EPIFANIA (6 ianuarie 2012): Pentru toţi

Evanghelie: Mt 2,1-12

Nu există bomboane pentru cei buni şi nuiele pentru cei răi. Sărbătoarea este pentru toţi: pentru cei buni şi pentru cei răi, pentru cel care merită şi pentru cel care nu merită, pentru vecini şi pentru cei de departe. Dacă ar fi numai pentru cei aleşi de dinainte, ce Veste bună ar fi? Ce noutate am duce dacă şi noi am merge cu logica meritului? Ce frumuseţe ar fi într-o vestire a mântuirii care priveşte la codicele fiscal pentru a stabili dacă intri sau ieşi din schemă?

Astăzi Biserica ne invită să celebrăm Epifania, adică „mani-festarea”. O sărbătoare extraordinară care vesteşte că Mesia născut în grota de la Betleem nu este o comoară privată a lui Israel – poporul promisiunii – dar este pentru toţi. Magii, care nu sunt nici trei nici regi (unde scrie aceasta?) vin din Orient tocmai pentru a arăta această direcţie universală a mântuirii dăruite de Cristos. El este pentru toţi şi nu este suficient să fii vecin ca să-l, întâlneşti.

Tocmai pentru a explica absenţa acestui automatism al credinţei, Matei creează un contrast uimitor între lumina pe care Magii o primesc şi o urmează şi întunericul în care rămâne cufundat temătorul Irod cu cărturarii şi fariseii. Acesta este un avertisment şi pentru noi toţi. Nu ajunge să te fi născut într-o naţiune creştină sau „să faci practici religioase” pentru a fi creştin. Nu ajunge să spui rozarii şi să faci cruci prin toate colţurile casei şi nici să meargă la liturghie în toate duminicile că să se spună despre noi că suntem oameni de credinţă. Un lucru este să te faci creştin, alt lucru e de a fi creştin! Primirea lui Isus în viaţa noastră cere un „da”, o plecare, o dorinţă, o căutare… Curaj, prietenilor dragi! Să înălţăm privirea spre Cristos, steaua noastră, şi să ne lăsăm umplute inimile de acea bucurie care singur el poate să de-o dea şi pe care nimeni nu o poate să ni-o ia! (don Roberto Seregni).

EPIFANIA DOMNULUI

În liturgia Cuvântului, sărbătoarea Epifaniei ne invită „să ne ridicăm ochii şi să privim” o scenă care ne va face să strălucim şi ne va face inima să palpite şi să se lărgească. Ne garantează aceasta Isaia în prima lectură.

Dar ce putem vedea aşa de strălucitor? Ne spune Paul în lectura a doua. Vedem un mister, ba chiar Misterul pe care putem să-l surprindem numai cu ajutorul Duhului Sfânt care ne face capabili să vedem în Pruncul de la Betleem pe Mesia, aşteptatul, care ne invită „să participăm la aceeaşi moştenire”, „să formăm un singur trup, şi să fim părtaşi la promisiune prin intermediul evangheliei”.

Este interesant să constatăm că verbele folosite de Paul – participare-formare-a fi părtaşi – nu au nimic de a face cu contemplarea mistică, dar ne îndeamnă să ne suflecăm mânicile şi să facem rodnică moştenirea, să construim trupul mistic şi să mărturisim în viaţa de fiecare zi evanghelia.

Acelaşi mesaj ne este adresat de fragmentul din Matei. Şi aici verbele folosite sunt verbe de acţiune şi de mişcare. Magii „vin” din Orient, „întreabă”, „au venit ca să-l adore”, „pleacă”, „îşi deschid comorile”, „oferă darurile lor”, „se întorc în ţara lor”.

În lumina comportamentului Magilor apar câteva întrebări spontane: noi de unde venim? ce întrebări punem? ce am venit să facem? plecăm, dar unde? ce comori avem de deschis? ce daruri avem de oferit? ne întoarcem, dar unde?

În faţa Epifaniei lui Isus, în tăcerea conştiinţei noastre trebuie să facem o declaraţie senină despre filosofia vieţii ai cărei martori suntem: aceea a „au trecut sărbătorile, o luăm de la început” sau aceea recomandată astăzi de profetul Isaia care ne determină, după ce am contemplat manifestarea Salvatorului, să ne înălţăm şi să ne îmbrăcăm în lumină?!
- De astăzi înainte ce creştinism vrem să trăim?

- Ce gust are plămădeala coerenţei pe care o punem în făina vieţii ca să o fermenteze?

- Ce greutate au cuvintele pe care le folosim în predicarea evangheliei?

- Ce realitate extraordinară am văzut ca să spunem după aceea şi aproapelui?

Papa Benedict al XVI-lea spunea la 14 iunie 2006 unui ziarist de la ziarul La Stampa: „Creştinismul, catolicismul nu este o listă de oprelişti, dar o opţiune pozitivă... S-a auzit de atâtea ori vorbindu-se despre ceea ce nu este permis, dar noi avem o ideea pozitivă de propus”.

La rândul său, prietenului Gustav Janouch care-l întreba despre Cristos, Franz Kafka i-a răspuns: „este un abis de lumină. Trebuie să-ţi închizi ochii ca să nu cazi în el”.

Ochii noştri sunt deschişi sau închişi?...

Iată mesajul sărbătorii de astăzi:
- Isus a venit nu numai „pentru cineva”, a venit pentru toţi.
- El nu este monopolul vreunui popor nici al vreunei religii.
- El este singurul – datorită căruia toţi oamenii pot „să participe la aceeaşi moştenire” a vieţii veşnice a lui Dumnezeu (lectura a II-a).

Manifestându-se lumii în persoana lui Isus, Dumnezeu a manifestat în acelaşi timp proiectul său: el „vrea ca toţi oamenii să fie salvaţi, şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. Unul singur, de fapt este Dumnezeu şi unul singur mediatorul dintre Dumnezeu şi oameni, omul Isus Cristos, care s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1Tim 2,4-6).

Iată de ce Biserica, comunitatea celor care cred în Cristos, este „catolică”, adică universală, prin natura sa: deschisă tuturor popoarelor şi formată din credincioşi de orice rasă, limbă, culoare şi naţiune, dincolo de toate diviziunile politice şi culturale.

Sărbătoarea Epifaniei este:
- o invitaţie de a depăşi orice formă de închidere, de naţionalism, de rasism, de cantonare în propria noastră lume strâmtă;
- pentru a ne forma o mentalitate deschisă dimensiunilor lumii întregi;
- într-un spirit de solidaritate şi de fraternitate, fără frontiere şi în respect deplin faţă de orice persoană şi orice cultură;
- sărbătoarea misionară prin excelenţă;
- sărbătoarea chemării tuturor popoarelor la credinţă;
- sărbătoarea chemării noastre la credinţă; şi noi am fost chemaţi să intrăm în acel plan de mântuire pe care Dumnezeu l-a voit pentru toţi oamenii.

Şi noi, la rândul nostru, trebuie să fim lumină pentru alţii cu mărturisirea credinţei noastre şi cu faptele noastre bune, după îndemnul pe care ni-l adresează sf. Paul: „comportaţi-vă aşadar ca fii ai luminii; rodul luminii constă în bunătate, dreptate şi adevăr” (Ef 5,8). Alţii văd faptele noastre bune şi îl preamăresc pe Tatăl şi se simt purtaţi să adere evangheliei lui Isus care salvează.