu, Doamne?“. Saul, „căzut la pămînt“, descoperă că acest „Tu“ este Dumnezeu – un Dumnezeu care este şi persoană. Acelaşi Saul, care „sufla [...] ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului“ (Fapte 9,1) şi stătea în picioare acuzator în timpul lapidării Sf. Ştefan (Fapte 7,58), urcă pe culmile cunoaşterii şi pune cea mai importantă întrebare a înţelepciunii omeneşti atunci cînd este „căzut la pămînt“. Umilirea sa în faţa Domnului nu îi distruge decît orbirea şi ignoranţa. Vederea luminii Domnului este însă atît de şocantă, încît rămîne complet orbit trei zile, ca o primă purificare „în noapte“, pentru dificila misiune apostolică ce avea să îi fie încredinţată.

Pentru a reveni la poezia lui Edith Stein, să citim întrebarea ei pînă la capăt: „Wer bist du, süsses Licht, das mich erfüllt/ und meines Herzens Dunkelheit erleuchtet?“ („Cine eşti tu, dulce lumină ce mă inunzi/ şi limpezeşti noaptea inimii mele?“). Cea care scrie aceste versuri pare că a cunoscut întunericul profund al inimii – nu numai întunericul agnostic din tinereţea ei „atee“, ci poate şi temerea de sfîrşitul apropiat, pe măsură ce ameninţarea nazistă se extindea şi asupra ţării în care se exilase (Olanda). „Coborîrea Duhului Sfînt“ în noaptea inimii pare însă să fie primită cu aceeaşi surpriză ca întîlnirea cu Isus a lui Saul, pe drumul către Damasc.

Ca să întrezărim ceva din deşertul inimii tăcute, dăruite lui Dumnezeu din iubire, al celei care a scris această poezie, să citim mai departe versurile care descriu dependenţa ei totală de Dumnezeu: „Du bist der Raum/ der rund mein Sein umschliesst und in sich birgt./ Aus dir entlassen entsänk’es in den Abgrund/ des Nichts, aus dem du es zum Licht erhobst.“ („Tu eşti spaţiul/ ce-nconjoară şi ocroteşte fiinţa mea./ Dacă ai părăsi-o, ar aluneca în abisul/ neantului, de unde tu ai ridica-o din nou la lumină“). Autoarea nu pare a se teme aici nici chiar de părăsirea sufletului ei de către Dumnezeu „în abisul nimicniciei“, fiind încrezătoare că, şi dacă aceasta s-ar întîmpla, ar fi numai pentru a fi readusă din nou, la lumină. În joc este aici toată fiinţa ei, care se încredinţează voinţei lui Dumnezeu printr-un act de ofrandă ce imită iubirea Crucii (actul de ofrandă a vieţii ei este publicat, în fapt, la sfîrşitul acestui volum de poezii) 4.

Putem observa că, la fel ca Sf. Pavel după întîlnirea cu Domnul, Edith Stein devine „un vas ales“ pentru a-i aparţine integral lui Dumnezeu (Fapte 9,15). În limbajul cu care Dumnezeu îi vorbeşte poporului evreu în Osea, un astfel de om este chemat pe nume de Dumnezeu şi „atras şi dus în deşert“, unde El îi va „vorbi inimii“ lui (Osea 2, 14). În deşertul dependenţei totale de Dumnezeu, omul poate asculta cu inima tăcerea încărcată de sensuri şi mistere a divinităţii. El poate întreba numai în pustietate, înspăimîntat poate de misterul prezenţei Celui Preaînalt, dar şi încrezător în fidelitatea Lui: „Cine eşti tu, dulce lumină?“. (Autor: Tereza-Brînduşa Palade; http://www.observatorcultural.ro/).

–––––––––––––––

1. În ciuda nopţii, lb. franceză în original.

2. O notă precizează, totuşi, că a fost descoperită o versiune originală a poemului, care fusese scrisă pentru sărbătoarea Rusaliilor din 1937, cînd sora ei Rosa primise sacramentul Confirmaţiunii (Mirul, în Biserica romano-catolică). Poemul pare să fi fost rescris la Echt, pentru Rusaliile din 1942. Vezi  Edith Stein, Malgré la nuit. Poésies complètes, Genève, Ad Solem, 2009, p.121.

3. Marie-Dominique Philippe, Retour à la source. Tome I. Pour une philosophie sapientiale, Paris, Fayard, 2005, pp. 464-465.

4. Malgré la nuit. Poésies complètes, op. cit., pp. 168-169.